I-am spus lui Trump: „Omoară-l în fașă pe bebelușul Fauci!”

Afirmația de mai sus îi aparține lui Peter Navarro, fostul consilier pentru Comerț și Economie al președintelui Donald Trump.
Într-un interviu acordat lui Steve Bannon, un alt fost colaborator important al lui Trump, Navarro a povestit că a insistat mult pe lângă fostul președinte să îl concedieze sau „să-l omoare în fașă pe acest bebeluș Fauci”.
Însă, a explicat Navarro, punerea pe liber a lui Fauci a fost blocată de șeful administrației prezidențiale de atunci, Mick Mulvaney și de cei „patru granzi din birocrația sanitară”.
„Cel mai important a fost căcăciosul din biroul șefului administrației prezidențiale”, a spus Navarro la emisiunea „War Room”.
„Șefului interimar Mick Mulvaney și întregii secții de presă (de la Casa Albă) le tremurau genunchii la ideea că ar putea-o încasa de la reculul provocat de concedierea lui Fauci.”
Cei „patru granzi” despre care a vorbit Navarro erau Alex Azar – fostul secretar pentru Sănătate, Robert Redfield – șeful de atunci al CDC, Francis Collins – directorul Institutului Național de Sănătate (NIH) și Steve Hahn – fostul șef al FDA.
„Toți se comportau ca și cum Fauci ar fi fost cel mai bun lucru care i s-a petrecut omenirii de la apariția pâinii feliate.”
Totuși, Navarro a declarat că nu este supărat pe Trump.
„Cine eram eu, Steve? Eram doar tipul de la Comerț și Economie. În schimb, de partea cealaltă era tot personalul Casei Albe.... Când Mulvaneyiții și echipa de presă săreau: «Nu, nu putem să-l concediem (pe Fauci)! Recul! Recul!»...”
Navarro a mai declarat că i-a cerut în două rânduri lui Trump să îi dea papucii lui Fauci, pentru a împiedica apariția unei situații de genul celei dintre Churchill și Hitler la Casa Albă, însă „cele două forțe” îl protejau prea tare pe Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, ajuns între timp consilier principal al lui Biden.
„I-am spus, nu, nu, asta e ca Churchill cu Hitler. Omoară-l pe acest bebeluș Fauci în fașă! Nu am avut succes. Dacă aș fi știut pe atunci tot ce scrie în cartea lui Kennedy l-aș fi spulberat.”
Navarro a făcut referire la cartea lui Robert F. Kennedy, „The Real Anthony Fauci”. În aceasta, autorul îl face vinovat pe Fauci de răspândirea COVID-19.
În propria sa carte, „In Trump Time”, Peter Navarro susține același lucru. El îl atacă în câteva rânduri pe Fauci, susținând că „are sânge pe mâini”, numindu-l „sociopat” și „narcisist” și „cel mai ticălos om pe care l-am întâlnit”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Un pas spre normalitate: RFK Jr. scoate serul anti-COVID din schema de vaccinare la copii: ”Am văzut multe cazuri de miocardită, pericardită”

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

Dr. Robert Malone, în dialog cu George Simion, despre refuzul românilor de a se vaccina anti-COVID: ”România a avut cea mai mică rată de mortalitate din UE”

Efectul nebănuit al VACCINĂRII ÎN MASĂ: Controlul Minții Umane. Tucker Carlson: ”De ce, după ce s-a demonstrat că vaccinul cu ARNm nu oprește transmiterea, guvernele au continuat să îl impună populațiilor lor?” Aflați Aici! VIDEO TRADUS

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)