ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mântuitorul lumii ajunge la fântâna lui Iacov, văzătorul Stâlpului către cer, al Scării lui Dumnezeu. Acum nu mai era o scară, ci Însuși Dumnezeu se pogorâse pe pământ. Și îi era sete și foame și era asudat de călătorie în miezul de cuptor al zilei. Îi era sete infinită de iubirea pe care o sădise în fiecare dintre noi în apa din pântecele mamelor noastre. Ne dăduse apă și acum nimeni nu-i mai da, căci oamenii, cei mai mulți, nu sunt hrană și apă și odihnă, ci pietre tăioase pe cale și spini în Calea lui Dumnezeu.

Dumnezeu își trage sufletul mai mare decât cerurile si totuși din nesfârșită smerenie, umil în praful amiezei toride. El caută, scrutează, cercetează cu radarul iubirii, simte infinit durerea fiecăruia, setea, dorința, neîmplinirea.

Era lângă fântâna lui Iacov, în Samaria. Aici oamenii rămăseseră încremeniți în cinstirea lui Avraam, Isaac și Iacov, fără Cortul lui Moise, fără Templul lui Solomon, fără cutremurul lui Isaia, fără focul din cer al lui Ilie. Erau niște sectanți, ar zice disprețuitor vreun drept de azi. Niște încremeniți în proiect, niște troglodiți.

Și totuși Dumnezeu vede suflete nemuritoare de oameni în care a zidit chipul Lui, și îi e dor să se scalde în apele ochilor lor și să îi blagoslovească spre veșnicie.

Atunci vine o femeie de moravuri îndoielnice, o atletă a bărbaților, o nehotărâtă, care căuta mereu altceva, sfărâmând legile fidelității conjugale, din floare-n floare, mereu tristă, mereu în suferința de a vedea că niciodată iubirea ei nu e de ajuns. Venea să scoată apă, în ea era deșert de iubire, dar nu secase dorul după Izvorul cel pururea curgător al iubirii.

Și Dumnezeu simte acest dor, și în abisul inimii ei picură apa cea vie. O picătură e de ajuns pentru a naște un Izvor.

La început, femeia nu înțelege. Tot îi dă înainte că El nu are funie, nici găleată, că fântâna este adâncă.

Amin, intr-adevar, Fântâna Dumnezeu e infinit de adâncă, dar Hristos se face tuturor și Vas de mult preț, și lanț de lumină, și Apă sfântă, în dorul lui de a fi iubit, și în durerea de a iubi fără răspuns.

El vede și simte și priveghează oceanul de lacrimi al fiecărui om suferind și schimbă minunat lacrima de durere în străfulgerarea înlăcrimată a bucuriei neschimbătoare. E toată discreția, și finețea, și împreună durerea, și duioșia Dumnezeului nostru care se suie pe Cruce în locul nostru.

Și cu pași de prunc, cătinel, o apropie pe femeie de Izvorul cel infinit, și naște izvor de viață în inima ei, și revărsare de lacrimi și pocăință adevărată.

Rătăcita printre alegeri proaste ajunge Apostol și prooroc, căci vede cu adevărat că Izvorul proorocilor e lângă ea.

Și întreabă și primește răspuns despre închinare, despre Ierusalim și Garizim, despre Apa care se va revărsa peste univers în Duhul Sfânt, după ce Hristos va pironi pe Cruce răutatea întregii lumi și Focul cel infinit va arde prin Sangele Lui toată pleava de iad a oamenilor zdrobiți în rumegarea neființei din ei.

Și află tainele mari și preasfinte ale închinării în Duh și Adevăr către Tatăl. Adică dogma cea mântuitoare a Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul (Adevărul) și Duhul Sfânt. Ceea ce ucenicii nici nu visau, primește această femeie umilă, de la periferia lumii, datorită dorului ei nespus după Iubirea cea răstignită. Și vede cu adevărat cum se înstăpânește Lumina Crucii peste univers, căci Dumnezeu de lângă ea ii spune cum fiecare loc în care înfigi Crucea devine Ierusalim al Jertfei celei preacurate a Mielului, si cum fiecare Biserică devine Altar, și Golgotă, și Mormânt, și munte Sfânt și Tron al Dumnezeului celui înviat. Vede cum pământul va fi împânzit de sute de mii de Ierusalime mici, Bisericile, și de miliarde de morminte vii, oamenii, în care se odihnește Trupul lui Hristos în Euharistie, și din care înviază în taina îndumnezeirii Logosul întrupat.

Femeia asta sărmană, printre lacrimile nerodirii, vede Euharistia veacurilor, Apa cea Vie, și cum Raiul se va umple de oameni umili care plâng la rugăciune și prelungesc astfel, în inima lor, apele dumnezeiești ale Botezului. Și dacă se ascundea în amiază pe la fântână, devine Ucenică a lui Dumnezeu, și Apostol dulce al Evangheliei, și întoarce cetatea către Dumnezeu, și varsă din inima ei apa nesfârșită a adevărului pe care a primit-o de la Izvorul cel infinit. Și mai târziu va muri pentru Adevăr, mărturisind ochii blânzi ai Învățătorului care i-a schimbat viața în lumină: Mi-a spus toate câte am făcut.

Sfântă muceniță Fotini, roagă-te cu lacrimi pentru noi.