ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O inițiativă a cetățenilor din Statele Unite, „Convention of States”, își propune punerea în aplicare a Articolului 5 din Constituția americană, care conferă statelor puterea de a reduce intervenția excesivă a guvernului federal în problemele statelor individuale. Într-un articol, un voluntar implicat în inițiativă, care a strâns deja peste 2.200.000 de semnături, atrage atenția cu privire la dictatura digitală și la un sistem de control – similar sistemului de credite sociale al Partidului Comunist Chinez – pe cale a fi instaurat prin fuziunea dintre Big Tech și guvernul federal.

Un articol de Irina Bazon (foto dr.)

În fond, se tinde spre instituirea unui sistem tehnocratic foarte periculos, la nivel global, însemnând un drum spre sclavie și spre pierderea totală a libertăților noastre, drum „pavat” cu „intenții bune”: totul în numele protejării de un virus. Cu privire la un asemenea sistem avertiza și Dr. Michael Yeadon, fost vicepreședinte la Pfizer și om de știință reputat. Într-un astfel de sistem al tiraniei digitale, fiecare om din lume va avea „un nume sau o identitate digitală unică și un statut sanitar, acela de vaccinat sau nevaccinat”. Se va crea „un fel de bază de date unică, operabilă centralizat, aplicabilă pretutindeni pentru a controla, pentru a acorda un «privilegiu»”.

Tot Yeadon s-a arătat foarte îngrijorat de introducerea „pașapoartelor de vaccinare” de care se condiționează acum intrarea în spațiile publice, spunând că „mă aștept ca, pe viitor, să nu puteți nici măcar ieși din casă dacă nu aveți un privilegiu specific acordat prin intermediul aplicației”. Cunoscutul om de știință a îndemnat oamenii să lupte pentru ca un asemenea scenariu de groază, desprins parcă din cele mai faimoase romane distopice, să nu se întâmple, însă o parte din acesta, din păcate, deja a devenit realitate.

Una dintre țările fruntașe în aplicarea experimentelor și în materializarea scenariilor distopice în marșul neobosit spre „Noua normalitate” este Israelul. Pe lângă faptul că este țara cu cel mai mare procent de vaccinați (dar care este printre cele mai afectate de numărul de infectări, care a explodat), pe 10 martie parlamentarii israelieni au adoptat un proiect de lege care permite autorităților să oblige cetățenii să poarte așa-numitele „brățări de libertate”. Astfel, cetățenii care se întorc în țară trebuie să poarte un dispozitiv de urmărire în timpul carantinei obligatorii, pentru a nu fi închiși într-un hotel izolat administrat de stat.

Tot în Israel, potrivit noilor reguli care au intrat în vigoare pe 3 octombrie, o persoană își păstrează statutul de „imunizat” timp de doar șase luni după ce a primit a doua sau a treia doză de vaccin. În cazul a cel puțin 1,5 milioane de israelieni, certificatele verzi au expirat, iar posesorii trebuie să și le înnoiască, potrivit Jerusalem Post. Și persoanele cu imunitate naturală pot primi certificatul, dar trebuie să facă vaccinul la șase luni după vindecarea de covid pentru a-și înnoi permisul, în caz contrar, își pierd privilegiul.

O altă țară care urmează cu fidelitate linia „Noii normalități” și pe care guvernanții noștri vor sa o luăm drept model, este Franța. Pe 3 iunie, un grup de senatori a publicat un raport informativ intitulat „Crizele sanitare și instrumentele digitale: a răspunde eficient pentru a ne recăpăta libertățile”. În raport, autorii propun măsuri în cazul unor eventuale pandemii mai grave, una dintre acestea fiind instalarea unor „porți [cu alarmă] la intrarea în metrou care ar începe să sune puternic dacă prin ele ar intra o persoană contagioasă sau care ar trebui să se izoleze”. „În situații extreme de criză, instrumentele digitale ar putea face posibilă exercitarea unui control eficient, exhaustiv și în timp real pentru respectarea de către populație a restricțiilor”, se arată în raport. Pe lângă porțile cu alarmă, sunt propuse brățările electronice pentru controlul mișcării, precum și „obiectele conectate” pentru a controla starea de sănătate a indivizilor.

Iată ce viitor ni se pregătește! Pentru a înțelege mai bine pericolul în care ne aflăm, trebuie să ne informăm, astfel că am tradus pentru cititorii ActiveNews articolul voluntarului implicat în inițiativa „Convention of States”, Mark Ellis, articol care a fost preluat și de portalul Technocracy News.

Avem datoria să ne opunem acum, reacționând ca oameni vii și liberi, care nu vor accepta niciodată ca „noua normalitate” să ne înlocuiască realitatea și normalitatea!

Iată articolul tradus:

Pericolul ignorării puterii dictatoriale a tehnocrației

„Un număr tot mai mare de oameni își dă seama că tehnocrația reprezintă un pericol evident și real și că prin ea se urmărește instaurarea unei dictaturi științifice. Mai mult, tehnocrația este inamicul numărul unu al tuturor sistemelor politice în care sunt implicați cetățenii, cum este o republică constituțională precum cea din America.”  - editorul Technocracy News

Guvernul Statelor Unite lucrează în cârdășie cu companiile Big Tech pentru a construi un sistem tehnocratic care va elimina libertățile civile ale cetățenilor americani.

În cazul în care credeți că este o afirmație prea dură, iată care sunt faptele:

Google, Apple și Samsung lansează pașapoarte digitale care vă vor „proteja” de contractarea coronavirusului. În pură manieră „Big Brother”, ei creează aplicațiile pentru pașapoarte de vaccinare, pe care le veți purta permanent în telefonul mobil. Aceste pașapoarte vă vor permite accesul la teatre, restaurante și alte locuri publice.

Și asta nu e totul. Telefoanele vă vor putea anunța dacă sunteți în apropierea unei persoane care nu este vaccinată.

Dacă credeți că accesul [cu pașaportul] va fi obligatoriu în doar câteva locuri publice, gândiți-vă mai bine. Odată ce aceste mega-companii vor începe să integreze acest sistem, veți avea nevoie de pașaport pentru a putea intra în magazine alimentare, în biblioteci, restaurante și birouri guvernamentale.

Deja mass-media mainstream și-a început campania intensă de intimidare pentru a-i determina pe oameni să primească vaccinurile. Luna trecută, [jurnalistul, n. red.] Don Lemon de la CNN, într-un interviu cu Chris Cuomo, a spus: „Nu faceți vaccinul? Atunci nu puteți merge la supermarket. Nu aveți făcut vaccinul? Nu puteți merge la un joc cu mingea. Nu aveți vaccinul? Nu puteți merge la serviciu. Nu aveți vaccinul? Nu puteți veni aici, [rămâneți] fără cămașă, fără pantofi, fără acces la vreun serviciu ... ”

Astfel de afirmații ne duc clar cu gândul la sistemul de credite sociale al Partidului Comunist Chinez, un sistem guvernamental bazat pe puncte, prin care cetățenii sunt monitorizați permanent. Drepturile și banii sunt acordați sau retrași în funcție de scorul de comportament. De exemplu, faptul de a avea un scor scăzut poate duce la restricții în utilizarea Internetului, la interdicții de călătorie și privind accesul la școală.

Singurul scop al unui astfel de sistem ar fi acela de a deține mai multă putere și control asupra unei populații.

Când se permite companiilor, aflate în parteneriat cu oficiali guvernamentali, să interzică cetățenilor să beneficieze de servicii sub pretextul „protejării” lor, nu va mai exista nicio limită în privința a ceea ce ei vă vor putea cere. Astăzi, motivul invocat este pentru a vă „proteja” de un virus. Mâine ar putea fi acela că veți fi considerat un radical politic sau un fanatic religios.

Fără îndoială, aceste companii nu îndrăgesc conceptul de libertate individuală, în special când este vorba de drepturile prevăzute în Primului Amendament. În 2019, YouTube a eliminat 300 de video-uri despre alegeri ale lui Donald Trump, fără să menționeze un motiv.

Un incident recent este ștergerea de către Facebook și compania sa asociată, Instagram, a contului mamei caporalului major Kareem Nikoui. Ea a postat un comentariu dur la adresa președintelor Biden, afirmând că președintele are pe mâini sângele fiului ei din cauza retragerii improvizate din Afganistan.

Facebook și Instagram au transmis, în cele din urmă, scuze, și au restabilit conturile mamei îndurerate, dar au interzis totuși postarea acesteia.

Unul dintre scopurile Convenției noastre de acțiune a statelor este de a reduce intervenția excesivă a guvernului federal în problemele statelor individuale. Dacă nu luăm măsuri cât mai rapide, marile companii Big Tech ar putea fuziona cu Washington, D.C. Odată ce se va întâmpla acest lucru, va fi ușor de instituit un sistem de comportament precum cel din China comunistă!