Parlamentar UE: Orașele de 15 minute înseamnă „sărăcire și înrobirea totală a tuturor oamenilor” - Tirania digitală

Christine Anderson, deputată în Parlamentul European, consideră că pașapoartele COVID și codurile QR care au fost impuse în timpul pandemiei au fost doar un experiment pentru implementarea „orașelor de 15 minute”, care au ca scop consolidarea controlului guvernamental asupra oamenilor.
Un oraș de 15 minute este un cartier în care un locuitor poate ajunge ușor la tot ce are nevoie, cum sunt un magazin alimentar, un medic și așa mai departe, doar printr-o plimbare de 15 minute.
Potrivit lui Anderson, astfel de orașe constituie începutul unui control mai strict din partea guvernului asupra oamenilor. Administrația poate exercita controlul prin decizia că „nu mai aveți voie să părăsiți zona apropiată de 15 minute. Nu trebuie să îngrădească locul. Se va face prin intermediul unui ID digital”, a spus ea într-un interviu în emisiunea de la Epoch Times „American Thought Leaders” moderată de Jan Jekielek, publicat pe 25 aprilie.
„Dacă îți place un alt magazin și se întâmplă să nu fie în cartierul tău, ghici ce? Nu vei mai merge la acel magazin. După cum am spus, vorbim despre controlul total.”
În Europa, se promovează o legislația pentru înființarea de orașe de 15 minute. Potrivit lui Anderson, Digital Green Certificate, permisul COVID introdus în timpul pandemiei, a fost doar un test conceput pentru a-i obișnui pe oameni să producă un cod QR și să se supună cerințelor aferente.
„Nu vă înșelați, nu este vorba despre confortul vostru. Nu este vorba de faptul că ei vor să aveți toate aceste locuri în apropiere. Nu este vorba nici despre salvarea planetei”, a spus Anderson.
„În Marea Britanie, unele comitate au adoptat deja legislația. Vor putea impune un lockdown climatic. Acesta este pasul următor. Despre asta vorbim. Pentru a face acest lucru, ei vor trebui să aibă aceste orașe de 15 minute.”
Următorul pas, potrivit lui Anderson, va presupune restricționarea persoanelor în localitățile lor, permițându-le să părăsească locul doar de două sau trei ori pe an. Totuși, bogații vor putea scăpa de aceste reguli, deoarece vor putea cumpăra permise de ieșire din segmentele mai sărace, a mai spus ea.
„Oamenii săraci vor rămâne în aceste cartiere de 15 minute, iar cei care au o situație materială bună vor putea merge oriunde vor. Despre asta vorbim.”
Un articol publicat pe site-ul Forumului Economic Mondial (WEF) în martie anul trecut a descris conceptul de orașe de 15 minute ca fiind „mult mai mult decât un moft”, ci o consecință a vremurilor actuale, în special a pandemiei.
„Având în vedere COVID-19 și variantele sale care îi țin pe toți acasă (sau mai aproape de casă decât de obicei), orașul de 15 minute a trecut de la stadiul «ar fi drăguț să existe» la «trebuie cu toții să susținem ideea». Pe măsură ce schimbările climatice și conflictul global provoacă șocuri și stres la intervale mai rapide și crește gravitatea, existența orașului de 15 minute va deveni și mai critică”, se menționează în articol
Tirania digitală
Anderson a subliniat că sistemele de „credit social” în stil comunist chinez sunt deja testate în Europa. „Există proiecte pilot deja în desfășurare în Bologna. Acolo, se numește «Portofelul Bologna». În Viena, se numește «Simbolul Vienei»”.
„Deocamdată este voluntar și doar îi ademenește pe oameni. Dacă accepți, primești niște bilete puțin mai reduse, mergi la teatru. Voluntar. Încă o dată, [este primul] pas”, a avertizat ea.
„Dar în curând, va fi un moment în care nu vei mai avea de ales. Va trebui să aveți acest certificat verde digital cu acest cod QR. Apoi, ei vă vor spune unde puteți merge, ce puteți face și ce nu puteți face.”
Anderson a criticat proiectul „Linia” care este construit în Arabia Saudită. O structură de 200 de kilometri lungime, 200 de metri lățime și 500 de metri înălțime, Linia este proiectată să găzduiască până la 9 milioane de oameni.
„Dacă aș dori să obțin controlul total asupra oamenilor, exact într-un astfel de loc i-aș găzdui și le-aș impune un regim de trei mese pe zi. Ghiciți ce se va întâmpla dacă nu faceți ceea ce vi se spune – probabil că vor anula acele mese. Simplu”, a spus ea.
„Despre asta vorbim. Când pui cap la cap toate astea, [rezultatul] va fi o sărăcire și înrobire totală a tuturor oamenilor.”
Promovarea panicii de către guvern
De asemenea, Anderson a evidențiat campania de frică folosită de guverne pentru a controla oamenii în timpul pandemiei de COVID-19. „În Germania, a existat un manual despre cum să fie convinși oamenii să facă ceea ce voia guvernul pentru a respecta aceste restricții”, a amintit ea.
„Acolo, ei subliniau în mod specific: «Chiar dacă copiii nu sunt supuși niciuni risc COVID, trebuie să îi facem să se teamă. Dacă se infectează și apoi își infectează bunicii, ei sunt responsabili pentru că și-au ucis bunicii.» Acest mod de gândire a fost impus de guverne.”
„O [reacție la] pandemie total disproporționată. Pentru ce? Astfel încât companiile farmaceutice să poată câștiga miliarde de dolari.”
Jekielek a menționat că există „dovezi fără echivoc” că guvernul Regatului Unit a fost implicat în a semăna panica în rândul populației sale cu privire la COVID-19 și a aplicat o strategie specifică pentru a face acest lucru. Strategii similare au fost aplicate și în alte țări, inclusiv în Statele Unite, a subliniat el.
Când a fost întrebată dacă acesta a fost rezultatul unei coordonări la nivel global, Anderson a răspuns: „Absolut!”.
„Aceasta este de fapt cea mai înfricoșătoare parte. Dacă doar două sau trei țări ar fi aplicat aceste strategii ilegitime, am fi avut speranța ca o altă țară să intervină și să le oprească”, a spus ea.
„Au fost la unison cu toate acestea. Ei au citit din același scenariu, repetând aceleași rânduri: «Reconstruiește mai bine, sigur și eficient». Fiecare democrație occidentală a făcut același lucru.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Generalul Radu Theodoru aruncă o nouă BOMBĂ* - Sediul Comandamentului Vlad Țepeș e obținut de la SRI de fondatorul asociației, generalul SIE (r) Ștefan Mateescu, acum acuzat de DIICOT pentru ”lovitură de stat” - VIDEO EXCLUSIV
Secțiuni: Externe Marea Resetare Prima pagină Știri
Persoane: Christine Anderson Jan Jekielek
Locații: Bologna Marea Britanie Terra Uniunea Europeană
Subiecte: certificat digital Covid certificat verde Cod QR identitatea digitală lockdown-uri climatice orașul de 15 minute promovarea panicii covid tirania Covid tiranie digitala
Organizații: American Thought Leaders Epoch Times Forumul Economic de la Davos Forumul Economic Mondial
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)