colectiv

lacrimi văd și
vărs
tot lacrimi
că doar io mare mi’s
și crocodil

izmană mă cheamă
quattrostelaru’
ghinărar
dă zeamă

cu (p)ara(p)hat de mână viu
și dau din mâini la ventriloace esce
ce scatofilic ventilează
ce plâng io măre
p’ al națiunii umăr
îngustat

da’ încă han îs jo
și udreabăsetonți
îi cred pe toți
și viermi
ca cum o altă leană le zicea

să arză ’n focuri de gheene
că doar ei ș’ o cerură
cu rocku’ lor de ghiavoli
ce norduri n’au
că ilici grij’ avu
de le fură busola
și celor ce-o avură
.....................................
că io așa muncesc
când mușchiu’ meu o vrea
vr’ o lege-a da

ș’ acopăr
ca pisica
sub preșuri
leșuri
că doar am dascăli mari
cât licuricii
ce dau lumină de lumină
gândind c’ o ține ’n vreme
...........................
da’ Domnul nu
altminteri lucră
El
și lacrimă-I și azi
Lumină
și io și tu
doar sare
și dor de lăcrămioare

apa rece de izvor

și din găleata curcubeu

ploaia de gheață mă trezi
din vis urât

și mă văzui pe mine io
cum mi ’s
vedetă vie ’n conștiințe de naivi copii
ce-amușină prin școli
doar iz de făcături

eram o escă
esca
mai exact
și mă dădui rumâncă la unu’ de haram
eram
ce ’mi dărui alți doi frumoși vlăstari
pe neaoșii rumâni
margot și melkior
alexia și aris

ideea prinse
iaca
și mi ’s mândră
că ăl dintâi din stirpea de pirați
are acu’ nepoată
o rumâncă
anais
 (Of! Of! Maria, doamnă!)

din prima
io pe elan l’am vrut de fapt
da ’l călări mai an o altă escă
și rămăsei tot cum eram
adică de haram
și bine că măcar aveam
acel salariu de poveste

ah esca escu
cum păcălirăm românescu’
cum le turnarăm noi căcat în creieri
cum le mai traserăm noi clapele
la fraieri
așa cum ne dictau
infam și de haram
elanii și eramii
și sârbii voiculeștii și păturici patricii
și cum le luam și zahărul din ceaiuri
cu toți minoritarii de serviciu
prin cel perfid ecran

că ei
săraci românii
căzură
neștiind capcana
ce le-o întinse strâmb edecu’
cu fața lui umană
și zâmbetu’i sinistru

măcar pe vremea vechiului sinistru
și-a sinistrei
lucrând pe întuneric și în frig
ai noștri nu aveau decât
o oră două
de imagini
și-apoi se încălzeau
iubindu-se
sub pături

și ne născurăm noi

și-acu’
ce facem  

da’ oare
mai avem ce face

patriotică

patriot
de patrihoți
nu voi a fi
și de prea multe vorbe
e nevoie
spre-a spune tot ce-ar fi de zis
și tot nimic n’aș spune

că ăste vorbe-ajunseră ca noi
căzând

cuvintele
și necuvintele
la fel de rare sunt

așa că urlu mut
muncit
și la impresii dau contur
cu lucruri și cu fapte mici
transpuse’n vorbe
de mâzgălit pe alba coală

ș’aștept să’mi se întoarcă
harul

deh
vorbe

Sorin Suciu