Părintele Dionisie Ignat spunea despre avva Ioan: "A venit la Muntele Athos în 1926. Părinte duhovnicesc i-a fost părintele Ilie, dar în scurt timp bătrânii au murit (Ilie Vulpe, Gherontie, Paisie și Eftimie) și el a rămas singur timp de aproape 20 de ani. Noi am trăit cu părintele Ioan ca frații: nu era nici o deosebire între cele două chilii ale noastre. Toate sărbătorile și toate praznicele mari, veșnic le-am făcut la un loc. Părintele Ioan Guțu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor… și foarte strict cu viețuirea sa monahala. Au încercat și alții să locuiască cu el, dar n-au fost în stare. Era doar preot, nu și duhovnic. De când a murit ultimul părinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el nu a mai slujit niciodată… A fost un om bun”.

 

Avva Ioan era de obârșie din Basarabia și s-a născut la Popești, în regiunea Soroca, în 1906. Iubitor de Dumnezeu, a plecat la 19 ani în Athos și a rămas acolo, în aceeași chilie de la Colciu, 70 de ani, până s-a mutat la Cer. N-a ieșit în acest răstimp decât o singură dată din Sfântul Munte, pentru oarecare treburi. A făcut ascultare și duhovnicului său Ilie Vulpe, dar și tatălui său, care i-a spus când l-a vizitat: „Îngrijește-te să mori aici”. Între 1906 și 1996 (05 decembrie), timp de 90 de ani, avva Ioan a strâns atâta har și smerenie încât a ajuns la cea mai adâncă nevinovăție.

 

 

Pentru ostenelile sale, Dumnezeu i-a dezvăluit dinainte ceasul mutării sale, așa că și-a rânduit toate treburile cu două luni înainte, și-a luat iertare de la toți frații – și de la cei din chilia Sfântului Gheorghe Colciu a părintelui Dionisie Ignat, care l-a și împărtășit – și, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfințit, a trecut la cele veșnice.

 

Spunea părintele Ilie de la Colciu că în oarecare an nu aveau de niciunele pentru hramul chiliei. Au întins ei mrejile, dar n-au pescuit nimic. Cum era deja ajunul Sfântului Ioan, s-au dus cu amărăciune la avva Ioan să-i ceară sfat. A zis gheronda: „Mergeți la liman și aduceți peștele cel mare”. Ar fi voit părinții să-i spună că de acolo vin, dar au tăcut și au făcut ascultare. Și dacă au ajuns la țărm au rămas mirați că au văzut venind spre ei un pește destul de mare încât să le ajungă drept hrană pentru toți timp de două zile. Cu mâinile goale l-au luat din apa mică și au dat slavă lui Dumnezeu.

 

Într-un an, din cei din urmă ai trecerii prin astă lume (noiembrie 1996), avva Ioan Guțu s-a întâlnit cu viitorul ministru al Cultelor, Adrian Lemeni. Și l-a întrebat tânărul atunci : „Ce crezi părinte că ai agonisit în cei 70 de ani de rugăciune în Athos?” A zis lui bătrânul : „Am căpătat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”…

 

Părintele Augustin, ucenicul lui în ultimii ani, lucrând ceva la grădină cu avva, i-a spus, ușor în glumă : „Roagă-te cuvioase lui Dumnezeu, că ai căpătat trecere înaintea Lui, să ne trimită izvor mai aproape de chilie, ca să nu mai cărăm apa din vale”. Atunci n-a zis nimic bătrânul, dar spre toamnă, pe când își uitase deja vorba, a țâșnit apă limpede mai la deal de chilie, la câțiva metri de petecul lor de grădină… Tot de acolo își iau apa și în ziua de azi.

Odată a venit după cuvânt un frate grec de la mănăstirea Vatopediou. Și luând binecuvântare a voit să plece, iar atunci bătrânul i-a urat „kalos taxidis pater Athanasios”. Nu era încă nici măcar monah la vremea aceea, dar când a vrut să-i spună asta, a zis către el avva: „nu este după voia ta ci după cum îi place Domnului să ți se întâmple!”. Astăzi îl puteți găsi pe părintele Athanasie nevoindu-se în aceeași obște a Vatopedului.

 

S-a făcut pe sine neînsemnat bătrânul Ioan, lepădându-și voia înapoia lui, dar s-a făcut și fără griji și-n felul ăsta și-a agonisit pace și odihnea astfel și pe frați…