ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A treia duminică după Sfintele Paști este cunoscută drept „Duminica Mironosițelor” în Biserica Ortodoxă.  În această zi, în bisericile și mănăstirile ortodoxe se citește un fragment din Evanghelia după Marcu, după cum urmează:

„În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând; și chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult; și aflând de la sutaș, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in și pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria lui Iosie priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt, zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar ridicându-și ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. El, însă, le-a zis: Nu vă spăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceți-vă de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieșind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur și de spaimă, și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau”.

Datorită faptului că în această zi Evanghelia pune accentul pe faptele femeilor purtătoare de mir (de unde și cuvântul mironosițe), Biserica Ortodoxă consideră că aceasta este și Ziua Femeii Creștine.


Femeile mironosițe au fost: Maria lui Cleopa, probabil „cealaltă Marie”, soția Apostolului Alfeu (sau Cleopa) și mama lui Iacov și Matei,Maria Magdalena, Salomeea - soția lui Zevedei și mama sfinților apostoli Ioan Teologul și Iacov, prăznuită și pe 3 august, Ioana,Maria și Marta, surorile lui Lazăr din Betania. Suzana și poate și altele, ale căror nume nu s-au păstrat.
 
Părintele Constantin Sârbu, fost deținut în temnițele comuniste a vorbit despre dragostea lui Hristos pentru femei: 

„Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei.

Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuți la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniță.

Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa și Maria Magdalena Il urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-Și șteargă fruntea. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns și L-au așezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi și ele au vestit primele scularea Lui din morți.

Femeile au profunzimi sufletești mai mari decât bărbații. Au o inimă caldă și intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină și bucurie. Sunt ființe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicatețe și gingășie.

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toți. Inflorește ca să aducă bucurie. Oferă frumusețea petalelor ei minunat colorate și parfumul ei. Se lasă ruptă și moare ca să-ți facă o bucurie, ca să-ți înfrumusețeze viața și casa. Căci totul în lume răsare din durere.

Prin toată viața sa pe pământ, Hristos ne-a învățat ce înseamnă să slujești cu adevărat pe om: să-l ajuți, să-i faci bine din milă și dragoste, fără să tragi nădejde să primești ceva în schimb. Iisus a vindecat, a înviat morți, a scăpat suflete de urgia demonilor, și asta fugind de slava lumii. Indurerat, a intervenit simplu, firesc, fără să facă observații, fără să țină lecții. A dat doar câte un îndemn scurt, o povață, arătând că pe lângă vindecarea rănilor trupești, voia să facă să pătrundă lumina în suflete.

Să facem și noi pentru semenii noștri ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Să fim receptivi la suferințele celorlalți. Unii sunt străini față de tot ce-i înconjoară. Nu văd și nu-i preocupă decât persoana lor. Aceasta e sălbăticie. Alții îi chinuie pe cei din preajma lor, dar se chinuie și pe ei înșiși, fără să-și dea seama. Noi însă să nu facem așa. Când aflăm un bolnav, un suferind, un muribund, să alergăm cu o vorbă bună, cu o mângâiere, cu o faptă creștinească, fără să așteptăm vreo răsplată în schimb.

Să nu fim indiferenți, căci indiferența ucide!

(…)

Dumnezeul iubirii nu poate îndemna decât la iubire. Domnul Iisus ne învață să urâm păcatul, dar nu pe păcătos. Și ne învață să fim iertători, să acoperim totul cu dragoste, căci iubirea e însoțită de iertare și îngăduință.

In toată viața Sa pe pământ, Hristos a lucrat cu sensibilitate, cu gingășie și finețe sufletească. A cunoscut și a înțeles suferințele tuturor. N-a trecut cu vederea pe nimeni. A vindecat pe bolnavi, a alinat pe cei deznădăjduiți, a întins mână de ajutor celor în primejdii, a strâns la piept cu duioșie pe copii. A plâns la vestea morții lui Lazăr, a plâns pentru soarta Ierusalimului și plânge și azi pentru orice durere și suferință. Plânge și pentru suferința ta, pe care o cunoaște.

Iisus a văzut în fiecare om fărâma de dumnezeire din el, după chipul și asemănarea Sa. De am avea și noi un strop din iubirea lui Hristos!

A iubi cu iubirea Lui înseamnă a acoperi căderea fratelui tău, a suferi împreună cu el, a câștiga inima lui prin dragoste și îngăduință. Inseamnă a dărui ceva din sufletul tău aproapelui.

Să iubim deci și noi, să iertăm și noi, să fim blânzi, să fim buni, să fim sfinți chiar! Să fim oameni adevărați, prin Adevărul – Hristos Care ne-a iubit până la capăt.

(din: Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011), via Cuvântul Ortodox.