Mesajul Părintelui Justin Pârvu de Adormirea Maicii Domnului 2022: „Toți românii să se întoarcă în Țară! Nici un român să nu mai părăsească România!”

Am primit relatarea unor mărturii privind un mesaj puternic venit chiar la Mănăstirea Petru Vodă în preajma marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului 2022 prin doi fii duhovnicești ai Părintelui Justin Pârvu, cărora vrednicul de pomenire Duhovnic al Neamului le-a apărut în vis transmițindu-le cu claritate următorul apel răspicat:
„Toți românii să se întoarcă în Țară! Nici un român să nu mai părăsească România!”
Ne facem datoria de a transmite la rândul nostru acest mesaj ca atare, însoțindu-l cu o fotografie cunoscută a Părintelui Justin realizată la Petru Vodă chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului 2012, în urmă cu exact 10 ani.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile
PreaCuratei Maicii Tale, ale Cuviosului Părinte Justin de la Petru Vodă
și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Fost ofițer CIA: SUA i-au dat Patriarhului Bartolomeu 20 de milioane de dolari pentru crearea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei

"IA ȚARA FOC DIN PRISLOP!" - 13 MARTIE: Pomenirea Maicii ZAMFIRA Constantinescu (1925-2005), ucenica Luminătorului Nichifor Crainic și a Sf. Arsenie Boca

Exclusiv AdevărulBisericii: Preasfințitul Ambrozie a efectuat o vizită pastorală la generalul Radu Theodoru: "Bolnav am fost și M-ați cercetat…"

ÎNVIERE - Ultimul articol al lui Nae Ionescu (16 iunie 1890 - 15 martie 1940)

Episcopul Ambrozie în vizită la generalul Radu Theodoru: "Pentru mine sunteți mai mult decât un simbol, sunteți istoria vie"

Portret de preot român: Părintele Vasile Mihoc, prof. univ. dr., tată a 13 copii, președinte al asociațiilor Oastea Domnului și Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România, născut în data de 13 martie 1948. LA MULȚI ANI!
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Eveniment Opinii Prima pagină Români în lume Știri
Persoane: Poporul Român
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă România
Organizații: Mănăstirea Petru Vodă Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)