PS Ambrozie a oferit sensul Sfintei Cruci prin cuvintele Evangheliei: ”Cel ce va vrea să-și mântuiască viața o va pierde, iar cel care își va pune viața pentru Mine și pentru Evanghelia Mea o va mântui.” - VIDEO de la Mănăstirea Comana
În data de 15 martie 2026, în Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, a fost prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru credincioșii veniți în număr mare la voievodala Mănăstire Comana, cât și pentru obștea mănăstirii, care și-au primit arhipăstorul, pe Preasfințitul Părinte Dr. Episcop Ambrozie.
Cu această ocazie, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Întâistătătorul eparhiei a vorbit și despre importanța crucii în viața creștinilor. În continuare, ierarhul a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică
„Cel ce va vrea să-și mântuiască viața o va pierde, iar cel care își va pune viața pentru Mine și pentru Evanghelia Mea o va mântui.” Extrem de profunde sunt aceste cuvinte, extrem de condensate, pe care Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ni le adresează. Înainte de toate, ne îndeamnă pe fiecare dintre noi la luarea crucii, la asumarea crucii, la înțelegerea sensului concret pe care Mântuitorul Iisus Hristos vrea să-l dea acestei asumări a crucii. Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu, Care este Părinte și Tată, tot ceea ce rânduiește pentru viețile noastre ale tuturor și pentru fiecare în parte este rânduit spre mântuirea noastră.”, a spus PS Ambrozie, citat de Trinitas TV și Adevărul Bisericii.
La final, toți credincioșii au primit ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă", după care au luat parte la o agapă organizată de obștea mănăstirii.
Despre semnificația Duminicii Sfintei Cruci a vorbit și părintele arhimandrit Mihail Muscariu, starețul așezământului:
„Praznicul Duminicii Sfintei Cruci, așezat la jumătatea postului, ne întărește în chip duhovnicesc. Ne arată propria noastră identitate de creștini și ne arată și sfârșitul postului spre care trebuie să mergem, spre Dealul Golgotei, spre muntele care ne arată dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu față de întreaga omenire.”
Ierarhul i-a îndemnat la final pe credincioși să sprijine lucrările de pictură executate în această perioadă în biserica așezământului. Credincioșii s-au putut închina la racla cu fragmente din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, și la Icoana Sf. Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată.
Predica integrală a Preasfințitului Părinte Ambrozie, înțesată de pilde duhvnicești, poate fi urmărită în continuare:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Diana Șoșoacă sau Ferească Dumnezeu!
Cadou extraordinar pentru Călin Georgescu de la Pr. Ioan Gavrilă din inima României - Covasna: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de SFÂNTUL ARSENIE BOCA și Crucea Biruinței! Liderul naționalist, întâmpinat ca un voievod, cu pâine și sare - VIDEO
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Adevărul Bisericii: Evrei radicali au atacat Mănăstirea Armeană ”Sfântul Iacob” din Ierusalim - VIDEO
ROMÂNIA VIE alături de Călin Georgescu și AUR: ”Poporul s-a trezit!”. Discursul liderului naționalist: ”Unitatea noastră este speranța noastră!” - VIDEO de la Câlnic și Biserica unde se află o icoană a Sf. Arsenie Boca: ”Căline, poporul e cu tine!”
Victor Grigore: Felul nonconformist în care Bogdan Duca face teologie ar fi încăput în corpusul talmudic. ”Creștinismul” LGBT, pe care îl susține, s-ar potrivi cu ”mintea deschisă”, care a făcut vocile din Talmud să deducă vreo 6-7 genuri de hermafrodiți
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Subiecte: Sfânta Cruce
Organizații: Episcopia Giurgiului Mănăstirea Comana Sfânta Mănăstire Comana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)