Slujba de astăzi a fost săvârșită de IPS Mitropolit Serafim, dimpreună cu un sobor format din stareți, preoți profesori și părinți ai așezămintelor monahale nemțene.

În predica sa, ierarhul le-a vorbit clericilor și credincioșilor despre virtuțile celor doi cuvioși, care până nu demult se rugau aici și îi binecuvântau pe cei ce ajungeau la ei pentru a le cere sfaturi duhovnicești: 

Părintele Paisie este cunoscut ca un om al smereniei și cel mai mare duhovnic pe care l-a cunoscut Biserica noastră în ultima vreme, poate totdeauna. Cu atâta răbdare, cu atâta blândețe, cu atâta bunătate, asculta spovedania noastră, a tuturor celor care veneam aici cu zecile, cu sutele, la chilia de la Sihăstria sau la chilia de la Sihla și ne mângâia pe toți, ne ușura cu dezlegările pe care ni le dădea și cu binecuvântările finale: „Domnul Dumnezeu Preamilostivul să vă miluiască, Domnul Iisus Hristos să vă împlinească toate cererile cele bune, Domnul să vă binecuvinteze căsuța, măsuța, pe părinți, Maica Domnului să vă acopere cu acopermântul ei cel luminos, Domnul Dumnezeu Iisus Hristos la sfârșitul vieții să vă rânduiască un colțișor de Rai în Împărăția Sa”. Așa era Părintele Paisie: om simplu, om smerit, care a purtat în inima sa o inimă largă, compătimitoare, pe toți care veneau la el și nu numai pe aceștia, ci pe toată lumea. Avea o inimă bună, o inimă compătimitoare, cum spune Sfântul Isaac Sirul. 

Părintele Cleopa este cunoscut ca un om al cuvântului, un mare predicator. Cred că toată lumea îl aseamănă cu Sfântul Ioan Gură de Aur, un Sfânt Ioan Gură de Aur al neamului românesc, al Bisericii noastre. Am ascultat și eu, și cred că mulți dintre frățiile voastre, de multe ori vorbindu-ne din prispa chiliei sale despre Dumnezeu, despre păcat, despre virtute, despre treptele păcatului, despre pustnicii care au trăit în împrejurimile acestor munți și ne-am folosit cu siguranță de fiecare dată când îl întâlneam.

Ceea ce doresc să vă așez la inimă în această zi de prăznuire este îndemnul de a urma și noi pilda vieții lor, la nivelul nostru, la locul unde trăim fiecare. Să trăim în simplitate, în smerenie, în rugăciune, atașați trup și suflet de Biserică, ea fie viața noastră și în Biserică să ne simțim ca în Împărăția lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Arsenie Popa a adresat un cuvânt de recunoștință Părintelui Mitropolit, precum și credincioșilor veniți din toate colțurile țării, arătând că sfaturile Duhovnicilor vor rămâne pentru mulți ani în memoria celor care i-au cunoscut:

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi de prăznuire a Sfinților Cuvioșilor Părinților noștri, Paisie și Cleopa, care au ctitorit duhovnicește această mănăstire, lor le suntem datori și în același timp, le și cerem rugăciunile. Duhul lor de nevoință, atât de deosebit, care pare să se împotrivească duhului din lume și care și pe noi poate să ne ademenească chiar și în mănăstire, ne ajută ca să ne împlinim nevoința monahală și făgăduințele după a noastră putere. Vă mulțumim Înaltpreasfinția voastră că ați venit în mijlocul nostru, ați slujit și aseară la Priveghere și astăzi la Sfânta Liturghie, ați ținut un cuvânt atât de frumos și ne-ați amintit de sfinții noștri pe care i-ați cunoscut din anii ‘60, dacă nu mă înșel, și de aceea ne bucurăm, iată, la prima zi de păznuire a sfinților, să veniți în mijlocul nostru, fiind, aș putea să spun, primul ierarh care i-ați cunoscut în viață. Acești sfinți au lăsat ca un testament duhovnicesc pentru mănăstirea noastră și, iată, pentru atât de mulți credincioși, care sunteți dumneavoastră și îi aveți la evlavie. Mulțumim acestor sfinți cuvioși, care rămân pentru noi un exemplu greu de urmat, e adevărat, dar nădăjduim ca ei să ne ghideze viața monahală. Sfaturile lor vor rămâne, probabil, ani și ani în conștiința noastră, a poporului român ortodox. 

Sfinților Cuvioși, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Părintele arhimandrit Cleopa Ilie s-a născut în județul Botoșani, într-o familie cu zece copii. A primit la botez numele Constantin. Încă din fragedă copilărie a fost păstor la oi împreună cu frații săi mai mari.Fiind plini de râvnă pentru Dumnezeu și pentru cele duhovnicești, ei mergeau adesea la Schitul Cozancea, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Paisie Olaru, care le-a îndrumat, mai apoi, pașii spre viața monahală.

În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obștea Schitului Sihăstria, aflat sub povățuirea Părintelui Ioanichie Moroi, un stareț încercat și nevoitor. S-a ostenit aici împreună cu frații săi, Vasile și Gheorghe, cel din urmă devenit monah, cu numele Gherasim.

Pășind pe treptele desăvârșirii monahale, fratele Constantin a trecut prin multe ascultări, însă cel mai mult s-a ostenit ca păstor la oile schitului. Acolo a fost adevărata sa școală, unde a învățat cum să se roage de la pustnicii pe care i-a întâlnit în pădurile din împrejurimi și a dobândit o cunoaștere adâncă a Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți.

În anul 1937, fratele Constantin a primit prin mâinile egumenului Ioanichie Moroi chipul îngeresc al călugăriei.

Îmbolnăvindu-se starețul său, Cuviosul Ioanichie, în anul 1942, l-a numit urmaș al său la conducerea schitului. Atrași de cuvintele și viața pilduitoare ale Cuviosului Cleopa, mulți tineri s-au alăturat obștii care ajunsese să numere peste 50 de viețuitori. De aceea, în anul 1947, schitul a fost înălțat la rang de mănăstire, tânărul stareț fiind hirotesit arhimandrit.

Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit, în anul 1949, stareț al Mănăstirii Slatina din județul Suceava. În repetate rânduri, a fost cercetat și amenințat de comuniști, viața fiindu-i pusă în primejdie. A urmat o perioadă grea în care, de mai multe ori, s-a retras în pădurile din jur pentru a nu fi închis, nevoindu-se asemenea marilor pustnici din vechime.

În anul 1964, după aproape zece ani de viață pustnicească, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, înduplecat de cererile părinților din Sihăstria, s-a reîntors la mănăstire. Dragostea, milostenia, răbdarea, rugăciunea și darul său de a răspunde pe înțeles întrebărilor atrăgeau necontenit pelerinii la chilia sa. Predica, sfătuia și spovedea ore în șir, dar găsea timp și pentru a scrie lucrări folositoare pentru credincioși.

Cuviosul Cleopa a trecut la cele veșnice în ziua de 2 decembrie 1998, după 70 de ani de călugărie, nevoințe și rugăciune.

Un iscusit călăuzitor, un model de smerenie, un duhovnic plin de dragoste

Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897, în satul botoșănean Stroiești, primind la botez numele Petru. În octombrie 1921, la vârsta de 24 de ani, a intrat în obștea Schitului Cozancea, iar pe 9 iunie 1922 a fost tuns în monahism, primind numele Paisie.

În anul 1931, iubind foarte mult viața de liniște, Cuviosul Paisie s-a retras în pădurea din apropierea schitului, construindu-și o mică chilie cu un paraclis de lemn. În 1933, a luat asupra sa o rânduială de viețuire și mai aspră, îmbrăcând schima cea mare. La 14 octombrie 1943, a fost hirotonit ieroschidiacon, iar după patru ani, la 4 aprilie 1947, ieroschimonah și, apoi, a fost numit egumen al Schitului Cozancea, pe care l-a condus aproape un an de zile.

În 1948 s-a retras la Mănăstirea Sihăstria, un loc pustnicesc de nevoință, unde era stareț ucenicul său din tinerețe, Sfântul Cuvios Cleopa. Blând și smerit întru toate, Sfântul Paisie a fost rânduit să povățuiască și să mărturisească pe credincioșii care veneau în număr tot mai mare la Sihăstria, atrași de viața aleasă a acestui părinte duhovnicesc. În anul 1949, Cuviosul Paisie l-a urmat pe ucenicul său, Sfântul Cleopa, la Mănăstirea Slatina.

În primăvara anului 1954, a revenit la Mănăstirea Sihăstria, unde era mai multă liniște, îndeplinind ascultarea de duhovnic timp de peste 35 de ani, până la sfârșitul vieții sale. Între anii 1972-1985, fiind iubitor de singurătate, s-a nevoit la Schitul Sihla, aproape de Peștera Sfintei Teodora. În ultimii ani ai vieții sale pământești, Cuviosul Paisie a fost încercat de multe suferințe trupești, pe care le-a primit cu multă credință, arătând îndelungă și pilduitoare răbdare.

La 18 octombrie 1990, în vârstă de 93 de ani, Sfântul Paisie și-a încredințat sufletul în mâinile lui Hristos.

Cei doi duhovnici, părinții Cleopa Ilie și Paisie Olaru, au fost canonizați în iulie anul trecut de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, primind titulatura Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie. Proclamarea solemnă a canonizării lor a avut loc în data de 4 februarie 2025, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, iar proclamarea locală pe data de 7 august 2025, la Sihăstria. Peste 20.000 de oameni au venit atunci pentru a se închina la moaștele celor sfinților. (DOXOLOGIA)