ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Părintele Constantin Marinei: Cucernic gând și rugăciune smerită înălțăm astăzi la Pomenirea Mosilor de vară și deodată cu aceștia și a Părintelui nostru drag pe care-l întâlnim în suflet ori de câte ori ne este dor de el sau de fiecare dată când trecem pe la Mănăstirea Petru Vodă.
 
Pentru că, deși plecat, nu este absent, ci străjuiește cu rugăciunile lui sufletele noastre, obosite adeseori de griji, și ne înseninează chipurile.
 
Părintelui Iustin i se potrivește ceea ce spune Coșbuc într-un vers: „Sunt suflet din sufletul neamului meu".
Dat fiind ca anul acesta este închinat ca ”An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a crestinului” m-am gândit să vă împărtășesc câteva cuvinte de felul în care se ruga Părintele fiindu-i ani de zile în apropiere și ascultare.
 
Se ruga cum zice Apostolul, cu timp și fără timp. Începea cu rugăciunea de dimineață sau de seară, continua cu canonul de monah și sfârșea cu cel de preot slujitor (Canonul de pocăință, al Îngerului păzitor, două, trei Acatiste legate de zi sau sfinți, Psaltirea, Canoanele pentru împărtășanie,etc ).
 
Ceaslovul Mare - legat în piele era în chirilică și rugăciunea nu dura ca timp mai puțin de o oră și jumătate -dimineața și seara. Făcând rugăciunea împreună m-am bâlbâit de multe ori până când am deprins a citi cursiv chirilica. Îi rămân dator pentru asta Părintelui.
 
Era blând și cu răbdare la citire noastră însă uneori mai primeam și câte un canon la citirea Sfintei Scripturi despre care nu am vorbit alături de celelalte lecturi duhovnicesti. Dacă așa stăteu lucrurile la chilie după aceste rugăciuni, Părintele mergea la Sfânta biserică și acolo participa din plin la celelalte Laude bisericesti și de asemenea la pomenirea pomelnicilor credincioșilor sau la strana bisericească.
 
Citea extrordinar de frumos si pe înteles rânduielile bisericești . Ce să mai spun despre vocea sa unică și cu un timbru aparte.
 
Era nelipsit de la Sfânta Liturghie (zilnic) iar uneori când noi mai întârziam de tineri ce eram, venea a ne chema …de intram în pământ de rușine. Dimpreună cu Părintele Martinian Conuț, duhovnicul său care ne arăta orologiul din biserică eram mereu în ascultare.
 
După hirotonie ce să mai spun. Mi-a venit tot mai usor având asemenea modele. Așa că pot spune cu toată puterea că alături de părinți, Părintele mi-a fost un adevărat dascăl al rugăciunii. A unei rugăciuni unite cu postul și faptele bune. A unei rugăciuni isihaste,lăuntrice, a unei rugăciuni mărturisite din chinurile pe care le-a îndurat în cei 16 ani de detenție și temniță comunistă.
 
Îmi spunea că în primii ani nu s-a rugat pentru cei care l-au pedepsit dar în ultimii ani a înțeles ceea ce Dumnezeu îi spunea:
 
Omul prin aceasta, poartă pecetea împăcării cu Dumnezeu si cu sine dobândindu-și pacea lăuntrică. Privește mediul în care trăiește într-o altă lumină.
 
Cu timpul rugăciunea îi pătrunde în fire și treptat se naște un om nou în Dumnezeu. Așa se explică de ce sufletul nostru se eliberează de presiunile din afară sau nepăsare păstrând legătura iubitoare cu Dumnezeu.
 
Rezultatul final al rugăciunii e de a ne face fii ai Lui Dumnezeu și ca fii vom locui pururea în casa Tatălui nostru. ”Tatăl nostru carele ești în ceruri...”
 
Între multele întrebări care i le puneam a fost și cea în care uneori ne îndreptățeam că având de făcut lectură teologică mai scurtam din rugăciune. Răspunsul a venit pe măsura întrebării: ”dacă vă lasă duhovnicul la îndreptățire” !
 
Adesea îl auzeam: „Nu e lucru ușor să te rogi în fiecare zi și mai ales dimineața. Rugăciunea nu vine dintr-o dată mai ales în fața atâtor ispite ale lumii de azi. Hristos aruncă focul dumnezeiesc pentru a ne încălzi inimile și a ne trezi mintea.Ține de noi lucrarea libertății în Duh”.
 
„Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți, de neam.”
 
Pentru că pe el îl simțeam într-un anumit fel mi-am zis mereu că ”Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei ”- fiecare întâlnire cu el era bucurie împărtășită pentru mine.
 
Chiar spunea după Sfinții Părinți: „Rugăciunea lui Iisus este rugăciune pentru toate stările omului”. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
 
Mărturisea când îl întrebam de mai poate că sta, ”inundat de popor” cu timp și fără timp pentru că suferea enorm pentru nedreptățile,răutățile,bolile poporului credincios lui Dumnezeu.
 
„Preotul ce slujeste Sfânta Liturghie să-și prefacă întreaga sa viață în rugăciune dacă vrea să trăiască pe deplin această mare taină. Inima, trupul, mintea trebuie să se unească într-o rugăciune plină de întristare pentru lume. Și cu cât mai mult se întristează, cu atât mai puternică e puterea tămăduitoare trimisă lumii prin rugăciunea sa”.
 
Ce să mai spun despre grija în rugăciune pentru cei adormiți din neamul nostru? Moșii și strămoșii noștri! Când prindea prilejul (adică foarte des) ”hai să mai facem un praznic pentru bunică-ta Ioana, cealaltă soră Elisaveta sau fratele Atanasie”. Si câți nu erau: arhimandriti, ieromonahi, preoți,monahi,monahii din toți cunoscuții... îi ținea minte pe toți si-i pomenea la sfânta Proscomidie.
 
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții dimpreună cu toți cei ce se vor pomeni. Amin!
 
Părintele Constantin Marinei

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews