Biserica protestează împotriva Blasfemiei Olimpice

Patriarhul Ecumenic, Întâi-Stătătorul Greciei și o serie de ierarhi eleni și-au manifestat deschis consternarea și dezgustul față de atacul anti-creștin de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și-a exprimat puternica dezaprobare față de evenimentele petrecute la Paris, în special batjocorirea Cinei celei de Taină.
„Toate această chestiune merită disprețul nostru absolut”, a spus Primatul Greciei.
Sinodul Bisericii din Creta a arătat și el într-un comunicat:
„Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris a inclus o scenă tristă, cu o reconstituire provocatoare a Cinei celei de Taină, batjocorind astfel credința creștină și Sfânta Evanghelie.”
Și documentul continuă:
„Ce legătură poate avea spiritul Jocurilor Olimpice din Grecia Antică cu batjocura evenimentului descris mai sus, care a avut loc în orașul „luminii” Paris? Desigur, nu este prima dată când discreditarea credinței creștine, disprețul pentru cultura creștină, creștinofobia și batjocorirea simbolurilor sale sacre se manifestă în spațiul european.”
Ierarhii cretani consideră că Europa se îndepărtează din ce în ce mai mult de rădăcinile creștine ale culturii sale, însă la Paris s-au depășit complet toate limitele, fiind atacată taina centrală a Bisericii, Euharistia.
„Sfântul Sinod al Bisericii din Creta, locul în care, potrivit mitologiei grecești, s-a născut Europa, își exprimă protestul ferm față de toți cei care sunt responsabili pentru evenimentul menționat mai sus, cei care spun că merg înainte în viață fără discriminare, dar care, în practică, de dedau la o discriminare blasfematoare la adresa creștinilor.”
Sinodalii cretani subliniază că Europa se încăpățânează să își renege cultura creștină, care este înlocuită cu noi standarde antropologice, cu componente și catacteristici ale ateismului declarat și ale relativismului păgân:
„Creta ortodoxă, clerul și credincioșii îl roagă pe Dumnezeu să lumineze inimile și mințile păturii conducătoare europene de astăzi și pe ale celor din jurul lor, astfel încât să conștientizeze responsabilitatea pentru aceste procese.”
Un alt ierarh al Bisericii Ortodoxe a Greciei, mitropolitul Hrisostom de Patras, acriticat într-o predică festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice astfel:
„Nu putem decât să ne întristăm văzând acest colaps spiritual și această insultă la adresa valorilor culturale și a creștinismului prin batjocorirea Cinei celei de Taină.”
Din păcate, a spus el, epoca noastră este caracterizată de negarea lui Hristos, iar ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Franța confirmă pe deplin acest lucru.
„Ce legătură ar putea avea o astfel de ceremonie cu spiritul olimpic și cu valorile pe care acesta le exprimă și le reprezintă? Această ceremonie a fost o insultă la adresa culturii și a valorilor. Nu putem decât să ne întristăm văzând această prăbușire spirituală și această insultă la adresa valorilor culturale și a creștinismului prin batjocorirea Cinei de Taină.”
Și mitropolitul Hrisostom a conchis:
„Creștinismul este cel care a dat sens existenței în Europa. Rădăcinile Europei sunt creștine. Tot ce s-a petrecut în Franța în timpul acestei ceremonii este o insultă la adresa mamei Jocurilor Olimpice, a patriei noastre, Grecia.”
La rândul său, un alt ierarh grec, Hrisostom al III-lea de Mania, faimos teolog și avocat, a declarat că festivitatea de la Paris a fost o „acțiune provocatoare și antireligioasă”.
Într-unmesaj adresat anbasadorului Franței la Atenta, el a scris:
„În contextul prieteniei eleno-franceze, precum și ca fost student la faimoasa Universitate Sorbona, îmi exprim cu regret nemulțumirea față de incidentul-sacrilegiu din timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, o reprezentare blasfematoare a Cinei celei de Taină, care aparține culturii creștine europene.”
Mesajul ierarhului grec către ambasadorul francez se încheie cu speranța că „astfel de acțiuni provocatoare și antireligioase nu se vor mai repeta în viitor”.
Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a criticat și el în cuvinte aspre sinistra festivitate olimpică, mai ales batjocorirea Cinei celei de Taină:
„Este o insultă nu doar la adresa creștinismului și a Sfintei Evanghelii ci și la adresa oricărei persoane civilizate care recunoaște dreptul de a crede și a respecta simbolurile religioase.”
Și Bartolomeu a adăugat:
„Nu numai că aceste imagini nu au înfrumusețat ceremonia, ci au și mânjit-o. Blasfemia la adresa lui Dumnezeu nu înseamnă progres și nu există un drept de a ofensa credințele religioase ale semenilor noștri. Sperăm că exprimarea spontană a dezgustului și dezaprobarea lumii întregi au transmis un mesaj suficient de puternic decidenților și ele reprezintă un izvor de speranță pentru a se evita pe viitor acțiuni similare.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Moaștele Sfinților Cuvioși Paisie Olaru și Cleopa Ilie de la Sihăstria au fost deshumate - FOTO/VIDEO

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Moartea Papei Francisc reprezintă apusul Catolicismului Progresist?

ÎNGROPAREA PAPEI LIVE

”Aveam 30 ani când viața s-a oprit. Când s-a lăsat cortina și ziduri au început să fie înălțate” - Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, martir anticomunist și mărturisitor ortodox al secolulul XX

O, țara mea, mâncată de jivine,/ Pe drumurile-ți albe-n triste sate,/ Cu traistă de cerșetor în spate,/ Azi iar colindă Dumnezeu prin tine - Vasile Voiculescu, poetul coborât din icoană (13 octombrie / 27 noiembrie 1884 - 26 aprilie 1963)
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Externe Prima pagină Sport Știri
Persoane: Patriarhul Bartolomeu
Locații: Constantinopol Creta Grecia
Subiecte: Jocurile Olimpice Paris 2024 Satanism
Organizații: Biserica Ortodoxă Greacă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)