Studiu: Persoanele care se consideră Urâte adoră Măștile de protecție

Se pare că nu atât frica irațională de COVID a făcut ca măștile să aibă atât de mult succes în rândul populației, cât mai ales complexele personale.
Potrivit rezultatelor unei cercetări științifice, publicate în revista Frontiers of Psychology, persoanele care se consideră mai puțin plăcute la înfățișare sunt mai susceptibile să continue să poarte mască de protecție, chiar și după sfârșitul pandemiei.
Concluzia se bazează pe trei studii realizate asupra unor subiecți americani, efectuate de cercetătorii sud-coreeni de la Universitatea Națională din Seul.
Oamenii de știință au ajuns și la o altă concluzie: că înclinațiile anti-mască, respectiv pro-mască, sunt intensificate de situațiile în care înfățișarea fizică și atractivitatea sunt mai importante.
De exemplu: un interviu pentru un loc de muncă – prin comparație cu scoaterea cățelului la plimbare.
Adică, o persoană care se consideră mai puțin atrăgătoare va fi mai susceptibilă să poarte mască de protecție la un interviu, decât atunci când iese pe stradă cu animalul de companie.
Cercetătorii coreeni citează și studii anterioare, care demonstrează într-adevăr că persoanele urâțele sunt considerate de cei din jur mai atrăgătoare atunci când poartă mască.
New York Times scria și el anul trecut că măștile „acoperă transformările pe care adolescenții sunt înclinați să le ascundă: aparate dentare, coșuri, cicatrice acneice, primele fire ale pilozității faciale”.
Pe de altă parte, teoria așa-ziselor„beneficii medicale” ale purtării măștii s-a prăbușit definitiv odată cu un „studiu al studiilor” publicat în Cochrane Database of Systemic Review.
Concluzia la care ajunge cercetarea este următoarea:
„Purtarea măștii în comunitate are un efect infim spre nul asupra rezultatului.”
Prin urmare, măștile nu aduc nici un beneficiu sanitar, dar măcar ajută la restabilirea încrederii de sine a Urâților.
Acum înțelegem de ce indivizi precum Cîțu, Nelu Tătaru sau Arafat au apărat cu atâta înverșunare obligativitatea măștii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sănătatea, noul câmp de luptă al omenirii

Dovezile despre transmiterea efectelor vaccinului COVID chiar și nevaccinaților sunt în creștere. Iată ce puteți face pentru a diminua efectele proteinei SPIKE

Mel Gibson amenință întreaga industrie a cancerului: Am 3 prieteni care s-au vindecat de cancer în stadiul 4 cu Ivermectină și Fenbendazol - VIDEO cu Joe Rogan

Dr. Robert Malone, în dialog cu George Simion, despre refuzul românilor de a se vaccina anti-COVID: ”România a avut cea mai mică rată de mortalitate din UE”

Adevărata față a pandemiei Covid-19: un studiu tulburător arată cum proteina Spike se transmite persoanelor nevaccinate prin simplul contact cu cei vaccinați

Dr. Geanina Hagimă: Informații noi despre foarte probabilele modificări genomice determinate de vaccinurile ARNm anti-Covid. EXCLUSIV
Recomandările noastre

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul

Opțiunea lui Samson: În ce condiții Israelul poate declanșa Prăpădul Nuclear
Persoane: Florin Cîțu Nelu Tătaru Raed Arafat
Locații: Coreea de Sud Seul
Subiecte: Masca obligatorie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)