Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinției Sale Teodosie, trâmbița Adevărului de la Marea Neagră și Dobrogea apostolică!
"Cu prilejul aniversării zilei de naștere a Înaltpreasfinției Voastre Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Vă adresez alese urări de sănătate, și belșug duhovnicesc, dimpreună cu ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală, misionară și culturală pe care o desfășurați spre slava Lui Dumnezeu și binele Bisericii.", transmite îndrăgitul Părinte Teodor Ciurariu, urări la care ne alăturăm și noi.
"Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării pentru Dumnezeu și pentru oameni, împlinite în slujirea arhierească responsabilă și jertfelnică pe care o arătați, să se pogoare în sufletul și viața Înaltpreasfinției Voastre, dăruindu-vă roade alese și binecuvântate!
Iubirea milostivă și nesfârșită a Preasfintei Treimi să vă ocrotească iar Sfântul Spiridon să vă fie far și călăuză în tot ceea ce faceți.
Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!
__________
Născut la 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, Județul Suceava, fiind ultimul din cei 17 copii, dintre care 10 în viață, ai familiei de agricultori harnici și buni creștini Procopie și Elisabeta Petrescu
La botez a primit numele de Macedon.
Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împlinește vârsta de 69 de ani în chiar ziua de prăznuire a Sfântului Spiridon al Trimitundei."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)