19 octombrie: ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împlinește 65 de ani. ActiveNews îi urează La Mulți Ani!

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor, împlinește azi 65 de ani. Ierarhul s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, județul Argeș, la fel ca eminescologul Nae Georgescu, urmând școala generală în localitate. În satul său natal se află străvechea Mănăstire rupestră Corbii de Piatră.
A urmat apoi absolvirea seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și a Institutului Teologic de Grad Universitar din București. A susținut teza de licență: „Voturile monahale în lumina desăvârșirii creștine”.
A intrat în monahism la schitul Crasna – Mănăstirea Sinaia, județul Prahova, fiind ales Episcop Vicar Patriarhal în 1991.
Biografia ÎPS Teofan:
Studii:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Călin Georgescu: Am o veste BUNĂ și una REA, pentru unii: Hristos a Înviat! - Transmisie VIDEO

A murit Papa. Mesajul Patriarhului României

Următorul Papă ar putea fi negru sau ungur

Paștile 2024 și 2025: Ce răsturnare de situație poate aduce un an!

Imagini inedite cu George Simion și Călin Georgescu în noaptea de Înviere, la Mănăstirea Cârțișoara - VIDEO

HRISTOS A ÎNVIAT! Cu adevărat a înviat! Venirea Sfântei Lumini la Biserica Sfântului Mormânt. ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim
Recomandările noastre

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: ÎPS Teofan
Subiecte: Aniversare
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)