Dr. Galina Răduleanu a primit Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei, cu ocazia lansării cărții sale de memorii „Întoarcerea în adâncuri după aproape un secol”, editată la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă - VIDEO

Dr. Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic, fiica preotului și luptătorului anticomunist Boris Răduleanu, supraviețuitoare a infernului temințelor, a primit Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei, în cadrul evenimentului lansării noii sale cărți, „Întoarcerea în adâncuri după aproape un secol”, apărută la editura Manastirii Petru Voda.
Este o carte de memorii ce reprezintă mai mult „un fel de spovedanie publică, având cuprinse în ele atât viața mea de aproape un secol, cât și pe cea a țării”, după cum mărturisește autoarea.
La lansarea cărții a participat, alături de Galina Răduleanu, și stavrofora Justina, stareța Mănăstirii Paltin.
Evenimentul, organizat de Mănăstirea Paltin în colaborare cu Liga Studenților Iași, a avut loc la Iași, joi, 17 octombrie, în sala Iustin Moisescu din cadrul Mitropoliei Moldovei. La finalul evenimentului, Părintele arhimandrit Nicodim Petre a înmânat doamnei Galina, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, distincția „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei.
„Această carte m-a obligat să mă apropii de adâncimea lucrurilor care s-au derulat și să înțeleg de ce s-au întâmplat așa și nu altfel. De ce am fost eliminată, de ce am făcut închisoare, de ce mi s-au întâmplat atâtea lucruri grave în existență? Și la un moment dat - eu nu am fost un om nici smerit, nici modest, toată viața mea am considerat că așa cum vreau eu, așa este bine și voința mea era deasupra tuturor - am ajuns să spun nu. În viață, cel mai important lucru este „Facă-se voia Ta!”. Iar asta mi-a spus-o și un țăran. Un țăran de la mine din sat, care avea piciorul tăiat, care era părăsit de toți și trăia cu un câine și o pisică. El mi-a spus odată la plecare: „Doamna doctor, să știți că nu puteți ridica niciun fir de păr de jos, fără voia lui Dumnezeu”. Nu i-am dat importanță. Am zis numai că sună frumos. Dar când am scris cartea și când m-am izbit eu însămi de atâtea și atâtea lovituri, mi-am dat seama că acesta este esențialul existenței noastre”, a mărturisit autoarea cărții, dr. Galina Răduleanu.
Mai jos oferim un reportaj realizat de Doxologia și un material Trinitas TV:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

De ce trăim în Epoca Groazei?

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV
Secțiuni: Biserica Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Galina Răduleanu
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă
Subiecte: Crucea Moldavă Lansare de carte
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)