Mădălina Elena Dârdeci: Domnule ministru, domnilor politicieni, când veți vota desființarea SIIJ veți pune ultima lopată de pământ peste ceea ce se numește drepturile cetățenilor și înfăptuirea unui act de justiție potrivit legii!

#repost 11.02.2021
Domnule ministru,
Domnilor politicieni,
Fotografia este făcută anul trecut, cu puțin înainte de ora 13.00, ora la care intru în sala de judecată în fiecare zi de miercuri (uneori și lunea și vinerea...)
De ce zâmbesc?
Pentru că știu că, intrând în sală de judecată, prin atitudinea mea, prin discuțiile ce se vor purta în contradictoriu cu avocatii, pe care eu ii consider colegii mei, oamenii trebuie să plece liniștiți și cu sentimentul că omul din fața lor va da soluția potrivit legii și potrivit propriei conștiințe și în raport DOAR de probele administrate în cauză și nu funcție de plicuri galbene, interceptări făcute în speranta „că pică ea pe ceva” și pot continua...
Când veți vota sau asuma (?) desființarea secției, ganditi-vă că data viitoare voi intra cu teamă în ședința de judecată, gândindu-mă că există posibilitatea să pățesc ceea ce au pățit colegii din Oradea și din alte orașe... asta vreți să se întâmple?
Stiu, un judecător care spune lucrurilor pe nume, care pronunța soluții care nu plac unora si/sau altora deranjează și, pare-se, pentru asta trebuie „speriat un pic”.
Eu am trăit timpurile când venea securistul la ușa și îl ridica pe tata iar mie și fratelui meu ni se spunea că o să sfârșim la casa de copii, așa că nu prea mă mai sperie lucrurile lumești....dar...de data asta există un dar pentru că, pe de o parte, am un copil de crescut care nu ar suporta umilința de a fi arătat cu degetul pentru că mama sa trebuie "speriată un pic", am rate de achitat pentru că nu am avut o mătusă Tamara și nici nu am dat meditații care să-mi permită să îmi cumpăr șase case, iar, pe de alta parte, eu decid asupra vieților celor care vin în fața mea și pentru asta justițiabilii au nevoie de un judecător care să fie la adăpost de orice presiune sau...„sperietură”...
Tot aud ca SIIJ nu își justifica existenta pentru că a trimis în judecată un număr redus de magistrați!„Aoleu”! Nu știam că magistratura este plină de infractori, iar SIIJ trebuie să facă rechizitorii „la hectar”... este o întrecere socialistă și eu nu știu???
De fapt ce vă deranjează?
Că „nu sărim” alături de dumneavoastră? Că nu aducem boxe în sălile de judecată la care să punem muzică? Că nu am obținut o garsonieră de pe nu știu unde? Că pronunțăm soluții care deranjează? Că vorbim liber...încă?
Când veți vota desființarea SIIJ veți pune ultima lopată de pământ peste ceea ce se numește „drepturile cetățenilor și înfăptuirea unui act de justiție potrivit legii”!
Din acel moment se va spune: au fost cândva judecători în România...
Va urma
11.02.2022...

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

VIDEO: Conferință internațională în Parlamentul britanic: Medici, experți, luptători pentru adevăr cer eliminarea “vaccinurilor” Covid - Dr. Mike Yeadon: Nu a existat o pandemie. Așa-zisele vaccinuri au fost proiectate intenționat ca să dăuneze oamenilor

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu, victimă a vaccinului anticovid, revine cu dovada gâlmei din cap: ”Pentru ăia de nu mă cred” - FOTO

Dezvăluiri bombă de la procurorii DNA în Dosarul Vaccinurilor: Au falsificat DIN PIX documentele în cazul achizițiilor de vaccinuri anticovid! Despre ce prejudiciu este vorba. Jurnalistul vaccinat Laurențiu Dan Ionescu dă mărturie - VIDEO

Slovacia s-a trezit! Premierul Robert Fico respinge semnarea Tratatului OMS privind pandemia: ”Este un nonsens inventat de companiile farmaceutice lacome” - VIDEO
Recomandările noastre

7 întrebări-cheie despre 7 octombrie: Ce se ascunde în spatele Minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas - A Doua Primăvară Arabă

În momentul în care eu am renunțat la cipul lor, m-am opus, eu mi-am câștigat mântuirea. Mă salvez spunând un singur ”NU”. Prin acel ”NU” m-am făcut ostaș al lui Hristos! - Doamna Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923 - 23 ianuarie 2018) - CENTENAR
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Cătălin Predoiu Mădălina Elena Dârdeci
Organizații: Ministerul Justiției Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție SIIJ Tribunalul Bucureşti
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)