Marea Resetare miroase a praf de pușcă: Biden vorbește de AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL împotriva Chinei sau Rusiei

Statele Unite au acuzat China și Rusia în mod constant în ultimele luni că desfășoară atacuri cibernetice împotriva sa. Pentru prima dată, însă, marți, 27 iulie 2021, Biden a declarat că acestea ar putea duce la un război adevărat.
Cu ocazia unei vizite de o jumătate de oră la Biroul Directorului National Intelligence (comunitatea de informații americană), președintele american a afirmat:
„Știți, am văzut cum amenințările cibernetice, inclusiv atacurile pentru răscumpărări, sunt din ce în ce mai capabile să provoace pagube și perturbări în lumea reală.”
Și Biden a continuat:
„Cred că este mai mult decât probabil că vom sfârși - ei bine, dacă vom ajunge la un război, un război adevărat, cu gloanțe adevărate, cu o mare putere - aceasta va fi consecința unei ciber-violări cu consecințe majore...”
Statele Unite și mai mulți aliați, inclusiv NATO, au acuzat recent China că se află în spatele piratării serverului Microsoft Exchange, care a fost descoperită în luna martie, anul acesta.
Este pentru prima dată când NATO se alătură Statelor Unite pentru a acuza direct China.
De asemenea, Washingtonul a acuzat în ultima vreme și Moscova pentru mai multe atacuri cibernetice, printre care cele asupra conductei Colonial Pipeline, care aprovizionează cu combustibil întreaga Coastă de Est a SUA, sau asupra colosului JBS, lider mondial în procesarea cărnii.
NATO a adăugat recent atacurile cibernetice pe lista motivelor pentru care Alianța poate invoca Articolul 5 de apărare mutuală din Tratatul Atlanticului de Nord, ceea ce înseamnă intrarea NATO în război cu toate cele 30 de țări membre ale sale.
În același discurs incendiar de marți, Joe Biden a spus despre Vladimir Putin că „stă așezat pe o economie care are arme nucleare, puțuri de petrol și nimic altceva”, iar acest lucru l-ar face pe liderul de la Kremlin „încă și mai periculos”.
Biden a vorbit și despre perioada administrației Obama, în care atât el cât și Xi Jinping erau vicepreședinți. El a adăugat că, încă de pe atunci, Xi dorea ca China să devină „forța militară cea mai puternică din lume”, dar și „economia cea mai importantă” până în anii 2040.
În luna aprilie, președintele american folosea competiția acerbă cu China și Rusia ca justificare pentru colosalul său plan de investiții de 2,3 trilioane de dolari.
Pe de altă parte, în data de 9 iulie 2021, Forumul Economic Mondial (FEM), condus de Klaus Schwab, mentorul Marii Resetări, a organizat un eveniment intitulat Cyber Polygon.
Este vorba de simularea unui atac cibernetic masiv, care ar arunca în aer lanțul mondial de aprovizionare. Schwab a numit acest ipotetic atac cibernetic devastator: „Pandemia Cibernetică”.
Același FEM organiza pe 18 octombrie 2019 o simulare a unei pandemii de coronavirus care lovește și afectează grav întreaga omenire.
După două luni, apărea pandemia COVID.
Acum, după noua simulare a lui Schwab, Biden vorbește despre ceea ce nimeni nu a mai vorbit deschis (și încă arătând dușmanii cu degetul) de la sfârșitul Războiului Rece: un război adevărat între superputerile mondiale.
Adică Al Treilea Război Mondial.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

De ce trăim în Epoca Groazei?

Dr. Adrian Cacovean: Doar o pană de curent poate reseta creierul stricat de bufeurile menopauzei globaliste, încălzirea climatică! Fără curent nu există nici o putere a lor asupra noastră!

Virgiliu Gheorghe: Digitalizare. Card. Buletine - Pană de credibilitate

DIGITAL SERVICES ACT = SFÂRȘITUL LIBERTĂȚII ONLINE. ”E ca și cum am reintra în bezna cenzurii comuniste, dar de data asta la scară globală” - Un interviu cu senatorul AUR Virgiliu Gheorghe Vlăescu
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Marea Resetare
Persoane: Joe Biden Klaus Schwab Vladimir Putin Xi Jinping
Locații: Washington
Subiecte: Marea Resetare
Organizații: Forumul Economic Mondial
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)