Este teribilă imaginea aceasta de la Voroneț: mâinile celor doi au exact poziția șarpelui. Prin aceasta artistul, care e supragenial, spune că ei execută ceea ce i-a îndemnat șarpele. Scena e una dintre cele mai mult ilustrate din tot Vechiul Testament, de sute și mii de ori, inclusiv de cei mai mari pictori ai artei universale, dar nici unul nu a avut inspirația zugravului nostru de la Voroneț.

Observația, uluitoare, îi aparține celebrului estetician german Dr. Wilhelm Nyssen care a fost fascinat de pictura vechilor noastre mânăstiri.

* * *

Postarea de mai sus a scenei cu Adam și Eva mâncând fructul oprit a trezit nedumeriri. De ce cei doi apar îmbrăcați când Biblia spune clar: „Adam și femeia lui erau amândoi goi și nu se rușinau.” (Facerea 1,25).

Reprezentarea plastică de la Voroneț a fost interpretată de unii ca o abatere de la textul biblic.

Nu, nu este o abatere ci o aprofundare a textului biblic, o înțelegere a lui în articulațiile sale cele mai adânci și nu așa cum apare la o lectură superficială.

Enunțul are două componente: o perspectivă obiectivă și alta subiectivă. „Adam și femeia lui erau amândoi goi” este viziunea exterioară, așa cum ar fi apărut ei cuiva care-i privește dinafară, în cazul că ar fi fost cine-i privi; „și nu se rușinau” este perspectiva subiectivă, cum se vedeau ei. Pentru ei goliciunea era starea firească, nu era nici motiv de jenă, nu producea nici atracții erotice.

Ei bine, toate sutele sau miile de artiști care au zugrăvit scena s-au situat în prima ipostază și i-au făcut goi.

Cu o excepție: pictorul supragenial de la Voroneț. El nu procedează ca un fotoreporter care ar fotografia un trib primitiv care nu cunoaște îmbrăcămintea. El se transpune în a doua ipostază, intră în eul personajelor și le vede cum se văd ele, fără să se rușineze ca și cum ar fi înveșmântate în straie împărătești.

Abia după ce mănâncă din fructul cunoașterii „li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi…” (Facerea 3,7), iar de acum și pictorul, integrat punctului lor de vedere, îi va arăta despuiați de slava în care fuseseră înveșmântați, reduși la niște biete anatomii.

Poate, am spera noi, mai abătându-ne gândurile de la dezastrele care ni se repetă la nesfârșit că au devenit obsesii, mai întorcându-ne și spre cele sfinte, vom intra mai senini în după-amiaza verii, Postul Sfintei Marii.