ascultă articolul

Sf. Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690. A învățat de mic dragostea și evlavia pentru Biserica Domnului. Când a ajuns la vârsta maturității, tânărul Ioan a fost chemat în armată. Luând parte la războiul ruso-turc, în timpul Campaniei din Prutsk în 1711, a fost capturat, împreună cu alți soldați și predați comandantului cavaleriei turcești, care i-a dus pe prizonierii ruși în Asia Mică, în satul Prokopion.

Aici, Ioan a devenit sfânt, suportând cu curaj umilințele și torturile la care turcii îi supuneau pe cei ce nu acceptau târgul lor, adică nu doreau să primească o soartă mai bună devenind, la propunerea asupritorilor, musulmani. Ioan a fost bătut și torturat mult timp, dar când stăpânul lui a văzut că nu are nicio șansă de a-l converti pe rus la islamism, ca pe ceilalți soldați creștini, a cedat, în cele din urmă și i-a oferit un loc loc în grajd, unde putea să doarmă în timp ce avea grijă de animale. Astfel, răbdarea tânărului rus a dat roade, dar și cuvintele și atitudinea sa pline de curaj și blândețe, totodată: "Nu mă vei putea întoarce de la credința mea prin amenințări sau cu promisiuni de bunătăți și bogății. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă lași să-mi urmez liber credința. Mai degrabă îți dau capul meu decât să-mi schimb credința. M-am născut creștin și am să mor creștin."

Ioan a fost nespus de bucuros că a primit o iesle, la fel ca Mântuitorul lui, când s-a născut. De dimineața până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Indiferent că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculț și cu foarte puține haine. Alți sclavi râdeau de el, vâzîndu-l atât de hotărât în credință, dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, se bucura de prilejul de a-și desăvârși răbdarea și îi ajuta și pe ei cum putea.
Blândețea și bunătatea sfântului au înmuiat inimile sclavilor și a stăpânului său, astfel încât aga și soția lui au ajuns să-l îndrăgească, hotărând să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan, însă, nu a acceptat, preferând să rămână în grajd cu animalele, unde se culca pe fân și se învelea cu o haină veche. Astfel, grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga și cânta psalmi, spre mirarea celorlalți sclavi, care nu înțelegeau cum poate să miroasă atât de frumos în grajd. Este cunoscut faptul că sfinții împrăștie o bună mireasmă acolo unde se roagă.

Prin simpla lui prezență în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. El era conștient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta și nu se ferea să spună și altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. Deasemenea, în duminici și sărbători se împărtășea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-și slujească stăpânul cu fidelitate și vrednicie și, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna îi ajuta pe săraci și pe neputincioși, împărțind puțina sa hrană cu aceștia.
Sfântul a ajuns foarte vestit în acea zonă, încă din timpul vieții sale pămânești, datorită unei minuni pe care a făcut-o „trimițând” o farfurie cu mâncarea preferată a stăpânului său, care era plecat într-o călătorie. Toată lumea a râs de sfânt atunci, dar când turcul s-a întors din călătoria sa, a confirmat faptul că primise farfuria, gravată cu numele său. Sfântul Ioan Rusul se rugase cu farfuria în față, până ce aceasta dispăruse.

Spre sfârșitul vieții sale, la vârsta de 40 de ani, sfântul, simțind că moare, s-a împărtășit. Murind pe 27 mai 1730, Ioan a fost înmormântat creștinește și peste câțiva ani, i-au fost descoperite moaște, care au fost scoase spre cinstire. Credincioși din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaște ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creștini veneau la el și armeni și turci care se rugau sfântului.
Dovedindu-și ajutorul în timpul călătoriilor, Sfântul Ioan Rusul a ajuns să fie cunoscut ca un ocrotitor al călătorilor.



(sursa:calendar-ortodox.ro)