IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de hramul „Adormirea Maicii Domnului” la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă ctitorită de Părintele Justin Pârvu
„Cu bucurie duhovnicească vă invităm să prăznuiți împreună cu noi,
Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu, hramul
principal al mănăstirii Paltin”, transmite Mănăstirea de maici de la Petru Vodă ctitorită de vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu:
„Cu inimi smerite să aducem cântare de umilință și de petrece Macii Domnului nostru Iisus Hristos, solitoarea mântuirii noastre și mângâierea în necazurile ce adeseori ne împresoară.
Slujba prohodirii Maicii Domnului va începe luni, 14 august, la ora 18.00.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, marți, la ora 9.00 dimineața, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Totodată pelerinii se vor putea îndulci din ospățul agapei frățești, precum și de binecuvântările duhovnicești din chilia Părintelui Justin Pârvu, unde a viețuit ultimii 3 ani din viață sau din muzeul sfinților închisorilor, martiri ai temnițelor comuniste.
Nu în ultimul rând cei râvnitori pot aduce un dar sau cuvânt de mângâiere bunicuțelor din căminul de bătrâne, îngrijite de maicile din mănăstirea Paltin. Oferind mângâiere și dragoste celor bolnavi, așa ne vom învrednici și de mângâierea Maicii lui Dumnezeu.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Unde dă progresismul crește: britanicii se întorc masiv la creștinism
Evenimentul Istoric EVZ: Cum au fost uciși la Majadahonda comandanții legionari Ionel Moța și Vasile Marin, pe 13 ianuarie 1937
Apel la Unitate în Rugăciune pentru Familia greu încercată a Preotului Ioan Cozma. "Fraților… un strigăt de durere și de rugăciune!"
Frații Tate au donat 50.000 de euro pentru reconstrucția bisericii mistuite de incendiu în Teleorman
Patriarhia Română, reacție categorică după propunerea privind legiferarea prostituției: ”Un asemenea demers este incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane"
Profeții geopolitice de la Athos: Sfântul Paisie și lumea de azi – cu Dan Dungaciu și părintele Teologos
Recomandările noastre
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: ÎPS Teofan Maica Justina Bujor
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă
Subiecte: Adormirea Maicii Domnului Hram
Organizații: Mănăstirea Paltin-Petru Vodă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)