APOSTOLUL MOȚILOR - 101 de ani de la nașterea Arhimandritului Dometie Manolache, cuviosul cel milostiv de la Râmeț, plecat la Domnul la 51 de ani și recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română
Un documentar realizat recent de Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române, îl prezintă ca pe un om cu totul jertfelnic și milostiv până la uitare de sine: își dădea haina de pe el și pantofii din picioare pentru cel străin și gol, transmite Basilica:
Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae spunea despre Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv că a fost „un erou al credinței, un suflet de mare sfințenie și puritate”.
„Părintele Dometie și-a închinat întreaga viață misiunii preoțești și slujirii aproapelui”, transmitea Părintele Patriarh Daniel în 2015, la 40 de ani de la trecerea arhimandritului la cele veșnice.
„Cunoscând faptul că viața monahală din Ardeal, la jumătatea secolului al 20-lea, era oarecum diferită de celelalte două provincii românești: Muntenia și Moldova, el s-a luptat cu multă râvnă pentru revigorarea vieții monahale din Transilvania.”
„Eforturile sale s-au concentrat asupra obștii de la Mănăstirea Râmeț, iar pentru întreaga sa muncă poate fi considerat ctitor reînnoitor al chinoviei de pe Valea Geoagiului”, mai afirma Patriarhul Daniel cu aceeași ocazie.
Scurtă biografie
- S-a născut în data de 13 octombrie 1924, în satul Mărculești, jud. Buzău.
- A absolvit Seminarul Teologic din Buzău în 1945, ca șef de promoție, și Institutul Teologic din București în 1949.
- În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat la Institutul Teologic din București, pe care le-a încheiat cu media 10.
- În data de 14 septembrie 1949 a intrat în monahism la Mănăstirea Prislop avându-l naș de călugărie pe părintele Serafim Popescu. În data de 6 august, în același an, a fost hirotonit diacon, pe 7 august preot, iar în anul 1950 a fost numit stareț al Mănăstirii Prislop.
- Din 1952 până în 1957 a activat ca director de studii și profesor la școlile monahale ale Mănăstirilor: Ciolanu, Rătești și Barbu și a slujit o perioadă la Catedrala episcopală din Buzău.
- În 1958 a ajuns la Mănăstirea Piatra Fântânele, ca duhovnic, și paroh al localității Dornișoara.
- În 1959 a fost numit stareț al Mănăstirii Dragomirești, apoi a fost mutat la Râmeț, unde a restaurat biserica veche și a ajutat la înființarea muzeului mănăstirii.
- S-a mutat la cele veșnice în data de 6 iulie 1975, la vârsta de numai 51 de ani.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Radu Gyr, singurul poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie - „Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!”. Mărturisirile fiicei poetului și cântecul lui Tudor Gheorghe
Virgiliu Gheorghe despre România și Catedrala Mântuirii Neamului: "Cel mai dureros lucru, despre care trebuie să vă vorbesc mai mult este dezbinarea" - INTERVIU ActiveNews
Maica Ecaterina Fermo: SCRISOARE CĂTRE NEAMUL MEU (ȘI INSTITUTUL ELIE WIESEL): „SĂ VĂ FEREASCĂ DUMNEZEU SĂ MĂ FAC ȘI EU ANTISEMIT!”
Preot român înrolat cu forța și trimis pe front în Ucraina. Avocatul Bob Amsterdam la Tucker Carlson: Imaginea “sfântului” Zelenski începe să se crape dar despre ELIMINAREA CREȘTINISMULUI și persecuțiile continue asupra Bisericii nu vorbește nimeni în SUA
Nicușor Dan - Una caldă, una rece. Pe lângă congelata cu penalul Vlad Voiculescu el a numit-o consilier la Administrația Prezidențială pe prezbitera Mădălina-Gabriela Fătu, soția părintelui Valentin Fătu, la rândul lui consilier al Patriarhului Daniel
O URIAȘĂ PERSONALITATE atacată de bolșevicii de ieri și de azi. 14 Noiembrie: 35 de ani de la nașterea în Ceruri a sociologului, etnologului, antropologului, filosofului și marelui mărturisitor al temnițelor bolșevice, Ernest Bernea
Recomandările noastre
Virgiliu Gheorghe despre România și Catedrala Mântuirii Neamului: "Cel mai dureros lucru, despre care trebuie să vă vorbesc mai mult este dezbinarea" - INTERVIU ActiveNews
”Un Studiu Incomod” - un documentar tulburător despre Minciuna Vaccinurilor. Senatorul Ron Johnson: ”E dezgustător!”. Film realizat de faimosul jurnalist Del Bigtree, autorul VAXXED, tradus în română de Ionel Trandafir - VIDEO
Cum să distrugi o țară în patru pași. Fostul agent KGB Yuri Bezmanov: “Scoteți-vă bananele din urechi!”
Tucker Carlson: Chemtrails sunt reale! – Haarp, secetele, uraganele și Sabotorii Climatici – Operațiunea Popeye - 11 septembrie și ingineria climatică - Planul demonic de a distruge Planeta [traducere integrală]
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Dometie Manolache
Locații: Râmeț
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)