Se pare că nu atât frica irațională de COVID a făcut ca măștile să aibă atât de mult succes în rândul populației, cât mai ales complexele personale.

Potrivit rezultatelor unei cercetări științifice, publicate în revista Frontiers of Psychology, persoanele care se consideră mai puțin plăcute la înfățișare sunt mai susceptibile să continue să poarte mască de protecție, chiar și după sfârșitul pandemiei.

Concluzia se bazează pe trei studii realizate asupra unor subiecți americani, efectuate de cercetătorii sud-coreeni de la Universitatea Națională din Seul.

Oamenii de știință au ajuns și la o altă concluzie: că înclinațiile anti-mască, respectiv pro-mască, sunt intensificate de situațiile în care înfățișarea fizică și atractivitatea sunt mai importante.

De exemplu: un interviu pentru un loc de muncă – prin comparație cu scoaterea cățelului la plimbare.

Adică, o persoană care se consideră mai puțin atrăgătoare va fi mai susceptibilă să poarte mască de protecție la un interviu, decât atunci când iese pe stradă cu animalul de companie.

Cercetătorii coreeni citează și studii anterioare, care demonstrează într-adevăr că persoanele urâțele sunt considerate de cei din jur mai atrăgătoare atunci când poartă mască.

New York Times scria și el anul trecut că măștile „acoperă transformările pe care adolescenții sunt înclinați să le ascundă: aparate dentare, coșuri, cicatrice acneice, primele fire ale pilozității faciale”.

Pe de altă parte, teoria așa-ziselor„beneficii medicale” ale purtării măștii s-a prăbușit definitiv odată cu un „studiu al studiilor” publicat în Cochrane Database of Systemic Review.

Concluzia la care ajunge cercetarea este următoarea:

„Purtarea măștii în comunitate are un efect infim spre nul asupra rezultatului.”

Prin urmare, măștile nu aduc nici un beneficiu sanitar, dar măcar ajută la restabilirea încrederii de sine a Urâților.

Acum înțelegem de ce indivizi precum Cîțu, Nelu Tătaru sau Arafat au apărat cu atâta înverșunare obligativitatea măștii.