”Inutil să ispitești omul  cu alte idealuri: ele vor fi mai slabe decât bolile” [i]. (Emil Cioran) 

Consider că începutul anului 2020 va rescrie istoria universală, faptele istorice se vor data, după puțin timp, înainte de pandemie și după pandemie. Istoria umanității, a speciei umane, se scrie și se rescrie chiar sub ochii noștri.

Am fost avertizați de la bun început. Viața noastră nu va mai fi la fel. Niciodată. Un virus [ii] nu este o ființă vie [iii]. O Neființă a dus la dispariția, nu a vieții pe planeta Pământ, ci la moartea demnității, drepturilor și libertăților Ființei umane.

Am fost avertizați de la bun început că acesta este un Război. Noi am crezut inițial că este un război împotriva Neființei, dar ne-am înșelat cu toții: este un casus belli declarat împotriva noastră, împotriva Ființei umane, împotriva întregii umanității. Nu contează de către cine a fost declarat acest război, oficial de către Putere, important este ca Ființa umană să nu îl piardă.

Primum non nocere, principiul esențial din bioetica medicală transpusă politico-social, ar trebui aplicat cu scopul primordial de a nu leza ceea ce mai reprezintă democrația[iv] în epoca pandemică. Rolurile și pozițiile Puterii, Neființei și Ființei umane încep să se definească din ce în ce mai clar. Nu are importanță nici dacă există sau nu o pandemie reală, în raport cu alte pandemii anterioare în istoria umanității, nu are importanță ce nume poartă Neființa, nu are importanță dacă a fost identificată sau nu această Neființă în laboratoare, singurul aspect definitoriu este acela dacă vrem cu adevărat să ne reîntoarcem de unde am plecat, ca într-un cerc vicios, în totalitarism[v].

La început a fost o simplă „răceală”[vi]. Un fel de „gripă”. Am fost sfătuiți să ne tratăm ca la orice răceală și orice gripă. Să nu ne speriem, să nu ne ferim de cei bolnavi. Nici măcar să nu ne punem măști dacă nu suntem bolnavi, numai bolnavii trebuie să poarte mască. Era obligatoriu să ne întâlnim cu Neființa cu piepturile goale, fără nici o armă. Să dăm piept cu ea, să o îmbrățișăm cu drag, să o onorăm cu încrederea noastră deși, la data de 30 ianuarie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că focarul de Neființă este o „urgență de sănătate publică de importanță  internațională”[vii]. Până la începutul lunii martie 2020, Europa devenise epicentrul pandemiei, iar la data de 16 martie 2020, a fost declarată, în România, prin decret prezidențial nr. 195/16.03.2020, stare de urgență-fără a fi declarată anterior epidemie[viii] la nivel național, prin ordin de ministru al Ministerului Sănătății, doar în temeiul declarării pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății din 11 martie 2020[ix].

O isterie colectivă, mondială, fără precedent în epoca abia apusă a democrației, față de necunoscutul pe care îl aducea Neființa, s-a întins ca o umbră peste întregul glob și peste România, iar starea de urgență se impunea neapărat a fi instituită[x]. Acum purtăm cu toții mască, pretutindeni și veșnic, suntem prezumați a fi cu toții bolnavi sau purtători de Neființă, după ce am trecut măcar pe lângă ea, cu siguranță.

Inițial, statul român era haotic în reacții și era incapabil a gestiona situația. Singurul mod în a gestiona situația a fost acela de a se transforma într-un stat tiranic și despotic. Discursul public politic, medical și administrativ demonstra că nu se primiseră încă directive și ordine clare, situația internațională încă nu se pusese în acord dacă vor continua sau nu cu pandemia. Între timp, China raporta deja că ținea sub control epidemia. O epidemie care nu a cuprins întreaga Chină, căci s-a oprit la granițele provinciei Wuhan, dar a cuprins, în schimb, întreaga lume.

Începe să se creeze o falie incomensurabilă, care se adâncește pe zi ce trece, între Putere și popor, odată cu publicarea imaginilor cu cetățeni români plecați către Germania care se îmbulzeau pe aeroport și plecau din localitățile de origine escortați de mașinile de poliție, în plină stare de urgență. De altfel, șoferii români de transport internațional persoane și mărfuri au fost primii care au informat opinia publică din România că, ceea ce se vede în mass-media nu se reflectă și în realitatea din țările prin care ei tranzitau. Șoferii au fost primii „conspiraționiști”, căci restul muritorilor de rând eram prizonieri în propria noastră țară.

Contractul social[xi] este rupt. Starea de urgență a condus la solicitarea statului român, în temeiul art. 15 din Convenție[xii], la derogarea de la obligațiile prevăzute în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale[xiii], dar nu s-a mai revenit asupra deciziei până în prezent, iar statul român a încălcat permanent, începând cu 16 martie 2020, art. 17 și art. 18 din Convenție[xiv]. Chiar dacă derogarea de la Convenție este încă în vigoare, de la Constituția României, republicată, nu se poate deroga sub nici formă. Constituția a rămas ultima armă de apărare și de protecție a poporului român împotriva abuzurilor autorităților de stat. Se declanșează permanentizarea unei stări excepționale, presupus a fi provizorie, temporară, și începe a a se desfășura o teroare organizată, la nivel vizibil, de către stat, dar la nivel ocult, organizată de la nivel supra-statal, supra-constituțional, care conduce la anihilarea și aneantizarea drepturilor și libertăților individuale ale fiecărui cetățean al lumii.

Organizația Mondială a Sănătății devine Noul Ierusalim, are și Constituție, se transformă în supra-stat, impunând ca o Nouă Inchiziție trendul Noii Religii Mondiale – credința în Neființă. Necredincioșii sunt puși la zidul infamiei, terfeliți și acuzați de conspiraționism, deși conspiraționiștii, mulți dintre ei erau trecuți deja prin simptomatologia dată de Neființă și se vindecaseră fără sechele, sau erau doar asimptomatici sau presimptomatici. Scenariul care se scrie și se rescrie sub imperiul imprevizibilului și al fărădelegii, zi de zi și noapte de noapte, de aproape doi ani de zile,  frizează logica, știința, medicina, bunul simț.

Secundum lege, fiecare rămâne pe cont propriu, sperând că va trece peste situația excepțională care a devenit o a doua natură umană,  măcar azi, măcar mâine, dacă nu poimâine, totuși, fiecare, la rândul său, știe și simte că într-o bună zi îi va veni și lui rândul la înregimentarea în rândul Noii Lumi.

Asistăm impasibili, ascunzându-ne capul în nisip, la devierea „binelui” individual, prezumat și real,  într-un „bine” colectiv, teoretic și pur virtual, deși acest colectiv este suma indivizilor care îl constituie, nedefinindu-se exact dacă acest „colectiv” este masa cetățenilor sau doar masa Puterii: „Lumea este astfel construită, încât despre libertate strigă cel mai tare supraveghetorii sclavilor”[xv], căci „binele” pentru o persoană, poate fi „rău” pentru o altă persoană, în  mod absolut justificat:„Există drepturi ale omului considerate ca intangibile, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi suprimate, suspendate sau limitate sub nici o formă[xvi].

Pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, decretul prezidențial neprecizând nimic despre libertăți, dar nominalizându-le: libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică.

În Constituția României, republicată, se prevăd aceste libertăți fundamentale: libertatea individuală (art. 23)[xvii], libera circulație (art. 25)[xviii], libertatea conștiinței (art. 29)[xix], libertatea de exprimare (art. 30)[xx], accesul la cultură-libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de accede la valorile culturii naționale și universale (art. 33)[xxi], libertatea întrunirilor (art. 39)[xxii], libertatea economică (art. 45)[xxiii]. În ciuda faptului că, în România nu existau condițiile declarării unei epidemii, se decretează starea de urgență[xxiv] în baza decretului prezidențial și se interzice accesul în spitale[xxv], deși decretul prezindențial de instituire a stării de urgență nu stipula restrângerea dreptului la ocrotirea sănătății[xxvi], iar Organizația Mondială a Sănătății declară că sănătatea este un drept fundamental[xxvii], situație menținută în prezent prin ordine ale Comandantului acțiunii, căci orice război trebuie să aibă și un comandant. Situația devine cu atât mai periculoasă pentru securitatea națională și sănătatea publică cu cât nici măcar cetătenii români care au acceptat în mod voluntar să participe la experimentul genetic mondial, primind a doza sau a treia doză de ser experimental din cele patru autorizate la nivelul Uniunii Europene, nu au unde să-și trateze maladiile determinate de efectele adverse[xxviii].

Decretul prezidențial a fost dat: „În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență[xxix], aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare”, deși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 a fost dată înainte de revizuirea Constituției României,  iar Legea nr. 453/2004[xxx] care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 a fost dată după revizuirea Constituției, abia după 5 ani, într-atât de justificată a fost urgența și starea excepțională în anul 1999: „Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale (…), a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre”.

Aceste prevederi legislative prevedeau prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre, dar în urma declarării stării de urgență prin decretul Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, au creat ele însele un adevărat dezastru pe plan sanitar: bolnavi în stare terminală de maladii cronice lăsați să moară acasă și incendierea bolnavilor în secțiile de anestezie și terapie intensivă din spitalele din România, iar pe plan social au creat o adevărată catastrofă umanitară economico-financiară pe care o trăim și azi și care se va agrava pe zi ce trece, iar pe plan individual au determinat distrugerea drepturilor și libertăților individuale. Deși aceste prevederi legislative stipulau ca măsurile excepționale să se instituie doar în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa democrației constituționale acest dezastru a fost creat, în realitate, chiar prin măsurile luate, iar prin restricțiile impuse s-a născut un pericol grav la adresa  democrației constituționale.

Individul se transformă în masă. Inițial, o masă amorfă și terifiată de mortalitate, de puterea Neființei de a-l extermina pe loc, Ființă umană își punea pe rețele de socializare avataruri cu „Stai acasă, arată că îți pasă”; „Poartă mască, arată ca îți pasă”, devize care trebuiau să demonstreze că ne pasă de Neființă, dar foarte curând începe să se trezească la viață și la crunta realitate, și frământată de îndoieli, își pune legitime întrebări care au rămas fără răspuns de aproape doi ani. Ce mai reprezintă drepturile și libertățile[xxxi] Ființei umane? Aproape nimic, o luptă deja aproape pierdută, în a 25-a oră[xxxii]. Se mai respectă mii de ani de luptă pentru câștigarea acestor drepturi și libertăți cu care, se susține prin declarații universale, prin tratate internaționale, prin constituții de la nivel național, omul se naște? Unde încep și unde se termină drepturile și libertățile fundamentale? Încep de la naștere și continuă și dincolo de moarte[xxxiii]. De ce ar trebui să permitem unei Neființe să ne distrugă cu totul? De ce ar trebui să ne inoculăm cu semințele Neființei, un act medical ireversibil, pentru o stare excepțională sau nu, dacă această stare, legal și constituțional, nu este definitivă, ci doar temporară? Își poate asuma Ființa umană, la inocularea cu semințele Neființei, toate reacțiile adverse, inclusiv dispariția sa fizică, statul fiind exonerat pe deplin de răspundere,  deși obligă indirect, prin restricții inumane, fără urmă de constituționalitate, legalitate, rezultate științifice sau principii morale?

Se declanșează o adevărată „vânătoare de vrăjitoare”, toate opiniile personale și curentele de opinie care erau contrare discursului oficial, toate manifestările de necredință în Neființă,  încep să fie eliminate sub ștampila de fake-news. Cercetătorii și oamenii de știință încep să fie eliminați, rând pe rând, întâi puși la stâlpul infamiei, apoi, la modul fizic. Karry Mullis[xxxiv]– inventatorul testului de reacție de polimerizare în lanț, folosită pentru detectarea Neființei – sucombă, extrem de convenabil, în anul 2019, înainte de a începe pandemia. Acestea au fost îndelung pregătite, după un scenariu foarte îndelung gândit, probabil de zeci de ani, probabil de milenii. Nu putem să înțelegem decât atunci când vom trăi realitatea profețită la momentul scrierii Bibliei[xxxv].

Prima dată a înflorit eugenismul[xxxvi], primul teoretician al eugenismului fiind Platon în „Republica”, abia apoi a izbucnit Al Doilea Război Mondial și Acest Război Mondial împotriva Ființei umane. Observăm cu toții că „drepturile omului au devenit  un lux” și „România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-și asume niște obligații internaționale. (…) – ratificarea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale”[xxxvii], începând cu momentul în care teoria eugenică[xxxviii] capătă amploare și în România. În anul 2010, Președintele Traian Băsescu ia decizia, la recomandările Fondului Monetar Internațional, să închidă spitalele trimițând pe cetățenii români, și mici, și mari, către soluția finală în fața spitalelor închise[xxxix];  mai preconiza acesta să desființeze 100.000 de paturi de spital[xl]– câte nu avea întreaga Europă, probabil, și a bâiguit ceva de „cedare de suveranitate”[xli] uitând cu desăvârșire că art. 2 din Constituția României stipulează că suveranitatea națională aparține poporului român[xlii]. În anul 2015, Peter Singer[xliii] primește titlul onorific al Universității din București, deși susține că un copil cu dizabilități are aceeași valoare cu a unui porc[xliv], primordial esențial fiind aducerea omului pe același palier cu cel al unui animal. „Și în 1929, la conferința Partidului Nazist de la Nuremberg, Adolf Hitler avea ca deviză de salvat națiunea austriacă și germană din sărăcie ca: „Înlăturarea copiilor bolnavi înseamnă întărirea națiunii, nu slăbirea ei”. Între 1939 și 1945, regimul nazist a desfășurat programul Kinder-Euthanasie, folosind ca pretext cereri ale părinților buni național-socialiști de a le fi acordată copiilor lor handicapați „o moarte milostivă”, în urma căruia nu se cunoaște cu precizie câte mii de copii au fost uciși”[xlv].

Christine Lagarde[xlvi], fostă directoare a Fondului Monetar Internațional, în prezent președintă a Băncii Central Europene, susține în mod public, în anul 2018, la o conferință de la Washington, despre un „risc pentru persoanele care trăiesc mai mult decât se aștepta”[xlvii], în spațiul public ajungând ideea spartană că bătrânii sunt o povară pentru sistem:„A acorda atenție îmbătrânirii populației și riscului de longevitate suplimentară face parte din setul de reforme necesare pentru a restabili încrederea în viabilitatea bilanțurilor sectorului public și privat. Recunoașterea și atenuarea acestui risc este un proces care ar trebui lansat acum”[xlviii].

Au folosit izoletele, sarcofage ale identificării unui paria, ca să arate Puterea câtă grijă are de poporul român, de sănătatea publică. Orice persoană, din prezumat a fi sănătoasă a devenit suspect prin efectul legii, fără a beneficia de prezumția de nevinovăție. Deși faptele negative nu pot și nu trebuie a fi dovedite, faptul negativ de a nu fi bolnav și cuprins de Neființă trebuie demonstrat pe bază de test, chiar dacă Ființa umană nu prezintă nici un simptom și este în perfectă stare de sănătate.

Totuși, statul român nu a dorit sa asigure teste gratuite dacă tot este în cauză vorba despre o problemă de sănătate publică, lăsând fiecare cetățean pe cont propriu, deși invocă permanent binele colectiv și sănătatea publică. Interesul Puterii, inițial, pentru binele nostru suprem, era să ne carantineze și să confiște și bunurile, mobile și imobile, deoarece deținerea acestora, dreptul la proprietate  privată ne pune  în pericol sănătatea individuală  și binele colectiv. Nu s-a renunțat încă la această idee, căci legea confiscării proprietăților dormitează în mințile lor machiavelice și în sertare. Au vrut să ne extragă din casele lor, bătrânii, să-i separe de familii, pentru binele lor, desigur. Mulți bătrâni s-au speriat de separarea de casele și de familiile lor și, terifiați fiind, au suferit ori un infarct, ori un accident vascular cerebral. Neființa, în anul 2020, era încă destul de caritabilă,  nu era periculoasă pentru copii, adolescenți și tineri, doar pentru bunici și nevolnici care nu au avut acces la medici, medicamente și spitale, pentru că suntem în război cu Neființa. Bunicii au fost separați de nepoți și de proprii lor copii, se întâlneau de după geamuri. Au fost ignorate orice alte probleme de sănătate. Fiecare cetățean poate părăsi locuința pentru un număr limitativ de motive bine întemeiate. Guvernul arată o mare grijă față de persoanele în vârstă și le limitează timpul de ieșire la maximum două ore pe zi, ca la animalele de companie. Timp de două luni, în starea de urgență, nici o  persoană nu a avut acces la servicii medicale stomatologice.

Singura boală rămasă pe lume, de importanță națională și universală este Neființa[xlix]. În decurs de un an de zile, au ieșit pe cale naturală din sistem, de atâta grijă pentru sănătatea publică, peste 61.000 de pensionari[l] și au decedat peste 88 % dintre bolnavii de cancer[li]. Și, totul, pentru sănătatea publică și pentru binele colectiv.

Aceste restricții, cu momente de respiro între restricții dure, cu restricții mai puțin dure, distrug Ființa umană, psihic și fizic, pentru că este guvernată de imprevizibil. Adevărata libertate este aceea în care nu ești obligat să renunți la un alt drept sau altă libertate în favoarea unui singur drept sau a unei singure libertăți. Libertatea este un tot unitar, nu este un os de ros, o fărâmă de mâncare aruncată ca resturi de la masa stăpânilor. Libertatea este sau nu este. Nu există a fi liber cu doar umbre ale Libertății plimbate demonstrativ prin fața ochilor noștri ca făcliile din Mitul Peșterii[lii] lui Platon. Dar un orb ar mai vedea acele făclii tremurânde prin fața ochilor săi stinși pentru a le putea percepe și pentru a fi capabil a face diferența între lumini și umbre? Noi încă mai avem capacitatea de percepție a acestor lumini și umbre, viitoarele generații vor uita pentru că vor fi incapabili să mai distingă ceva. Pe parcurs, asistăm ca spectatori terifiați la predarea democrației în ghearele unei tiranii și autocrații militaro-sanitare – în stare de urgență – timp de două luni fiind guvernați prin ordonanțe militare[liii], doar eram „în război”, chiar dacă nu eram în stare de asediu, cu încălcarea legii, deoarece ar fi trebuit să fim guvernați prin ordine în starea de urgență, cu glisare inevitabilă a puterii din mâinile guvernului României către organisme supra-statale și corporațiilor străine și abandonarea poporului român în mâinile celor care dețin finanțele și economia mondială, un sistem în care orice persoană riscă să devină proprietatea corporațiilor, deoarece devine doar un produs social. Se anulează, în final, democrația, deoarece statele și guvernele lumii, implicit România, își predau definitiv suveranitatea națională cu care au fost învestite de către popor: președinte, guvern, parlament ales, se aneantizează în fața marilor corporații, iar cei care ar trebui să ne guverneze încep să își supună poporul prin legi neconstituționale, prin măsuri restrictive și sancțiuni aberante. Coerciția că măsură de sănătate publică face parte dintr-un dresaj, prin efectul lui Pavlov, coborând Ființa umană de la natura sa divină, la natura animalieră. Suportăm măsuri coercitive fără sens și abuzive, statul dovedind că nu este un bun pater familiae, cu impunerea de amenzi exorbitante și pentru libertatea de respira, imposibil de achitat, fără a proba întinderea pagubei create; coerciția care se aplică Ființei umane, nefiind admisă sub nici o formă, deoarece se crează premisele de rele tratamente și de tortură, inclusiv de genocid și de crime împotriva umanității. Demnitatea umană și în viață, și în moarte, este pângărită. Ființa umană nu se mai teme de Neființă, ci de Puterea coercitivă a statului. Dresarea este aproape finalizată.

Are statul român dreptul să limiteze drepturile cetățenilor români? Are, dar nu în mod discriminatoriu. Statul este obligat să respecte art. 53 din Constituția României cu bună-credință, căci contractul social trebuie respectat obligatoriu – pacta sunt servanda. Poporul român a suportat stoic două luni de stare de urgență, sperând că, dacă se va supune, se va termina, științific vorbind lanțul trofic al Neființei era rupt în decurs de două luni. Dar, un moment, nu sperați voi, ca să nu disperați, căci nu se termină nimic: „Te vei supune crezând că se va sfârși, dar nu se va sfârși tocmai fiindcă te vei supune” ne avertizează  Diego Fusaro[liv]. Se introduce starea de alertă[lv], care a lăsat, inițial, un moment de respiro. Începând cu 25 noiembrie 2021, se instaurează, aproape pe deplin, tirania în România. Puterea se dedulcise de curând la despotism și, amețită de succesele purtate împotriva națiunii române, începuse să îi placă teroarea manifestată față de popor și nu mai putea să lase din mână arma sa cea mai de preț, căci începe să se teamă de revolte și de faptul că pot fi deconspirați:„Și ca să-și uite frica, se baricadau în cruzime”[lvi].

Acum nu mai trebuie să demonstrezi că nu ești bolnav de Neființă, ci că deja esti înlănțuit în mrejele Neființei, în mod benevol, cu consimțământul explicit, fără nici o recomandare medicală scrisă și parafată de un medic, în absența oricăror liste oficiale cu contraindicațiile medicale și fără vreo o listă oficială de efecte adverse, leacul fiind prezentat ca panaceu universal. Nu orice tratament este aplicabil oricărei persoane. Suntem încă, unici, iar Dumnezeu sau Natura ne-a făcut perfecți. Cine dorește să modifice genetic perfecțiunea naturală a Creației va da socoteală, conform legilor divine și legilor lumești[lvii]. Suntem obligați a ne contamina de bunăvoie, ca să obținem o adeverință că suntem purtători de semințe ale Neființei pentru a fi liberi în propria noastră țară. Această Putere vremelnică, de proaspăt îmbogățiti de război și de politicieni, noii aristocrați, nu mai este de multă vreme în slujba poporului. Gândirea diabolică a Puterii laice merge mână în mână cu Puterea religioasă. Vaticanul participă cu nesaț la instaurarea Noului Ev Mediu: după ce nu a tresărit nici un mușchi pe fața Papei Pius XII când a luat la cunoștință de ororile și crimele regimului nazist[lviii],  susține prin pledoaria Papei Francisc că trebuie să credem în Neființă și să nu cercetăm nimic, și că participarea la acest experiment genetic este un act de iubire[lix], deși dragostea cu forța poartă denumirea de „viol” și constituie infracțiune. Toate acestea doar spre a fi cu putință crearea unei Ființe transumane[lx] noi si să punem umărul, cu smerenie și umilință, cu dragoste creștinească, la construcția Marii Resetări[lxi] și a comunismului cu fața digitală[lxii]. Noi vrem să rămânem oameni, nu vrem să devenim transumani.

Constituția României, republicată, la art. 53  prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: (…) a drepturilor și a libertăților cetățenilor, iar măsura trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu[lxiii]. Nu se pot discrimina cei care devin, peste noapte, paria unei societăți, în raport cu cei care au fost deja cuprinși de lanțurile Neființei, în mod benevol, pe proprie răspundere și pe proprie semnătură, și Ființei umane să îi fie răpită ultima libertate, aceea fiind libertatea de a alege, de a decide, în mod liber, asupra propriului său trup, devenind cu forța victimele unui proces criminal de selecție umană și nu naturală. Curtea Constituțională a României și instanțele de judecată rămân, în ultimă instanță, singuri veghetori ai statului de drept și a democrației din România[lxiv]. Ultima redută a democrației.

Pe nevăzute, Ființa umană nu mai are drept la identitate, ci se transformă într-un simplu produs, într-o marfă, identificat nu prin nume și prenume, ci printr-un cod, printr-un QR, după ce a fost dresat cu termometrizarea publică cu termometre pentru mărfuri, înfășurat în mască care nu proteja de nici un fel de Neființă, și plimbat în public cu sarcofagul. Un produs, o marfă nu are ne-voie de drepturi și libertăți fundamentale, nu are voie să fie Ființă  umană și este foarte posibil ca Neființa să câștige acest război declarat împotriva Ființei umane dacă i se va permite. Neființa se spune că provine din China și asistăm la ridicarea Chinei la culmi nebănuite economico-financiare – căci testele, toate testele care detectează prezența Neființei provin din China. Problema s-a născut în China, soluția vine tot din China. China reprezintă ipoteza și concluzia spre ceea ce ne îndreptăm. Spre sistemul de credit social, în care devenim produs social, indivizi dispensabili, rotițe ale unui mecanism social, care pot fi scoase din uz, mai ales într-un „stat eșuat”[lxv] condus de un președinte absent[lxvi], cât ai clipi din ochi și cât ai bate din palme, atunci când vom reîncepe să visăm după libertățile noastre pierdute și când ne vom aminte cât de frumos era la un botez, la o nuntă, la un Crăciun, la un Paște. Nimeni nu mai cântă, nimeni nu mai dansează, nimeni nu se mai bucură.

Orice Ființă umană își vrea viețile, drepturile și libertățile înapoi. Nu vrem să ne lăsăm îngenuncheați de Neființă și de cei care sunt guvernați de ea, căci nu există societate, ci doar indivizi și familii[lxvii]. Cedarea oricărui drept sau oricărei libertăți va provoca un efect de domino asupra întregului eșafodaj construit cu sânge și pierderi de vieți omenești de-a lungul mileniilor. Conștientizarea faptului că nu Neființa îl constituie inamicul declarat al acestui război ne va obliga să realizăm dimensiunea daunelor provocate fiecărui individ, parte a unei colectivități, prin distrugerea drepturilor și libertăților individuale fundamentale, în acest context pandemic, căci, actualmente, democrația nu mai reprezintă esența societății, devenind un ideal social antic pe cale de dispariție.

Quod erat demonstrandum, dacă ne întrebăm spre ce ne îndreptăm, este suficient să privim profețiile anuale de pe coperta revistei „The Economist”. Pentru anul 2022, printre cele două culori stendhaliene-roșu și negru-îl putem vedea pe Președintele Republicii Populare Chineze, în rol de învingător, și pe Președintele Statelor Unite ale Americii, în rol de învins, ambii conducători de mega-națiuni, înconjurați ca într-un nimb de coroanele Neființei, seringi și microscoape. Este înscris pe acordul pacientului la efectuare de teste, că toate datele medicale, confidențiale sunt transferate către Uniunea Europeană, China și Statele Unite ale Americii.

De la democrație la tiranie nu a mai rămas decât un singur pas, și ca trăitor în vremea Neființei, nu pot decât să „mă revolt, deci exist”[lxviii]. Totul se va termina atunci când suficienți revoltați care refuză să renunțe la statutul inerent Ființei umane, care refuză să devină un cod și un produs, vor spune doar  un singur cuvânt: „Ajunge”!

Dorina-Margareta Gaftoniuc

DEDICATĂ: Mamei mele, Catrina, care a refuzat să se testeze și să se injecteze cu seruri experimentale, alegând  să moară acasă.

––––––––––––––––––––––––-

[i]Cioran, Emil M.,  Eseuri. Antologie, traducere și cuvânt înainte de Modest Morariu, ed. Cartea Românească, 1988, Manual de descompunere – Cer și Igienă (1949).

[ii]Sfetcu, Nicolae, Ontologia virusului: lucru, ființă, proces, sau informație?, SetThings (6 octombrie 2020),https://www.telework.ro/ro/ontologia-virusului-lucru-fiinta-proces-sau-informatie/.

[iii]https://www.scientificamerican.com/article/are-viruses-alive-2004/.

[iv]https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_(Platon). Platon, Republica, Platon acordă o importanță majoră statului ideal și identifică patru forme greșite de guvernări: timocrația, oligarhia, democrația și tirania (despotism). În ceea ce privește timocrația, Socrate definește timocrația ca o societate condusă de oameni care iubesc onoarea. El crede că această formă de guvernare rezultă din urmașii părinților care au alte mentalități caracteristice. Onoarea, baza acestei forme de guvernare strălucită duce la dorințe de posesiuni și bunăstare. Oligarhia – Aceste tentații creează o confuzie între statutul economic și onoare, proces care este responsabil pentru căderea în oligarhie. Aceasta injustiție împarte lumea în săraci și bogați, creând oportunități pentru infractori. Cei bogați complotează împotriva celor săraci și vice-versa. Democrația – Împărțirea socioeconomică crește, la fel cresc și tensiunile dintre clasele sociale. Datorită conflictelor care izvorăsc din asemenea tensiuni, democrația înlocuiește la un moment dat oligarhia. Săracii înfrâng pe oligarhi, ca urmare democrația acordă libertăți cetățenilor. Tirania – Libertățile excesive acordate cetățenilor de către democrație duc la tiranie, cea mai violentă formă de guvernare. Aceste libertăți împart oamenii între clase socioeconomice: dominantă, capitalistă și muncitorească. Tensiunile dintre clasă dominantă și capitalistă, forțează clasă muncitorească să caute protecție în libertățile democratice. Ei investesc toată puterea lor în demagogul lor democratic, care este în schimb corupt de puterea obținută și devine un tiran. El are un anturaj mic, susținători care îi asigură protecție.

[v]https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf.

[vi]https://www.mediafax.ro/coronavirus/iohannis-dupa-primul-caz-de-coronavirus-in-romania-nu-exista-niciun-motiv-real-de-panica-acest-virus-provoaca-in-majoritatea-cazurilor-doar-simptome-usoare-dureri-in-gat-tuse-si-febra-18898952.

[vii]https://www.eca.europa.eu/lists/ecadocuments/rw21_01/rw_public_health_resp_covid-19_ro.pdf.

[viii]https://observatornews.ro/fii-observator/nelu-tataru-explica-de-ce-nu-a-fost-declarata-epidemia-covid19-in-romania-nu-mai-veneam-noi-cu-epidemie-pe-pandemie-412998.html

[ix]https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei: „Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020”.

[x]https://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-si-a-schimbat-radical-discursul-in-privinta-covid-19-19834625.

[xi]https://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/12415.pdf : „Se spune că, în situații îndoielnice, te ajută piața sau statul. Dacă totuși nu vrem să ne încredem că înalții funcționari ai administrației orașelor vor organiza petreceri dansante pentru pensionari (…) atunci nu ne rămâne decât să avem grijă singuri de noi. Și iată cum ajungem la societatea civilă.” (Herbert Riehl-Heyse, Süddeutsche Zeitung, 24/25 februarie 2001).

[xii]https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf. ARTICOLUL 15 Derogarea în caz de stare de urgență 1. În caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute de prezenta Convenție, în măsura strictă în care situația o impune și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional. 2. Dispoziția precedentă nu permite nicio derogare de la articolul 2, cu excepția cazului de deces rezultând din acte licite de război, și nici de la articolele 3, 4 (paragraful1) și 7. 3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate și la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei și asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare și dispozițiile Convenției devin din nou deplin aplicabile.

[xiii]https://www.wolterskluwer.com/ro-ro/news/jurisprudenta-cedo-incidenta-in-starea-de-urgenta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19.

[xiv]https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf. ARTICOLUL 17 Interzicerea abuzului de drept Nicio dispoziție din prezenta Convenție nu poate fi interpretată ca autorizând unui stat, unui grup sau unui individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau libertăților recunoscute de prezenta Convenție, sau de a aduce limitări acestor drepturi și libertăți, decât cele prevăzute de această Convenție. ARTICOLUL 18 Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor Restricțiile care, în termenii prezentei Convenții, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

[xv]https://saltmin.com/2013/10/08/drumul-spre-iad-este-pavat-cu-intentii-bune-samuel-johnson/.

[xvi]Bârsan, Corneliu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi și libertăți, traducere din limba franceză realizată de Adriana Dăgăliță, jurist asistent la grefa Curții Europene a Drepturilor Omului, București, Ed. All Beck, 2005, p. 81:”Regimul juridic ai drepturilor omului. Indiferent de conținutul lor, drepturile omului reglementate prin diversele instrumente internaționale nu au același regim juridic. Exercițiul lor poate fi circumstanțial sau chiar limitat în funcție de alte interese generale sau individuale ce au a fi luate în considerație, într-adevăr, ca orice drept subiectiv, drepturile omului presupun exercițiul lor în cadrul unor relații sociale, astfel că pot fi impuse limite ce țin de protejarea unor valori colective sau de exercițiul altor drepturi recunoscute individului. Este rațiunea pentru care, din acest punct de vedere, există drepturi ale omului considerate ca intangibile, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi suprimate, suspendate sau limitate sub nici o formă”.

[xvii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 23 Libertatea individuală(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.(6) În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, sa verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și sa dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constata că nu exista temeiuri noi care să justifice menținerea privarii de libertate.(7) Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.(8) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.(9) Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege.(10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.(13) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natura penală.

[xviii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 25 Libera circulație(1) Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țara, de a emigra, precum și de a reveni în țara.

[xix]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 29 Libertatea conștiinței(1) Libertatea gandirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasă, contrare convingerilor sale.(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc.(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

[xx]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 30 Libertatea de exprimare(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă.(3) Libertatea presei implica și libertatea de a înființa publicații.(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publică sursa finanțării.(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.

[xxi]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 33 Accesul la cultură (1) Accesul la cultura este garantat, în condițiile legii.(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită.(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume.

[xxii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003  Articolul 39 Libertatea întrunirilorMitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.

[xxiii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată* )Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 45 Libertatea economică Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.

[xxiv]https://ro.wikipedia.org/wiki/Stare_de_urgen%C8%9B%C4%83Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă 14 martie 2020, că România va intra în stare de urgență începând de luni, 16 martie 2020 pe motiv de pandemie de coronavirus COVID-19.^[6] prin decretul nr. 195/16.03.2020. Aceasta a fost prima stare de urgență instaurată în Romania în perioada de după mineriada din 1999. Începând cu data de 15 aprilie 2020, președintele Klaus Iohannis prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

[xxv]https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei Anexa 2 – 8. Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:

1. urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri urgențe/Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore;
2. urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);

iii. pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.

[xxvi]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 34 Dreptul la ocrotirea sănătății (1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.(2) Statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boala, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

[xxvii]https://www.who.int/news-room/commentaries/detail/health-is-a-fundamental-human-right.

[xxviii]https://www.botosaneanul.ro/stiri/fost-jurnalist-botosanean-dupa-cea-de-a-doua-doza-am-facut-necroza-de-cap-femural-la-ambele-picioare-acuzații-catre-arafat/.https://www.activenews.ro/stiri/Jurnalistul-Ionel-Iloae-dupa-a-doua-doza-de-Pfizer-%E2%80%9EAcum-sunt-o-persoana-cu-handicap.-Sunt-mii-de-oameni-cu-probleme-post-vaccin.-Va-rabufni-si-asta-sunt-convins-171072

[xxix]ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 21 ianuarie 1999: Articolul 1 Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.(la 15-11-2004, Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 453 din 1 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 12 noiembrie 2004. ).

[xxx] LEGE nr. 453 din 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 12 noiembrie 2004.

[xxxi]Dabu, Valerică și Gușanu, Ana-Maria, Drept și libertate. Inconsecvențe legislative. Importanța diferențierii între drept și libertate, Acta Universitatis George Bacovia. Juridica – Volume 2. Issue 2/2013 – http://juridica.ugb.ro/. „În doctrină, în actele normative și chiar în acte fundamentale, găsim expresiile „dreptul la libertate”, „dreptul este o libertate” și „libertatea este un drept” sau că „dreptul diferă de libertate”. Jean Morange critică confuzia dintre libertăți publice și drepturi: „drepturile publice individuale se disting de libertățile publice, acestea din urmă fiind doar posibilități recunoscute indivizilor de a exercita, la adăpost de orice presiune exterioară, un număr de activități determinate” [1]. Tot în doctrină și chiar în practica judiciară, găsim expresia „dreptul la libertate și siguranță” într-un context discutabil, cum ar fi: „Dreptul la libertate și siguranță vizează protejarea libertății fizice a persoanei, împotriva oricărei arestări sau detenții arbitrare ori abuzive” [2]. În opinia prof. I. Muraru, terminologia constituțională referitoare la aceste două concepte, drept și libertate, deși nuanțată, desemnează o singură categorie juridică, și anume dreptul fundamental, susținând că dreptul este o libertate iar libertatea este un drept. Prin libertate, potrivit D.E.X., se înțelege „posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a societății și naturii” [12]. Referindu-ne la legile sociale, care limitează libertatea, vom face apel la John Stuart Mill, care trasează o distincție netă, între „sfera actelor și conduitelor ce îl privesc pe individ, sferă în care nici statul, nici comunitatea nu au de ce să intervină, individul fiind pe deplin suveran, precum și sfera actelor sau conduitelor ce îi privesc (îi ating) și pe ceilalți, aceasta fiind singura sferă în care statul și societatea ar fi îndreptățite să se amestece, fiind afectate interesele altora sau anumite interese generale” [14]. Montesquieu definea libertatea, ca reprezentând „posibilitatea de a face ceea ce îngăduie legile; dacă un cetățean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că și ceilalți ar putea să facă la fel” [17]. Patrick Wachsmann definește astfel libertatea: „Libertatea este starea celui care face ceea ce vrea, și nu ceea ce vrea altul să facă; ea presupune absența unei constrângeri străine” [18]. Immanuel Kant definea ideea de drept, prin ideea de libertate a individului, libertate limitată însă de respectul libertății celorlalți. După Jean Rivero, „libertatea este puterea de a se autodetermina, în virtutea căreia omul alege el însuși comportamentul său” [19], deci libertatea este o putere pe care o exercită el însuși. Alți autori prezintă o accepție a libertății, conform căreia „libertate” și „putere” sunt „doi termeni antitetici”. În viziunea lui Rivero, libertatea și puterea sunt două realități contrastante și, deci, incompatibile, în raporturile dintre două persoane. Extinderea puterii uneia din ele, respectiv a puterii de a porunci sau de a interzice, diminuează libertatea negativă a celeilalte, și invers, pe măsură ce cea de-a doua își lărgește sfera de libertate, scade puterea celei dintâi [20]. Observăm, astfel, că în această viziune se face raportarea libertății numai la puterea altuia, ceea ce nu include și natura. Humboldt, într-un eseu, arată că obiectivul statului este exclusiv „siguranța”, înțeleasă ca „certitudinea libertății în cadrul legii” [21]. Socotim că este discutabilă și expresia „libertatea în cadrul legii”, deoarece considerăm că libertatea este infinită și nu poate fi definită și epuizată în lege, întrucât legea, prin conținutul ei, definește libertatea, arătând ceea ce este interzis, și nu ceea ce este permis. Astfel, potrivit art. 4 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789, ce face parte din Constituția Franței, se dispune: „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. Exercițiul drepturilor naturale ale fiecărui om, nu cunoaște alte limite, decât acelea care sunt necesare altor membri ai societății, pentru a se bucura de aceleași drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege”.(…) în art. 5 se prevede: „Legea nu are dreptul să interzică decât acțiunile periculoase pentru societate. Tot ceea ce nu este interzis de către lege nu poate fi împiedicat, și nimeni nu poate fi obligat să facă ceea ce legea nu ordonă”. În art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, se definește libertatea țărmurind-o numai de drepturile și libertățile celorlalți, de legile făcute de om, de justele cerințe ale moralei, ale ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică, omițând limitele trasate de necesitate, de legile naturii, de cauze și efecte, de forțele naturii, etc. De facto, însă, avem în vedere că, „Libertatea constă tocmai în înțelegerea necesității, în cunoașterea legilor obiective ale realității și în stăpânirea forțelor naturii și ale vieții sociale, întemeiată pe această cunoaștere” [22]. De asemenea, F. Engels, citat de Pavel Apostol în lucrarea sa, arăta: „Libertatea nu constă în visata independență față de legile naturii, ci în cunoașterea acestor legi și în posibilitatea dată, de a le pune în mod sistematic în acțiune, pentru atingerea anumitor scopuri”.  

[xxxii]Gheorghiu, Constantin-Virgil, Ora 25 (La Vingt-cinquième heure), 1949. Romanul a fost scris în limba română, cu titlul Ora 25, și tradus în limba franceză de Monique Saint-Côme. În România a putut fi publicat după decesul autorului, mai precis, abia după căderea comunismului.

[xxxiii] Dabu, Valerică și Gușanu, Ana-Maria, Drept și libertate. Inconsecvențe legislative. Importanța diferențierii între drept și libertate, Acta Universitatis George Bacovia. Juridica – Volume 2. Issue 2/2013 – http://juridica.ugb.ro/.: „În Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, nu găsim expresiile: „dreptul la libertate” și „acest drept cuprinde libertatea”, în schimb găsim expresii, precum: „Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi”, în (art. 1), „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează celuilalt” în (art. 4), precum și „Legea nu are dreptul să interzică decât acțiunile periculoase pentru societate. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nu poate fi împiedicat, și nimeni nu poate fi constrâns să facă ceea ce legea nu ordonă” în (art. 5). Totuși, și în art. 11 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, găsim următoarea formulare: „libera comunicare a gândurilor și a opiniilor este unul dintre cele mai prețioase drepturi ale omului”

[xxxiv] https://ro.wikipedia.org/wiki/Kary_Mullis.

[xxxv]Biblia, (Apocalipsa 13.15-18): „ I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul ei este: șase sute șaizeci și șase”.

[xxxvi] https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugenism

[xxxvii]https://www.stiripesurse.ro/drepturile-omului-sunt-un-lux-varianta-2019-presedintele-iccj-socheaza-cu-o-declaratie-despre-cedo-video_1337157.html.

[xxxviii]Sfetcu,Nicolae, Evoluția și etica eugeniei. https://www.researchgate.net/publication/324601474_Evolutia_si_etica_eugeniei.

[xxxix]https://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-7260666-inchiderea-200-spitale-din-sistemul-public-bune-rele-explicata-sorin-paveliu.htm.

[xl] https://www.cotidianul.ro/traian-basescu-vrea-sa-mai-reduca-100-000-de-paturi-de-spital/

[xli]https://www.facebook.com/miscareapopulara.tv/videos/traian-basescu-c%C3%A2nd-am-intrat-%C3%AEn-ue-am-cedat-din-suveranitate/1656556261049198/.

[xlii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 2 Suveranitatea(1) Suveranitatea naționala aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

[xliii]https://stirileprotv.ro/stiri/international/peter-singer-un-filosof-australian-va-primi-titlul-doctor-honoris-causa-ideile-sale-au-starnit-controverse-internationale.html.

[xliv]http://www.ziaristionline.ro/2015/05/15/universitatea-din-bucuresti-il-onoreaza-pe-profesorul-moarte-peter-singer-sustinator-al-pruncuciderii-zoofiliei-pedofiliei-si-casatoriilor-homosexuale-cu-doctor-honoris causa/Potrivit ActiveNews, în 1979, Singer a scris în cartea sa, "Practical Ethics”, (1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979): "Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu". Referindu-se la copiii nou-născuți și cei cu disabilități, "profesorul de etică” folosește în scrierile sale pronumele pentru obiecte sau animale: "it”.

[xlv]https://republica.ro/nu-stiam-ca-dumnezeu-e-nazist.

[xlvi]https://en.wikipedia.org/wiki/Christine_Lagarde

[xlvii]http://www.slineamt.ro/apostolul/studii-si-sinteze/batranii-traiesc-prea-mult-si-este-un-risc-pentru-economia-globala-trebuie-facut-ceva/

[xlviii]https://mronline.org/2018/10/09/the-christine-lagarde-memo/:The ‘Christine Lagarde Memo’: FOR YOUR EYES ONLY, from ‘the Coalition’Old people live too long and this is a risk for the global economy. We must do something, urgently.—Christine Lagarde, Director of the International Monetary Fund
(Translated from the Spanish).This secret memo was discovered in the waste basket of a high-ranking staffer in the European Commission. It was sent to us by Dr. Margaret Morganroth Gullette, author of Ending Ageism, or How Not to Shoot Old People (2017). The memo from "the Coalition” begins "Dear Angela, Teresa, Emmanuel…” and has a further list of first names (heads of state and secretaries or ministers of finance, health and human services), mostly scribbled over with marker. Monthly Review is pleased to be publishing this important leaked document here for the first time.

Bătrânii trăiesc prea mult și acesta este un risc pentru economia globală. Trebuie să facem ceva, urgent.

—Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internațional Această notă secretă a fost descoperită în coșul de gunoi al unui angajat de rang înalt al Comisiei Europene. Ne-a fost trimisă de dr. Margaret Morganroth Gullette, autoarea cărții Ending Ageism, or How Not to Shoot Old People (2017). Nota de la „Coaliție” începe „Dragă Angela, Teresa, Emmanuel…” și are o listă suplimentară de prenume (șefi de stat și secretari sau miniștri ai finanțelor, sănătății și servicii umane), în mare parte mâzgălite cu marker. Monthly Review are plăcerea de a publica aici pentru prima dată acest important document scurs de informații.

[xlix]Parmenide  (apr. 540-  470 î. H.), Despre natură: ”Despre acest fapt este necesar de vorbit și cugetat ce trebuie să fie existența, numai existența este, neantul nu este”; ”Căci ce origine vrei tu să găsești pentru Ființă? Cum și de unde ar veni o creștere a ei? Ea nu poate veni din ființă, căci (atunci) ar fi dată o ființă înaintea ei. Și nici nu pot să–ți îngădui să spui că ea a venit din neființă. Căci nu se poate nici gândi nici exprima că ea nu ar fi fost…Ea trebuie, deci, să fie absolut dată sau să nu fie deloc…”.

[l]https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/scadere-record-a-numarului-de-pensionari-in-romania-peste-61-000-de-oameni-au-iesit-din-sistem-in-ultimul-an-1704341.

[li]https://www.libertatea.ro/stiri/cnas-a-iesit-public-cu-un-procent-macabru-88-din-bolnavii-de-cancer-tratati-in-romania-in-2019-ar-fi-murit-intr-un-an-care-este-adevarul-3740723.

[lii]https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_(Platon), Mitul peșterii: Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume acela de rege. Platon își imaginează un grup de oameni care sunt prizonieri într-o peșteră, înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele prizonierilor arde un foc continuu, ce reflectă, pe peretele din fața acestora, umbrele altor oameni care se plimbă, purtând în brațe diverse statui. Când prizonierii peșterii au văzut acele umbre, nu au realizat cât de lipsite de importanță sunt ele pentru viața lor și încep să atribuie acelor umbre diferite forme, precum « copac », « câine » sau « pisică ». Umbrele i-au făcut pe oamenii peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea. Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul. La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră. Aceia care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu adevărat bun și singurul care poate atinge absolutul, el este singurul potrivit să conducă o societate, după spusele lui Platon.

[liii] http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/8551 DECIZIE nr. 103*) din 1 octombrie 1996 Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 20 ianuarie 1997: „Cu privire la excepția ridicată, instanța de judecată apreciază ca textul atacat este constituțional, deoarece „actele de comandament sunt definite ca acte emise de organele militare în scopul asigurării ordinii și disciplinei militare, iar partea care s-a considerat vătămată are posibilitatea de a formul contestația împotriva unor asemenea acte la formatia militară competența”.

[liv]http://opinianationala.ro/diego-fusaro-un-ganditor-si-formator-de-opinie-italian/

[lv]https://www.juridice.ro/684035/problematica-limitarii-exercitiului-unor-drepturi-si-libertati-fundamentale-in-contextul-instituirii-starii-de-urgenta-sau-a-starii-de-alerta-ii.html Relativ la limitele în care exercițiul unor astfel de drepturi/libertăți poate fi restrâns, incidente devin disp. art. 53 din Constituție, cu o unică observație, relativă la criteriul proporționalității măsurii, care, în cazul stării de urgență se impune a fi raportată nu doar la criteriile prevăzute în alin. (2) al art. 53 din Constituție, ci și la cele derivate din tipul de risc care a generat situația de urgență și care, la rândul ei, a impus declararea stării de urgență, respectiv la amploarea și intensitatea efectelor produse de tipul de risc, acestea din urmă fiind criterii determinante în aprecierea duratei restrângerii exercițiului drepturilor/libertăților fundamentale, dat fiind că asemenea drepturi nu pot fi restricționate în exercițiul lor pe timp nelimitat, un astfel de caz echivalând cu afectarea a însăși existenței/substanței dreptului.

Cât privește starea de alertă, asemenea probleme nu se pun, dat fiind că regimul juridic al acestei stări este incompatibil cu ideea restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, la nivel formalizat, respectiv prin intermediul voinței statului. Intruziunile posibile în sfera unor drepturi/libertăți fundamentale sunt cele inevitabile și care derivă din acțiuni ale agenților statului, impuse acestora ca obligații, menite să salveze valori sociale fundamentale, de rang constituțional, în fața unor pericole grave și foarte grave, asimilate stărilor de forță majoră.

[lvi]Cioran, Emil M.,  Eseuri. Antologie, traducere și cuvânt înainte de Modest Morariu, ed. Cartea Românească, 1988, Ispita de a exista. Cruzimea – un lux (1956),

[lvii]https://www.medlegtm.ro/CONVENTIE%20Oviedo.pdf CONVENȚIE EUROPEANĂ din 4 aprilie 1997 pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicatiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 28 februarie 2001: Articolul 1 Scopul și obiectul Părțile la aceasta convenție protejeaza demnitatea și identitatea ființei umane și garantează oricărei persoane, fără discriminare, respectul integrității sale și al celorlalte drepturi și libertăți fundamentale față de aplicatiile biologiei și medicinei.Fiecare parte va lua în legislația sa interna măsurile necesare pentru a da efect dispozițiilor prezentei convenții.Articolul 2 Intaietatea ființei umaneInteresul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei.Articolul 3 Accesul echitabil la ingrijirile de sănătate Părțile iau, ținând seama de nevoile de sănătate și de resursele disponibile, măsurile adecvate în scopul de a asigura, în sfera jurisdicției lor, accesul echitabil la îngrijiri de sănătate de calitate adecvată. Articolul 10 Viața privată și dreptul la informație1. Orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private din punct de vedere al informațiilor referitoare la sănătatea sa.2. Orice persoană are dreptul sa cunoască orice informație culeasa cu privire la sănătatea sa. Cu toate acestea, dorința unei persoane de a nu fi informată trebuie respectata.3. În cazuri excepționale legea poate prevedea, în interesul pacientului, restrictii la exercitarea drepturilor menționate la paragraful 2. Capitolul 4 Genomul uman Articolul 11 Nediscriminarea Orice forma de discriminare împotriva unei persoane pe motivul patrimoniului sau genetic este interzisă.

58https://ro.wikipedia.org/wiki/Amen.

[lix]https://m-partners.facebook.com/watch/?v=1012220942925201&_rdr. https://www.mediafax.ro/externe/papa-francisc-sa-ne-vaccinam-este-un-act-de-iubire-20236427

[lx]https://ro.wikipedia.org/wiki/Transumanism.

[lxi]https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Resetare.

[lxii] https://www.bursa.ro/opinii-spre-un-comunism-cu-o-fata-digitala-82025144.

[lxiii]Popescu, Corneliu-Liviu, Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale prin decretele instituind sau prelungind starea de urgență sau de asediu și prin ordonanțele militare https://drept.unibuc.ro/dyn_img/aubd/Restrangerea%20exerci%C8%9Biului%20drepturilor.pdf: „Sub aspectul aplicabilității ratione materiae a acestui text, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1189/06.11.2008, că el are în vedere exclusiv drepturile și libertățile fundamentale, adică drepturile și libertățile consacrate constituțional, iar nu toate drepturile de care se bucură un subiect de drept. Altfel spus, numai drepturilor și libertăților consacrate de Constituție li se aplică regimul de protecție consacrat de art. 53 din Constituție. A contrario, drepturile consacrate prin legislația infra-constituțională pot fi supuse unor limitări fără respectarea garanțiilor constituționale aplicabile restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale”.

[lxiv]https://www.agerpres.ro/justitie/2020/07/01/ccr-explica-de-ce-carantina-este-neconstitutionala-o-veritabila-privare-de-libertate-si-restrangere-a-drepturilor-fundamentale–533229. CCR recunoaște că, în situații excepționale, așa cum este cea determinată de răspândirea infecției cu virusul COVID-19, instituirea unor măsuri energice, prompte și adecvate gravității situației reprezintă, în realitate, un răspuns al autorităților la obligația prevăzută în art.34 alin.(2) din Constituție, potrivit căreia: „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice”. De asemenea, Curtea reține că atât internarea obligatorie în vederea prevenirii răspândirii unor boli transmisibile, cât și măsura carantinei sunt restrângeri aduse exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale ce pot fi justificate în condițiile în care rațiuni ce țin de necesitatea asigurării siguranței și sănătății publice le impun. „Cu toate acestea, Curtea observă că măsurile amintite au efecte severe asupra drepturilor și libertăților persoanei și de aceea reglementările în materie trebuie să îndeplinească, în mod strict, toate condițiile constituționale. Caracterul excepțional, imprevizibil al unei situații nu poate constitui o justificare pentru a încălca ordinea de drept, prevederile legale și constituționale referitoare la competența autorităților publice ori cele privind condițiile în care se pot aduce restrângeri exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale”.

[lxv]https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat_e%C8%99uat Stat eșuat Un stat eșuat este un organism politic care s-a degradat într-un punct în care condițiile de bază și responsabilitățile unui guvern suveran nu mai funcționează în mod corespunzător. Un stat poate „eșua” dacă guvernul își pierde legitimitatea chiar dacă își îndeplinește funcțiile în mod corespunzător. Pentru o stare stabilă este necesar ca guvernul să se bucure atât de eficacitate, cât și de legitimitate. De asemenea, atunci când o națiune slăbește și binestarea acestuia scade, este introdusă posibilitatea unui colaps guvernamental total. ONG-ul Fund of Peace identifică un stat eșuat ca având următoarele caracteristici:Pierderea controlului asupra teritoriului său sau a monopolului cu privire la utilizarea legitimă a forței fizice în interiorul acestuia.Eroziunea autorității legitime de a lua decizii colective.Incapacitatea de a furniza serviciile publice.Incapacitatea de a interacționa cu alte state ca membru cu drepturi depline al comunității internaționale.Caracteristicile comune ale unei situații defectuoase includ un guvern central atât de slab sau ineficient, încât are incapacitatea de a ridica impozitele sau de alt tip de sprijin, și are un control practic redus pe o mare parte a teritoriului său și, prin urmare, există o lipsă a serviciilor publice. Când se întâmplă acest lucru, pot apărea corupția și criminalitatea răspândită, intervenția actorilor statali și nestatali, apariția refugiaților și mișcarea involuntară a populațiilor, declinul economic puternic și intervenția militară străină.[2] Nivelul controlului guvernamental necesar pentru a evita considerarea unui stat eșuat variază considerabil în rândul autorităților.[3] În plus, declarația faptului că un stat a eșuat poate fi, în general, controversată și, atunci când este făcută în mod autoritar, poate avea consecințe geopolitice semnificative.

[lxvi]https://adevarul.ro/news/politica/un-stat-esuat-guvern-esuat-sursele-criza-sistemica-romania-1_615ff6465163ec42712072b1/index.html.

[lxvii]Thatcher, Margaret. 1987. Interview for "Woman’s Own. ("No Such Thing as Society”).’ in Margaret Thatcher Foundation: Speeches, Interviews and Other Statements. London: "(…) who is society? There is no such thing! There are individual men and women and there are families and no government can do anything except through people and people look to themselves first”; „(…) cine este societatea? Nu există așa ceva! Există bărbați și femei individuali și există familii și niciun guvern nu poate face nimic decât prin oameni și oamenii se uită mai întâi la ei înșiși”. (tr.n.).

Finalist la concursul „Restrângerea libertăților individuale în context pandemic”. Material publicat în premieră de Deșteptarea.ro