ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Afganistanul a luat locul Covidului. Era nevoie de un șoc nou. De o doză nouă cu Frică. De un rapel al Groazei.

Omenirea se relaxase. Se obișnuise cu starea perpetuă de alertă. Nu mai tresărea angoasată la bombardamentul cotidian cu cifre de morți și infectați. Vaccinarea atinsese masa critică. 

Mai grav, oamenii dădeau semne de trezire. Ridicau vocea. Ieșeau în stradă. Protestau. Se scuturaseră de frică. Puteau fi readuși la tăcere doar cu forța. Pumn în gură. Bocanc peste bot.

Brutalitățile poliției din marile orașe boțeau însă scrobeala de democrație a Occidentului. Smacul de superioritate cu care acesta se fălea în fața Rusiei, Chinei și altor dictaturi. E moral să faci afaceri bănoase cu Rusia și China. Să vinzi și să cumperi. Dar e imoral să te compari. Și imprudent.

Orice asemănare cu dictatura este periculoasă: dă apă la moară pandemo-scepticilor. Aparența de Democrație trebuie păstrată cu orice preț. Ea trebuie să meargă mână în mână cu conceptele luminoase de Sănătate Publică și de Bine Comun.
 
Aceasta este sfânta treime ideologică prin care poate fi zdrobit Individul și transformat în Masă.

Pentru toate aceste motive, omenirea avea nevoie de o nouă scuturătură. De o schimbare bruscă de macaz și de registru.

*


Peste noapte, imaginile de teroare proaspătă, cu copii aruncați peste zid, cu oameni agățați de avioane și căzuți din înaltul cerului, cu bărboși în adidași ponosiți trăgând cu pușcoacele ca la nuntă, au luat locul în „prime time” anostelor mutre ale lui Fauci sau Arafat și perorației lor insipide și previzibile.

Nu trebuie să ai nasul prea fin ca să descoperi totuși că teroarea asta nu e cine știe ce proaspătă și pute a rânced.

Copiii pasați peste gard soldaților americani seamănă flagrant cu copiii purtați ca niște scuturi de femeile care deschideau coloanele de imigranți în 2015.

Bărbații refugiați de 20-30-40 de ani care ocupă aproape în exclusivitate avioanele decolate din Kabul seamănă perfect cu flăcăii vânjoși care, în 2015, umpleau gările din Europa, și care, de șase ani încoace, ticsesc bărcile cu imigranți ce traversează fără istov Mediterana, Egeea și Mâneca.

Imaginile promovate până la sațietate pe rețelele sociale și în presă, în care, chipurile, era prezentat un puhoi de refugiați dând buluc în aeroportul din Kabul s-au dovedit un fals grosolan: erau de fapt de la un meci de fotbal american din Arlington, Texas, din 2019.

Nimic nou sub soarele manipulării: în martie 2020, imagini cu niște șiruri de coșciuge cărate de armata italiană au fost prezentate ca fiind efectele devastatoare ale pandemiei la Bergamo. În realitate, era vorba de imagini de la Lampedusa, din 2013, când un vas plin cu imigranți se scufundase în largul Siciliei.

Oamenii căzuți din cer la Kabul par fotograme decupate din același film cu oamenii prăbușiți pe străzile din Wuhan la începuturile pandemiei și care au declanșat isteria în Occident.

Jihadiștii cu mutre de lotri de Buftea, care au pus stăpânire pe Kabul și întregul Afganistan, seamănă la perfecție cu gloatele de casapi ISIS care însângerau până mai an rețelele de socializare și băgau spaima în Occident.

Regizorul pare același. Sau a absolvit aceeași școală de teatru și film.

*


Dincolo de planul imagistic, enigmele persistă și în planul logicii elementare. Tot ce se întâmplă acum la Kabul și la Washington pare lipsit de orice glagorie.

Cât de imbecil să fii să nu îți dai seama că, în fața hoardelor islamiste, dacă retragi militarii înaintea civililor, o să te alegi cu o splendidă criză umanitară?

Cât de prost strateg să fii ca să nu te gândești, când evacuezi un teritoriu, să ai grijă să îți păstrezi acolo surse de informație?

Michael McCaul, șeful grupului Republican din Comisia de Politică Externă a Camerei Reprezentanților, își exprima disperarea că Statele Unite nu mai pot obține nici o informație din exteriorul aeroportului din Kabul, lăsând spațiul de joc în totalitate la discreția Rusiei, Chinei sau Iranului.

„Talibanilor le-au crescut acțiunile”, declara McCaul într-un interviu pentru Fox News. „Acum nu mai avem nici o sursă de informații în teritoriu. Suntem total orbi. Cu excepția aeroportului, suntem orbi complet.”

Ce retragere „organizată” este asta, dacă ești obligat să închizi ambasada și să o evacuezi, în timp ce ambasadele Chinei, Rusiei și Iranului rămân pe loc cu întregul personal?

Și ce președinte e ăla care, în plină și gravisimă criză, politică, militară și umanitară, pleacă în concediu? Și nu doar că pleacă în concediu, dar nici măcar nu le mai răspunde aliaților la telefon?

Și ce vicepreședintă e aia care, în timp ce țara ei arde, iar președintele s-a dat la fund, pleacă la mama dracului, tocmai în Singapore, unde nu există nici o urgență?

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a fost nevoit să vorbească la telefon cu Hillary Clinton (!?) în încercarea de a afla detalii, pentru că Joe Biden și Kamala Harris nu răspund. Cu câteva ore înainte, premierul britanic Boris Johnson, fusese lăsat și el cu telefonul la ureche, sunând în gol de Joe Biden și echipa lui.

La urma urmei, ce se întâmplă la Washington? Aliații apropiați ai lui Biden se întorc împotriva lui. Membrii propriului său guvern, colegii de partid și presa înregimentată (de la CNN la NBC și de la New York Times la Washington Post) îl atacă pe față pentru criza din Afganistan.
 
Până și vedetele de la Hollywood, care până deunăziîl adorau pe Biden, îl desființează. 
 
Nici aliații străini nu își mai măsoară cuvintele: Blair îl face pe președintele SUA „imbecil”.
 
Biden este transformat în țap ispășitor. 
 
Toată lumea îl lovește cu duritate, ca odinioară pe Trump. 

Îi dau la gioale lui Biden, ca și cum ar vrea să îl dărâme.

*


Că Biden este senil, încât le confundă pe nevastă-sa cu soru-sa, și pe fiică-sa Natalie cu loaza drogată de Hunter și nu știe pe ce lume se află, asta se știa de mult. Asta nu a împiedicat ca în jurul său să se mobilizeze o colosală mașinărie politică și de propagandă, perfect organizată, care l-a făcut președinte în urma celei mai mari fraude din istoria Americii.

Se știa și că, odată ajuns la Casa Albă, gaga Biden va fi doar o marionetă în mâna celor care l-au cocoțat acolo. Și că, la momentul propice, el va fi înlocuit, probabil cu Kamala Harris. Cea care nici măcar nu s-a străduit să păstreze aparențele, lăsându-și șeful într-un ofsaid flagrant și plecând ostentativ unde a înțărcat mutu iapa.

Momentul propice pare să fi venit.

Bărbat, alb, neoconservator, catolic (fie și declarativ), Joe Biden a fost pus să candideze pentru a adormi vigilența alegătorilor Democrați anti-comuniști. Pentru a nu-i speria și trimite în brațele lui Trump.

Biden trebuia să fie veriga (scurtă) de legătură între America First a lui Trump și America Woke a Black Lives Matter, Antifa, Teoria Critică a Rasei, Cancel Culture și Green New Deal. Aceasta a fost adevărata miză a înlăturării lui Trump printr-o colosală fraudă electorală și sanitară.

*


Nu senilul Biden a stabilit detaliile retragerii catastrofale din Afganistan, ci oamenii care l-au propulsat la Casa Albă. Aceiași oameni care, timp de patru ani, l-au subminat sistematic și, în final, l-au răsturnat pe Trump. Tipi excelent pregătiți și coordonați, din politică, diplomație, servicii secrete, armată, finanțe, presă și, nu în ultimul rând, din Silicon Valley.

O asemenea rețea, perfect pusă la punct. nu face erori majore,  catastrofale precum cele din Afganistan, decât cu intenție.

Or, singura intenție plauzibilă pare a fi detonarea Afganistanului pentru a arunca în aer Orientul Mijlociu, pe care Trump tocmai îl pacificase. 

În paralel cu demisia oficială de către America din funcția de „Jandarm Mondial” (cu consecințe geo-strategice globale incalculabile), asistăm la o reaprindere a Primăverii Arabe, la zece ani după ce Obama, fostul șef al lui Biden, pusese focul mișcării islamiste.

Primăvara Arabă, cu vârful său de lance, ISIS, a fost primul din cele patru mari flageluri care urmăresc să schimbe fața lumii. Să o mutileze total și definitiv.

Al doilea a fost valul de imigrație care a lovit Europa și Statele Unite, încurajat și susținut cu entuziasm de liderii politici, în frunte cu Angela Merkel și cu același Barack Hussein Obama II.

Al treilea a fost valul de terorism abătut asupra Occidentului, ca o consecință firească a primelor două. Un val de terorism în fața căruia serviciile secrete au jucat aceeași carte a impotenței pe care o joacă și azi în Afganistan.

Al patrulea flagel este COVID-19.

Toate patru vor fi revitalizate prin detonarea Afganistanului. Inclusiv prin apariția de noi tulpini aduse de cei peste trei milioane de noi refugiați care se așteaptă să năvălească în Occident. Tulpini din ce în ce mai devastatoare, care - evident - vor impune vaccinarea obligatorie.

Aceștia sunt cei patru călăreți ai apocalipsei prin care se urmărește instaurarea Noii Ordini Mondiale.
Detonarea bombei Afganistan este ca o cravașă de foc pe spinarea celor patru bidivii care mușcă zăbala și au primit un nou imbold să calce Pământul sub copite. Cavalcada finală.

Asistăm acum nu doar la prăbușirea Afganistanului. Nu doar la prăbușirea simultană, internă și externă, a Americii, ca Turnurile Gemene pe 11 septembrie. 

Asistăm la prăbușirea ordinii unei lumi întregi. Pe ruinele ei, nebunii planetari visează să zidească o lume nouă, „mult mai luminoasă și mult mai frumoasă”. Care să întreacă creația lui Dumnezeu. Să fie Raiul pe Pământ.

Build Back Better.