Actorul Jim Caviezel își exprimă sprijinul pentru arhiepiscopul Viganò: "Este un cruciat al adevărului"
Interpretul lui Iisus din filmul „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson, a adresat un apel simpatizanților săi de pe X să se roage pentru Monseniorul Viganò, pe care Vaticanul îl acuză de „schismă”.
Imediat după ce s-a aflat faptul că Viganò a fost chemat la judecată de către Sfântul Scaun,
Caviezel, care este un catolic fervent, și-a manifestat cu curaj sprijinul față de ierarhul care combate de ani buni derapajul stângist al Bisericii Catolice sub Papa Francisc.
Într-un mesaj pe rețeaua X, actorul a scris:
„Vă rog, rugați-vă pentru arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, un cruciat pentru adevăr, în aceste vremuri tulburi.
Cu dragoste, JC.”
Please pray for Archbishop @CarloMVigano, a crusader for the truth, during this troubling time.
— Jim Caviezel (@reallycaviezel) June 21, 2024
Love, JC#vigano pic.twitter.com/RMW0VHdCIH
Pe de altă parte, într-un mesaj în exclusivitate pentru LifeSiteNews, monseniorul Viganò a precizat că nu s-a prezentat joi, pe 20 iunie, în fața Dicasteriului pentru Credință de la Vatican, dată la care a fost citat, și nici nu o va face în viitor.
Reafirmându-și o dată în plus nevinovăția, fostul nunțiu apostolic în SUA îl acuză pe Papa Francisc că folosește „viclenia tipic iezuită” pentru a manipula presa catolică împotriva sa.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Papahagi, vehiculat la Cultură, i-a cerut demisia Patriarhului Daniel. Ierarh BOR: Părerologi aroganți, pseudo-influenceri care lovesc în Biserică, nu mai sunt fii ai ei. Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei: A luat Crezul în derâdere
Cine a tras asupra Lavrei Pecerska? Maia Sandu publică o serie de fotografii artistice - FOTO / ACTUALIZARE: Rusia acuză Ucraina: A fost o rachetă Patriot expirată
Taybeh, cel mai vechi sat creștin din lume, Efraimul în care Iisus l-a inviat pe Lazar, incendiat de coloniștii israelieni - VIDEO
Satanista LGBT-istă de la Olimpiada din Franța repetă povestea, cu vrăjitorii și ocultisme în Bisericile din Paris, aprobate de Arhidioceza Catolică. Credincioșii protestatari sunt arestați cu violență - VIDEO
Întâlnire de gradul zero a trei Patriarhi pe insula Imvros. Pe agenda neoficială ar putea figura Ucraina, R. Moldova și Macedonia de Nord
Cornel Constantin CIOMÂZGĂ: Catastrofa care s-a oprit la poartă. O lecție pe care România nu are voie s-o ignore
Recomandările noastre
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. ISTORII REALE, GALERIE FOTO, FILMĂRI, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL
Secțiuni: Biserica Externe Prima pagină Știri
Persoane: Carlo Maria Vigano Jim Caviezel Papa Francisc
Locații: Vatican
Subiecte: Biserica Paralelă
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)