ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 4 martie.

Sfântul s-a născut în Licia (Asia Mică) din părinți creștini, primind o foarte bună educație. A intrat de tânăr în monahism, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt.

În vremea împăratului Marcian (450-457) a mers în Palestina, unde a întemeiat o mănăstire într-un loc retras lângă Iordan. În mănăstirea sa, monahii se rugau în chiliile lor primele cinci zile din săptămână, iar sâmbăta și duminica participau la sfintele slujbe și se împărtășeau cu Sfintele Taine. Se îmbinau astfel cele două moduri de viețuire, cenobitic (obște) și idioritmic (de sine), specifice comunităților monahale din pustia Egiptului.

Datorită blândeții sale, Sfântul Cuvios Gherasim era ascultat și de fiarele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit și l-a vindecat, scoțându-i un ghimpe din picior, îl asculta și-l însoțea întotdeauna. După ce a plecat Sfântul Gherasim la Domnul, leul a mers la mormânt și a murit deasupra acestuia.

Cuviosul Gherasim și leul

Într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, Sfântul Gherasim a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin și îl durea foarte tare, scrie Ziarul Lumina. Când leul l-a văzut pe călugăr, s-a apropiat de el și i-a arătat laba rănită, rugându-l cu privirea să îl tămăduiască. Văzându-i suferința, Cuviosul Gherasim, fără teamă, i-a scos spinul care se înfipsese foarte adânc. După aceea i-a curățat rana cu grijă și l-a pansat cu o bucată de pânză. Apoi i-a zis: „Acum ești bine, poți merge". Dar leul, după ce s-a vindecat, nu l-a mai părăsit pe Cuvios, ci îl urma pretutindeni, ca un adevărat ucenic. Toți se minunau de marea recunoștință a fiarei, iar bătrânul, văzând râvna și bunătatea leului, a început să îl îndrăgească și să-l hrănească, dându-i uneori pâine, alteori linte.

În acea vreme, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr și să îl pască pe lângă apa Iordanului. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Într-o zi însă, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Tocmai atunci au trecut pe acolo niște negustori din Arabia cu o caravană de cămile. Aceștia, văzând catârul singur, l-au luat și au plecat mai departe cu el.

Când s-a trezit, leul a plecat în căutarea catârului, dar nu l-a mai găsit și s-a întors la mănăstire foarte întristat, dându-și seama de greșeala făcută. Văzându-l singur, Cuviosul a crezut că leul a mâncat catârul și l-a întrebat: „Unde este catârul? Nu cumva l-ai mâncat? Bine este cuvântat Domnul, că nu te vei duce de aici și tot lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii". Și de data aceasta leul a fost ascultător și a cărat zi de zi apa de la râul Iordan și toți care vedeau aceasta se minunau.

Într-o zi a venit la mănăstire un ostaș pentru a-i cere Sfântului Gherasim să se roage pentru el. Văzându-l pe leu, i s-a făcut milă de el și a dat călugărilor trei galbeni ca să cumpere un catâr pentru căratul apei și să-l elibereze pe leu de această muncă. Leul a rămas însă tot în mănăstire, pe lângă avva Gherasim.

După ceva vreme, negustorul arab care luase catârul a venit la Ierusalim să vândă grâu, ducând cu sine și catârul pe care îl luase. Și, pe când trecea el Iordanul împreună cu catârul și cămilele, s-a întâlnit cu leul. Speriindu-se foarte tare, a lăsat și catârul și cămilele și a fugit. Atunci leul a luat catârul de frâu, așa cum făcea și înainte, și s-a întors la Sfântul Gherasim foarte bucuros, nu doar cu catârul, ci și cu trei cămile încărcate cu grâu.

Când l-a văzut, Cuviosul s-a bucurat foarte mult, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru nevinovăția și ascultarea leului. Ca răsplată, bătrânul l-a numit de atunci pe leu Iordan.
 
 
Leul a rămas ascultător și supus Sfântului în continuare și vreme de cinci ani nu s-a despărțit de mănăstire.

Timpul a trecut și Cuviosul Gherasim a plecat din lumea aceasta către Cel pe Care L-a iubit atât de mult. În acea vreme, leul nu s-a aflat în mănăstire și nu a știut de pierderea suferită de călugări. Când a venit la mănăstire, leul l-a căutat pe bătrân, iar ucenicul Sfântului Gherasim, avva Savatie, văzându-l pe leu, i-a spus: „Iordane, Starețul nostru s-a dus la Domnul". Și pentru că leul se tot plimba căutându-l pe bătrân, ucenicul l-a luat și l-a dus la mormântul Cuviosului. Atunci leul a început să răcnească puternic și, așezându-se lângă mormânt, a murit îndată.

Aceste lucruri minunate s-au petrecut pentru a se arăta cât de plăcut lui Dumnezeu a fost Sfântul Gherasim, pe care, pentru bunătatea și credința lui, l-au ascultat chiar și animalele sălbatice.