ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În contextul discuției publice pe seama unui document cu caracter privat, instituțional, scurs în presă cu posibile căderi sub incidența legii secretului de stat, putând afecta inclusiv identitatea și statutul unor ofițeri ai Serviciului Român de Informații (SRI), i-am solicitat Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, un punct de vedere cu privire la legătura Sfântului Vasile cel Mare cu Tomisul. Înaltul Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a avut amabilitatea să ne remită un cuvânt duhovnicesc și totodată științific, pe care îl redăm în continuare cu mulțumiri:

Sunt cunoscute și binecuvântate epistolele Sfântului Vasile cel Mare către ierarhul Bretanion, episcop al Tomisului, ierarh pe care Biserica noastră îl sărbătorește ca sfânt în ziua de 25 ianuarie a fiecărui an. Știm bine numele și cronologia mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor Tomisului din prima mie de ani, de la Evangelicus până la Iachint de Vicina. E o bucurie aparte să le rostesc numele: Evangelicus (sec. III), Bretanion (308-369), Gerontius (381), Theotimus I (390-407), Thimotheus (431), Ioannes (445-448), Alexander (448-452), Theotimus II (458), Petrus (496), Paternus (498-520), Valentinianus (550-553), Anicetus (sec. X), Vasile (sec. XI), Teodor (1303), Luca, Macarie 1339, Kiril 1347, Iachint 1359.

În colecția Academiei Tomitane, o colecție de documente din cele mai importante 74 de arhive ale lumii, am publicat în Monumenta Romaniae Historica mai multe sute de volume cu manuscrise grăitoare despre înaintașii noștri.

Am avut bucuria și onoarea să-i ofer, în anul 2020, Preafericitului nostru Patriarh Daniel, alături de papirusul Crezul de la Niceea (secolul VI) și Discul lui Paternus (anul 520), încă zece volume de manuscrise, și anume:

1. Sfântul Andrei, Apostolul popoarelor de la Marea Neagră

2. Evangelicus, Episcopul Tomisului (303-304), Hypolitus Romanus

3. Theotimus I, Mitropolitul Tomisului (390-407)

4. Theotimus I, Primul Mitropolit al Tomisului (392-402)

5. Joannes Tomitanus, Episcoul Tomisului (445-448)

6. Theotimus II, Mitropolitul Tomisului (458)

7. Petru, Episcopul Tomisului (496)

8. Paternus, Mitropolitul Tomisului (498-520)

9. Anicetus, Mitropolitul Tomisului (sec. X-XI), Vasile, Mitropolitul Tomisului (sec. XI)

10. Mitropoliții Vicinei

Cercetările desfășurate în cadrul Academiei Tomitane au adus la lumină foarte multe manuscrise legate de Mitropolitul Marcus al Tomisului, participant la primul Sinod de la Niceea din anul 325.

Așa cum se știe, Sfântul Bretanion este prezent în celebrele epistole 165 și 166 ale lui Vasile cel Mare.

Cităm integral, cu mare bucurie, epistola CLXV (apud Patrologiae cursus completus, ed. Migne, vol. XXXII), în greacă-latină:

 

 

Noi am publicat în Monumenta Romaniae Historica câteva rescripturi referitoare la martiriul Sfântului Sava Gothul, între care și vechiul rescript din Biblioteca Apostolica Vaticana.

Am vrea, în acest modest articol, să publicăm și câteva din papirusurile care au păstrat fragmente din Epistolele lui Vasile cel Mare.

În Berliner Papyrusdatenbank, P.6795 se constituie ca Anthologie aus den Briefen des Basilius von Caesarea.

Oferim credincioșilor, cititorilor ActiveNews și publicului larg imaginile (recto – verso) acestor neprețuite papirusuri care au păstrat fragmente din vestitele epistole ale lui Vasile cel Mare.

Proveniența acestor papirusuri din secolul V este din Arsinoites (Fayum), Egipt. Sunt fragmente din epistolele 5, 6, 293, 150 și 2, epistole care sunt transcrise în Patrologiae cursus completus, ed. Migne, vol. XXXII.

Închei acest modest articol, pe care l-am scris ca un omagiu pentru Vasile cel Mare, cel ce îl prețuia atât de mult pe episcopul Bretanion al Tomisului.


Arhiep. Acad. Prof. Univ. Dr.

TEODOSIE Petrescu


 

GALERIE FOTO:

IPS Teodosie și Sfântul Vasile cel Mare

Vezi galeria IPS Teodosie și Sfântul Vasile cel Mare