Președintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi este astăzi „genul de om pe placul IPCC” (Intergovernmental Panel on Climate Change). Prețuri exorbitante, care variază de la 1500 de dolari pe noapte pentru un hotel de 5 stele până la 800 de dolari pentru o cameră single, găzduind reprezentanții ONG-urile și think tank-urilor dedicate problemei schimbărilor climatice și care se deplasează cu avioane private ce emit din belșug gaze cu efect de seră, pentru zelul lor „de a salva planeta”.

Egiptul bagă în închisoare, în prezent, mai mulți jurnaliști decât Rusia și Iranul împreună, iar dezvoltarea economică este absentă, astfel că aproape 1 din 5 egipteni trăiesc în insecuritate alimentară. Desigur, guvernul egiptean primește sprijin militar și diplomatic generos din partea Franței, Regatului Unit și SUA pentru, printre altele, rezervele sale de petrol, controlul strategic al Canalului Suez și participarea Egiptului la blocada impusă de Israel a echipamentelor medicale și alimentare care intră în Gaza. În fond, Egiptul este al treilea cel mai mare importator de arme militare din lume, alături de celălalt „aliat strategic” al SUA, Arabia Saudită, care folosește arme americane, sud-africane și britanice pentru a comite un genocid și alte crime împotriva umanității asupra populației din Yemen care refuză să accepte exploatarea bunurilor naționale în beneficiul puterilor străine.

Deși ecologiști precum Greta Thunberg și Naomi Klein au criticat ONU pentru că găzduiește conferința COP27 într-o țară cu un regim care comite o serie de încălcări ale drepturilor omului, ceea ce nu înțeleg acestea este că mișcarea ecologistă a avut întotdeauna o latură întunecată constând în relații complexe interconectate între dictatori din Lumea a treia și oligarhii lumii.

Istoria ne arată că profitorii în urma promovării agendei mediului trebuie priviți cu scepticism și ceea ce se întâmplă în prezent în Egipt nu este în afara normei impuse de cei care comit crime în timp ce susțin că mor de grija Mamei Gaia. La începutul secolului trecut, cei mai bogați ecologiști ai lumii au fost puternic implicați în studiul cu privire la controlului populației, care, în acele vremuri, avea denumirea mai „plăcută” de eugenie. Mișcarea eugenică a început inițial ca un domeniu obscur în cadrul statistii matematice, dar, odată ce a ajuns să fie predată pe lângă cursurile literare, a ajuns să fie susținută de personalități proeminente precum George Bernard Shaw, Teddy Roosevelt, Winston Churchill și Margaret Sanger. Popularitatea mișcării a fost un fenomen social și nu științific, un exemplu clasic de gândire de grup și efectul Gold. 

Ca și în cazul chestiunii de astăzi legate de schimbările climatice, industriașii profitau și ei de narațiune. Magnatul în domeniul petrolului John D. Rockefeller nu numai că a susținut, dar și a finanțat instituții eugeniste orientate ideologic din Germania, iar producătorul american de automobile Henry Ford a păstrat legăturile de afaceri cu Adolf Hitler, chiar dacă și-a descris în mod fals compania drept „un arsenal al democrației”. Prima terapie de șoc a ideologiei eugeniste a venit odată cu genocidului din Namibia, dar a devenit discreditată abia după prăbușirea celui de-al Treilea Reich, deoarece a devenit clar că teoria pseudoștiințifică a fost folosită ca pretext ideologic pentru justificarea Holocaustului de către Germania.

Dar liderii mișcării obsedați de rasă nu au renunțat la zelul lor pentru scientism. Elita noastră și-a păstrat interesul pentru „conservarea naturii”. Eugeniști proeminenți precum Julian Huxley, care a fondat World Wildlife Foundation, este un exemplu. În ciuda intențiilor sale nobile, WWF a fost acuzat că acționează ca un fond negru [bani folosiți în scopuri ilegale] pentru cei mai bogați oameni din lume, care merg la safariuri în timp ce sunt protejați de forțele paramilitare care practică tortura în mod obișnuit. Aceste tipuri de organizații sunt doar unul dintre numeroasele fronturi ale Complexului Industrial Non-Profit. Implicându-se în chestiunea schimbărilor climatice, aceștia profită de ceea ce jurnalistul Lawrence Solomon a descris a fi drept „cea mai mare industrie din lume”. 

Green Peace, care a perfecționat un model de afaceri bazat pe extorsiune, pozând, în același timp, ca un front „pentru salvarea planetei”.

Magnatul canadian în domeniul petrolului Maurice Strong, care a contribuit la înființarea IPCC (Comisia interguvernamentală pentru schimbările climatice) și a prezidat prima Conferință a Pământului cu privire la Mediu la Rio de Janeiro în 1992. Strong a fondat, de asemenea, șase organizații de mediu care funcționează și astăzi, cum a arătat jurnalista Elaine Dewar în cartea sa Cloak of Green. 

În 1992, Clubul de la Roma a lansat cartea „Prima revoluție globală”, în care se spune: „În căutarea unui inamic comun împotriva căruia să ne unim, ne-a venit ideea că poluarea, amenințarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea și alte probleme asemănătoare, ar fi potrivite. În ansamblul lor și prin interacțiunile dintre ele, aceste fenomene constituie o amenințare comună care trebuie înfruntată de noi toți împreună. Însă, numind aceste pericole drept dușman, cădem într-o capcană, cu privire la care am avertizat deja cititorii, și anume: confundarea simptomelor cu cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția omului în procesele naturale și numai prin schimbarea atitudinilor și comportamentelor, ele pot fi depășite. Atunci, adevăratul dușman este însăși omenirea.”

De asemenea, trebuie menționată și Agenda Marii Resetări a Forumului Economic Mondial. Unul dintre cei care au susținut Agenda WEF este cel de-al 45-lea vicepreședinte al SUA, Al Gore, primul miliardar din lume în domeniul schimbărilor climatice. În ciuda retoricii lui Gore, el și-a păstrat legăturile de afaceri cu Qatarul – un regim autocratic care vinde gaze naturale pe piețele occidentale și exercită ceea ce poate fi descris, în cel mai bun caz, drept practici de muncă discutabile pentru a-și construi infrastructura Cupei Mondiale. Postul de știri din Qatar, Al Jazeera, este unul dintre cei mai mari promotori ai agendei schimbărilor climatice pentru publicul occidental, dar trece sub tăcere sursa de unde le provin banii.

Agenda schimbărilor climatice servește o varietate de interese, așa cum a constatat profesorul Richard Lindzen, profesor de fizică atmosferică la MIT, acum pensionat, iar această agendă a condus inevitabil la cârdășia nefirească dintre clasa miliardarilor, economiștii marxisti, capitaliștii de cumetrie și dictatorii Lumii a treia. Cei foarte bogați își pot impune viziunile lor despre o utopie „vegană” tehnocratică cu zero dioxid de carbon, în timp ce cei din urmă pot cere Nordului Global să plătească „reparații climatice” dictatorilor din Sudul Global.

Egiptul este un studiu de caz relevant al acestui fenomen modern. În perioada premergătoare Conferinței C0P27, guvernul egiptean a încercat să-și îmbunătățească imaginea, desemnând compania Hill și Knowlton pentru a conduce Campania de propagandă verde. O companie discutabilă sub aspect etic, care a mințit America în Primul Război din Golf cu mărturia falsă a fetei din Kuweit cu privire la scoaterea copiilor din incubatoare. De asemenea, în 2020, Hill și Knowlton a contribuit la campania Organizației Mondiale a Sănătății de promovare a panicii cu privire la covid, creând o narațiune prin care au fost puși la zid cei care aveau întrebări legitime cu privire la lockdown-uri și „siguranța și eficacitatea” vaccinului.

Încălcările drepturilor omului și a demnității umane de către regimul din Egipt, evident, nu supără conștiința fanaticilor climatici. De ce i-ar supara din moment ce profitabilele Acorduri climatice, care sunt intermediate sub auspiciile ONU și IPCC, sunt încheiate de către cei care își adorm conștiința susținând că fac totul în numele „sustenabilității, climei și justiției sociale”?