Prot. Dr. Ioan Lisnic: De la Filocalia Sfinților Părinți ai Bisericii la activitatea mișcării duhovnicești "Rugul Aprins”. Monahi basarabeni membri ai mișcării "Rugul Aprins” persecutați de regimul comunist[1]  

Metoda isihastă (gr. hesichia – tăcere, liniște și concentrare inte­rioară) de a produce o stare de con­centrare și de pace lăuntrică, în care sufletul ascultă și se deschide lui Dumnezeu, a fost practicată încă în primele secole creștine de părinții pustiei care au avut drept sursă de inspirație „Filocalia” și se bazau pe învățătura Sf. Scripturi: „Împărăția lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru” (Luca 17, 21); „Rugați-vă neîncetat” (Tes. 5, 17); „Stăruiți în rugăciune” (Col. 4, 2) etc. Unul dintre apărătorii isihasmului a fost Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. În sec. al XVIII-lea isihasmul a cunoscut o nouă înflorire în Biserica Ortodoxă, datorită Sf. Nicodim Aghioritul. Am putea vorbi și despre învățătura isihastă a unor Sf. Părinți din spațiul românesc, a Sf. Nicodim de la Tismana,  a Sf. Stareți Vasile de la Poiana Mărului,  Gheorghe de la Cernica, Sf. Calinic de la Cernica ș.a. Un reînnoitor al isihasmului în mănăstirile din Țările Române a fost  Starețul Paisie Velicikovski, care împreună cu ucenicii săi a tradus din limba greacă veche în limba română și în slavonă, din scrierile filocalice ale Sf. Părinți. În anul 1945, poietul și ziaristul Sandu Tudor, viitorul schimonah Daniil, înființează la Mănăstirea Antim un cerc isihast, devenit mai apoi o mișcare duhovnicească, numită „Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Odată cu instalarea puterii comuniste în România, mișcarea duhovnicească ”Rugul Aprins” a fost scoasă în afara legii, fiind etichetată ca o organizație „subversivă și contrarevoluționară”. Mulți dintre membrii acestei mișcări au fost persecutați de către regimul comunist. În prezenta lucrare sunt redate biografiile unor mohahi basarabeni, participanți la ședințele mișcării duhovnicești ”Rugul Aprins”,  persecutați de regimul comunist.    

Isihia – trepta cea mai înaltă a rugăciunii

În sec. XII-XIV isihasmul se mani­festă ca o mișcare de renaștere spiri­tuală și teologică2. Prin invocarea con­tinuă a numelui lui Iisus în „rugăci­unea inimii” alcătuită din cuvintele: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, asceții isihaști ajungeau să vadă o lumină asemănătoare cu lumina necreată pe care au văzut-o Sf. Apostoli Petru, Iacob și Ioan la schimbarea la față â Mântuitorului pe Muntele Taborului (Matei 17, 1-8; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28-36) și real­izau astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Sf. Grigorie Palama, cel mai de seamă reprezentant și susținător al mișcării isihaste pre­cizează că lumina taborică pe care o văd misticii nu e ființa lui Dumnezeu, e necreată, pentru că lucrarea necre­ată trebuie să corespundă unei ființe necreate, însă este accesibilă omului. Ființa lui Dumnezeu este inaccesibilă omului, căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (Ioan 1, 18; I Ioan 4, 12), dar energiile Lui, ca lucrări necreate, sunt accesibile și pot fi văzute în contemplația mistică3. Astfel, până la om ajung energiile sau puterile divine, căci Dumnezeu în ființa Sa rămâne inaccesibil oame­nilor. Pentru ca mintea să nu se risi­pească în cele din afara ei, Sf. Grigorie recomandă o anumită poz­iție a trupului: „Ochiul să nu se întoarcă într-o parte sau într-alta, ci să privească spre ombilic, iar capul să se sprijine pe partea dreaptă a piep­tului, trimițând, prin această poziție a trupului, puterea minții, care se împrăștie privind la cele din afară, către inimă. Rostind continuu rugăci­unea lui Iisus”.

Isihia creează o stare în care se practică virtuțile, cele mai importante fiind curățirea inimii, pocăința, trezvia sau atenția mintii.

Sf. Grigorie Palama - apărătorul isihasmului

Vorbind despre rugăciunea vameșului (Luca 18, 13), Sf. Grigorie Palama o arată drept prototip al rugă­ciunii isihaste: „Vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să și-i ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcă­tosul”. Fără a se gândi la nimic altce­va, el nu se gândea decât la Dumnezeu și la el însuși, întorcându-și rugăciunea asupra sa și înmulțind cererea de a fi miluit; aceasta este cea mai eficientă rugăciune”. Rugăciunea trebuie să fie însoțită de pocăința neștirbită a sufletului și de participarea trupului, care se împărtășește și el de harul domnesc4.

Ridicați împotriva doctrinei isi­haste, Varlaam de Colabria cu dis­cipolii săi și Achidin îi batjocoreau pe isihaști pentru faptul că aceștia își închinau capetele și trupurile în tim­pul rugăciunii. Sf. Grigorie Palama a adus exemplul proorocului Ilie, care se ruga cu capul plecat pe genunchi: „Și acest Ilie, desăvârșit în contemplarea lui Dumnezeu, cu capul plecat pe genunchi – poziție în care își aduna cu osârdie mintea, îndrep­tând-o către Dumnezeu, a adus ploaie cu rugăciunile sale în Samaria cea pustiită de secetă”.

După lungi dezbateri, sinodul de la Constantinopol din 1347 a aprobat isihasmul, iar la sinodul convocat în anul 1351 isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe și, ulterior, a pătruns în tot Răsăritul ortodox, în mănăstirile din Bulgaria, Serbia, Rusia și România. Au fost evi­dențiate metodele specifice de con­centrare a minții și a împreunării ei cu inima, a poziției trupului în timpul rugăciunii, a înfrânării simțurilor, a învățăturilor privitoare la faptul că harul dumnezeiesc pe care omul îl primește în inimă este necreat, pre­cum și la faptul că lumina de pe Tabor este infinit mai presus de cunoașterea umană, dar nu mai pre­jos de gândire5.

Sf. Cuv. Paisie -  reînnoitorul isihasmului

În sec. al XVIII-lea isihasmul a cunoscut o nouă înflorire în Biserica Ortodoxă, datorită Sf. Nicodim Aghioritul. Acest Sf. Părinte învăța „cum se poate dezrobi mintea de înlănțuirea plăcerilor simțurilor, pentru a-i permite înălțarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovnicești ale contemplației”. Am putea vorbi și despre învățătura isihastă a unor Sf. Părinți din spațiul românesc, a Sf. Nicodim de la Tismana,  a Sf. Stareți Vasile de la Poiana Mărului,  Gheorghe de la Cernica, Sf. Calinic de la Cernica ș.a.

Mănăstirile din spațiul românesc, mai ales în sec. al XVIII-lea, întrețineau relații cu întregul Orient ortodox. În acea perioadă spre Moldova și Țara Românească s-a îndreptat o puternică emigrație rusă. Printre acești călugări călători era și cel care avea să introducă isihasmul în mănăstirile din Țările Române -  Starețul Paisie Velicikovski. Biografii îl descriu ca pe un om înzestrat de Dumnezeu cu darul povățuirii, adică binecuvântat cu aptitudinea de a călăuzi sufletele pe care le atrăgea la el. Prin viața sa monahală a dat naștere unei ample mișcări culturale, cunoscută în istorie sub numele de paisianism6. În timpul viețuirii sale la Mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț, Sf. Cuv. Paisie, împreună cu ucenicii săi a tradus din limba greacă veche în limba română și în slavonă, din scrierile filocalice ale Sf. Părinți7. Sf. Cuv. Paisie a fost și un reînnoitor al isihasmului, scopul vieții sale duhovnicești a fost trăirea isihastă potrivit îmvățăturii Sf. Părinți. Îată ce scria sfântul: „Rugăciunea lui Iisus este fapta comună a oamenilor și a îngerilor”.

Lucrările traduse în mănăstirile Țării Moldovei au cuprins întreg spațiul cultural al Ortodoxiei românești, dar și al celei din estul Europei. Traducerile în slavonă, Sf.Paisie le-a trimis în Rusia și pe acest material de bază s-a întemeiat ceea ce va fi mai târziu spiritualitatea rusească de la Optina, de la Mânăstirea Valaam8.

Reînnoirea mișcării isihaste românești de la mijlocul sec. XX

În perioada de 1-7 august 1943, sub îndrumarea Î.P.S.Tit al Bucovinei (1940-1945) a fost organizată la Palatul Mitropoliei din Cernăuți o săptămână de retragere religioasă. Sub preșidenția mitropolitului Tit au participat la aceste zile de retragere religioasă mai mulți intelectuali, scriitori, profesori, medici și preoți din București și Cernăuți. Au fost studiate de cei prezenți teme teologice în adâncimea profundă a adevărurilor de credință participând și la Sf. Liturghie și împărtășirea cu Sf. Taine9. Săptămâna de retragere purta titlul de Șapte zile de priveghere. Pe prima pagină a programului tipărit se arăta și scopul organizării:” Din râvna unui mănunchi de oameni cu carte, preoți și mireni, doritori de o adâncire ortodoxă mai mare și îmbunătățire mai spirutuală atât în parte, cât și de obșteasca trăire creștină, prin deosebita înțelegere, ocrotire și binecuvântare a Înalt Prea Sfințitului Tit, Mitropolitul Bucovinei, s-au putut organiza: Șapte zile de priveghere în minunata ”cetate duhovnicească” a Ahiepiscopiei Cernăuților”. Cele Șapte zile de priveghere de la Cernăuți au stat la baza creării mișcării duhovnicești ”Rugul Aprins”, cerc isihast condus de poetul și ziaristul Sandu Tudor, viitorul schimonah Daniil. Inițiatorii acestei mișcări, prin anii 50 ai secolului trecut au fost arestați făcând ani grei de pușcărie. Părintele Daniil a murit în închisoarea de la Aiud în 196010. 

Din activitatea mișcării duhovnicești ”Rugul Aprins”

În luna ianuarie a anului 1944, când ”Rugul Aprins” era deja o mișcare constituită a ajuns la Mănăstirea Cernica, Mitropolitul Nicoale de Rostov, împreună cu preotul Ivan Kulâghin, duhovnicul mitropolitului, surghiuniți de către autoritățile sovietice și refugiați din calea războiului. Părintele Kulâghin era un fost viețuitor de la mănăstirea Optina din Rusia. Monahii de la Mănăstirea Cernica  îl numeau pe acest preot, Ioan cel Străin. El  aducea cu sine tradiția marilor isihaști ruși, o moștenire duhovnicescă lăsată de Sf. Cuv. Paisie de la Neamț. Părintele Ioan cel Străin a  dăruit membrilor grupului ”Rugul Aprins”,  Sbornicul – culegerea filocalică despre Rugăciunea Inimii, alcătuită de călugării de la Mănăstirea Valaam. „Părintele Ioan cel Străin a adus hirotesirea pentru Rugăciunea Inimii: binecuvântarea – prin punerea mâinilor pe capul fratelui – pentru Rugăciunea Inimii, din partea unui cunoscător al ei”11. 

Acest preot, aflându-se la Mănăstirea Cernica, a fost  descoperit de părintele Daniil (Sandu Tudor) și a fost invitat la conferințele ”Rugului Aprins” care se desfășurau la Mănăstirea Antim. Preotul  Kulâghin era adus de la Cernica și „isihast fiind, avea intervenții foarte scurte dar substanțiale”. Avea în calitate de traducător un fost soldat basarabean. Când lucrurile au devenit mai adânci, mai de substanță, părintele Kulâghin și-a luat în calitate de traducător pe  preotul  basarabean  Gheorghe Roșca. În octombrie 1946, preotul Ivan Kulâghin a fost predat sovieticilor, judecat și condamnat la 10 ani de muncă silnică într-un lagăr din Siberia12.

Monahi basarabeni membri ai mișcării  ”Rugul Aprins”, persecutați de regimul comunist

Printre participanții conferințelor ”Rugului Aprins” era și un grup de monahi refugiați din Basarabia, stabiliți la Mănăstirea Antim. Acești monahi „aduceau cu dânșii un stil deosebit de monahism basarabean, de o covârșitoare frumusețe” – își amintea mai târziu  ÎPS Antionie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului (1982-2005), fiind și el de origine basarabeană. În rândurile de mai jos sunt redate biografiile unor mohahi basarabeni, participanți la ședințele mișcării duhovnicești ”Rugul Aprins”,  persecutați de regimul comunist care se instaurase în România.

Antonie Plămădeală, mitropolit

Viitorul mitropolit Antonie, cu numele de mirean Leonid Plămădeală, s-a născut la 17 noiembrie 1926 în comuna Stolniceni, jud. Lăpușna, în familia cântărețului bisericesc Vasile Plămădeală13. După absolvirea școlii primare din localitate, a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău, în vara anului 1939 a fost transferat în clasa a 3-a14. Datorită refugiului din 1944, ultimele două clase seminariale le-a învățat la Seminarul ”Nifon Mitropolitul” din București. În perioada 1945–1948 își continuă studiile la Facultatea de Teologie din București, ultimul an de studii îl urmează în anul universitar 1948-1949 la Institutul Teologic de Grad Universitar din Cluj15. 

Din cauza implicării în organizații studențești anticomuniste, a fost supus unor hărțuieli din partea autorităților politice de atunci. Iată ce își amintea mai târziu Mitropolitul: ”În 1948, când eram la sfârșitul anului trei de Teologie, am prins de veste că sunt urmărit. A trebuit să mă fac dispărut [...], am fugit tocmai la Baia Mare, ca să mi se piardă urmele”. S-a angajat acolo mai întâi pedagog, apoi profesor la o școală minieră. În primăvara anului 1949, află că fusese judecat de tribunalul militar București și ”condamnat la șapte ani de temniță grea, acuzat de articolul Crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”16.

După susținerea tezei de licență, viitorul mitropolit a mers la Mănăstirea „Prislop”, unde a fost tuns în monahism. Fiindcă ”Securitatea i-a dat de urmă”, pleacă la București, apoi la Schitul „Crasna” din județul Gorj, Mănăstirea „Slatina”, jud. Suceava, Mănăstirile „Râșca” și „Dragomirna”. În luna august a anului 1953 a fost hirotonit în treapta de ieromonah17.

În anul 1954, ieromonahul Antonie Plămădeală a fost arestat. ”Am fost condamnat la patru ani temniță grea – își amintea Mitropolitul. – În închisoare am stat cu oameni mari, chiar celebri, ai istoriei românești”. A stat în penitenciarul din Iași, în cel din București, apoi la „Jilava” până în anul 1956, când a fost grațiat18. Urmează apoi cursurile de doctorat la Institutul Teologic din București, până în 1959, când, în baza Decretului 410, hotărâre de guvern care prevedea o ”reformă monahala”, va fi scos din monahism, din cler și exmatriculat de la studiile doctorale. A fost nevoit să muncească la negru, apoi să se angajeze în calitate de muncitor la o întreprindere de mase plastice, unde a lucrat până în anul 196819.

”Deoarece nu întrerupsesem nici pentru o clipă legătura cu Biserica – își amintea ÎPS Antonie –, Patriarhul Justinian, care mă vedea în fiecare duminică la Catedrală, m-a chemat la el și mi-a spus că e posibilă reînregistrarea mea în monahism”. La scurt timp, viitorul mitropolit a fost numit secretar general al Institutului Teologic din București. În toamna anului 1968 pleacă cu o bursă de studii la o instituție catolică de rang universitar de lângă Oxford, unde și-a făcut teza de doctorat. În anul 1972 susține, în cadrul Institutului Teologic din București, al doilea examen de doctorat20.

La 15 decembrie 1970, Sf. Sinod l-a ales Episcop-vicar Patriarhal, cu titlul Antonie Ploieșteanul. În 1979 a fost ales Episcop al Buzăului, iar în 1982 – Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, unde a păstorit timp de 23 de ani. Mitropolitul Antonie a scris foarte multe studii, a organizat și a dezvoltat învățământul teologic, a ctitorit multe biserici și mănăstiri. A activat de asemenea pe plan teologic și ecumenic, contribuind mult la dezvoltarea relațiilor interbisericești, interconfesionale și interreligioase21. Datorită scrierilor sale, Mitropolitului i se acordă titluri academice de doctor honoris causa, primind astfel de titluri de la Facultatea de Teologie din Presov, Cehoslovacia; de la Universitatea din Oradea, Universitatea "Lucian Blaga” din Sibiu. A fost declarat membru de onoare al Academiei Române și al Academiei din Republica Moldova.

Pe parcursul activității sale, Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost decorat cu mai multe ordine: ”Sf. Petru și Pavel”, acordat de Patriarhia Antiohiei; ”Sf. Mormânt”, acordat de Patriarhia Ierusalimului; ”Crucea de aur a Sf. Rombault”, acordată de Primatul Belgiei; ”Crucea papală”, acordată de Papa Paul al VI-lea; Ordinul ”Sf. Metodiu și Chiril”, acordat de Patriarhia Bulgariei; ”Sf. Serghie de la Radonej”, acordat de Patriarhia Moscovei, ș.a.22.

Mitropolitul Antonie trece la Domnul la 29 august 2005. Slujba înmormântării a fost oficiată la 1 septembrie în Catedrala din Sibiu, părintele fiind apoi înmormântat în cimitirul Mănăstirii „Brâncoveanu” din Sâmbăta de Sus, jud. Brașov.

Sofian Boghiu, arhimandrit

Viitorul arhimandrit Sofian Boghiu s-a născut la 7 octombrie 1912 în satul Cuconeștii Vechi, jud. Bălți, primind la botez numele Serghei. La vârsta de numai 14 ani a intrat ca frate de mănăstire la Schitul „Rughi” („Rudi”), jud. Soroca; era anul 1926. În perioada 1928–1932 a învățat la Școala de cântăreți de la Mănăstirea „Dobrușa”, după care și-a continuat studiile la Seminarul Monahal de la Mănăstirea „Cernica”, pe care l-a absolvit în anul 194023. A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, iar la 6 august 1939 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon de către PS Episcop Tit al Hotinului (1935–1940) în Catedrala din orașul Bălți24.

Aflându-se în refugiu la Mănăstirea „Căldărușani”, în timpul primei ocupații sovietice (1940–1941), ierodiaconul Sofian se înscrie la Academia de Arte Frumoase din București. Între anii 1942 și 1946 a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, devenind (în octombrie 1946) licențiat în Teologie cu lucrarea ”Chipul Mântuitorului în iconografie”25. A fost hirotonit ieromonah în anul 1945 pe seama Mănăstirii „Antim”, iar în următorii ani va participa la întâlnirile Mișcării cultural-duhovnicești „Rugul Aprins”, grupare ce a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualității creștine laice. La 15 iunie 1950 a fost numit stareț al Mănăstirii „Antim”, iar în anii 1954–1958 a fost stareț la Mănăstirea „Plumbița” din București. Părintele Sofian a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea „Neamț”, a pictat și multe biserici26.

În anul 1958, părintele Sofian Boghiu a fost arestat, fiind acuzat de ”uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică dușmănoasă în cadrul organizației «Rugul Aprins»”. A fost judecat de Tribunalul Militar București și condamnat la 16 ani de muncă silnică. După șase ani de detenție, datorită decretului general de grațiere, în iunie 1964 a fost eliberat27. 

După trei ani de la eliberare, părintele Sofian revine la Mănăstirea „Antim”, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale pământești. Cu răbdare, pricepere și tact, a format sute de ucenici, fiind numit ”Apostolul Bucureștilor”28. Părintele a fost un important duhovnic și pictor de icoane. 

La 14 septembrie 2002, părintele Sofian Boghiu a trecut la Domnul. A fost înmormântat la Mănăstirea „Căldărușani”, unde își alesese locul de îngropare încă fiind în viață29.

Roman Braga, arhimandrit

Viitorul arhimandrit Roman Braga s-a născut la 2 aprilie 1922 în satul Condrița, jud. Lăpușna. După absolvirea claselor primare din satul natal, la vârsta de numai 12 ani intră în viața mănăstirească. A viețuit la Mănăstirea „Căldărușani”, de unde va pleca la Seminarul Monahal de la Mănăstirea „Cernica”, pentru a urma studiile teologice. În anul 1940, după desființarea acestei instituții de învățământ, se transferă la Seminarul din București, iar ultimul an de studii îl va încheia în anul 1943 la Seminarul Teologic din Chișinău.

În perioada 1943–1947 urmează cursurile Facultății de Istorie și Filosofie și ale Seminarului Pedagogic. În anul 1947 absolvește și Facultatea de Teologie din București30.

La 16 iulie 1948, viitorul monah Roman Braga a fost arestat, fiind învinuit că ar fi ajutat un legionar. A fost condamnat, la 6 decembrie 1949, de Tribunalul Militar București la cinci ani de temniță grea, pentru omisiune de denunț31. Anii de detenție i-a petrecut la penitenciarul din Pitești, unde a trecut prin toată teroarea "reeducării”, fiind apoi transferat în lagărele de la "Canal”. A fost eliberat în anul 1953, cu domiciliul forțat în București32. Între timp, reușește să meargă pe ascuns la Iași, unde Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei, la 2 ianuarie 1954, îl călugărește, iar peste patru zile, la 6 ianuarie, îl hirotonește în treapta de ierodiacon. 

În anul 1958, părintele Roman este arestat din nou. A fost judecat de Tribunalul Militar București, fiind acuzat de ”uneltire împotriva ordinii sociale” și condamnat la 18 ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică33. A fost încadrat în lotul grupului ”Rugul Aprins” de la Mănăstirea „Antim”. Anii de detenție i-a petrecut la Balta Brăilei, colonia Salcia, unde s-a aflat până la eliberare, în 1964. 

După lungi pelerinaje prin episcopiile și mitropoliile românești, părintele Roman Braga se stabilește la Episcopia de Oradea, unde Episcopul Valerian Zaharia îi aprobă cererea ca să fie hirotonit ieromonah. O perioadă a lucrat în arhiva Episcopiei, iar la 1 ianuarie 1965 a fost hirotonit în treapta de ieromonah pe seama parohiei Negrești-Oaș, apoi transferat la parohia Sârbi-Bihor. 

În anul 1968, părintele Roman Braga este numit misionar în Brazilia, pentru comunitatea românească din Sao Paulo, iar în 1972, la inițiativa episcopului românilor din SUA Valerian Trifa, se transferă la Vatra Românească. A slujit la mai multe biserici din cadrul episcopiei, ca mai apoi, în 1988, să se retragă la Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului”, Rives Junction, statul Michigan, unde a fost numit stareț34. Pe parcursul activității sale pastorale în SUA, părintele Roman a colaborat la periodicul creștin ”Solia”, editează jurnalul monahal ”Rugul Aprins” și revista teologică ”Lumină lină”; a publicat și câteva cărți. 

Părintele Roman Braga trece la Domnul la vârsta de 93 de ani pământești, la 28 aprilie 2015. A fost înmormântat la 1 mai 2015 în cimitirul Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, ultimul său loc de mătanie35. 

Felix Dubneac, arhimandrit

Arhimandritul Felix, cu numele de mirean Petru Dubneac, s-a născut la 29 iunie 1912 în localitatea Voloave, jud. Soroca. La vârsta de numai 12 ani, își alege viața mănăstirească. Vizitând împreună cu mama sa Mănăstirea „Rudi”, o roagă să-i permită să rămână la acest sfânt lăcaș; era anul 1924. ”Și – potrivit mărturiei părintelui – am rămas de atunci în viața mănăstirească până astăzi (1997), când trec de vârsta de 85 de ani: doar un an de stagiu militar și șase ani jumătate de închisoare comunistă m-au separat de mănăstire”36.

Între anii 1927–1931, viitorul arhimandrit a învățat la Școala de cântăreți de la Mănăstirea „Dobrușa”, apoi la Seminariile Teologice din Buzău și Cernica, la Facultatea de Teologie, Facultatea de Litere și Filosofie și la Academia de Arte din București. A fost tuns în monahism în anul 1938, intrând în obștea Mănăstirii ”Sfânta Ana” din Rohia. În anul 1939 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, iar în 1955 e hirotonit ieromonah37.

Aflându-se la Mănăstirea „Antim” din București, în anul 1958, părintele Felix Dubneac a fost arestat. Împreună cu alți membri ai „Rugului Aprins” erau învinuiți de uneltire contra ordinii sociale. Din mărturiile părintelui Sofian Boghiu aflăm că cei doi clerici erau învinuiți și de propagandă legionară. În dosar se menționa că, ”în anul 1957, inculpatul Boghiu Sofian a primit un caiet cu poezii legionare de la inculpatul Dubneac Felix, pe care, după ce l-a citit, l-a predat legionarului Zamfiroiu Grigore”. Părintele Sofian face și o precizare că poeziile erau scrise de Radu Gyr în închisoare38.

Părintele Felix a fost eliberat din detenție în anul 1964. Tot în acel an este ridicat în treapta de protosinghel la Mănăstirea „Antim”, unde îndeplinea și funcția de iconograf. În anul 1967 pleacă în Statele Unite ale Americii, unde va fi numit preot-paroh la Biserica ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Kitchener, parohie din cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America. În anul 1973 a fost ridicat în treapta de arhimandrit, iar în perioada 1975–1994 a ocupat funcția de secretar eparhial39.

În timpul aflării sale în America, părintele Felix Dubneac a executat mai multe picturi de icoane pentru iconostase în bisericile din SUA și Canada. A scris și a publicat cărți religioase, istorice și de artă. În anul 1994, părintele se retrage la mănăstire. Trece la Domnul la 25 decembrie 2008. După săvârșirea Sf. Liturghii și Slujbei înmormântării, a fost înhumat în Cimitirul ”Sfânta Maria” de la Vatra Românească, Grass Lake, statul Michigan40.

Adrian Făgețeanu, ieromonah

Părintele Adrian, cu numele de mirean Alexandru Făgețeanu, s-a născut la 12 noiembrie 1912 în familia preotului Mihail Făgățeanu, paroh la biserica din localitatea Deleni din apropiere de Cernăuți. A făcut studii la Liceul ”Aron Pumnul” din Cernăuți, pe care l-a absolvit în 1931, și la Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți, unde a învățat în perioada 1931–193541. 

În anul 1939, Alexandru Făgețeanu este numit șef al Biroului de Siguranță Fălticeni. A fost arestat și trimis în judecată la începutul anului 1941, pentru ”acte pregătitoare de rebeliune” – la ordinul Subprefectului jud. Baia, pregătise actele de trimitere în judecată pentru 11 evrei, simpatizanți comuniști. Tribunalul Militar Iași, la 17 februarie 1941, îl condamnă la cinci ani de închisoare corecțională. A fost apoi mobilizat pe front, fiind grav rănit la Stalingrad. În anul 1943, după ce a fost eliberat din lagărul de la Târgu Jiu, se înscrie la Facultatea de Teologie de la Cernăuți42. 

Alexandru Făgețeanu a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Putna”. După 1944, își termină studiile la Facultatea de Teologie de la Suceava. În anul 1945 a fost arestat. Era învinuit de activitatea sa din perioada în care fusese comisar de poliție. A fost eliberat în următorul an. După absolvirea Facultății, părintele Adrian merge la București, continuând studiile la Facultatea de Filosofie a Universității din București și viețuind la Mănăstirea „Antim”. Devine membru al Mișcării cultural-duhovnicești „Rugul Aprins”, participând la ședințele acesteia. În anul 1947, părintele Adrian trece la Mănăstirea „Govora”, apoi la „Crasna”43. A fost arestat și condamnat, fiind în detenție în perioada 1950–1956, apoi e arestat din nou în 1958 și condamnat de Tribunalul Militar București la 20 de ani privațiune de libertate și 10 ani degradare civică. 

Părintele Adrian Făgețeanu a fost eliberat în anul 1964, slujind la Turda, în parohia Piatra Fântânii-Bistrița, apoi viețuind la Mănăstirea „Cheia”, jud. Prahova44, și la Mănăstirea „Antim”.

În anul 2003 se retrage la Schitul „Locurele” al Mănăstirii „Lainici”. Trece la Domnul la 27 septembrie 2011, la venerabila vârstă de 99 de ani. A fost înmormântat la 1 octombrie 2011 în cimitirul Mănăstirii „Lainici”45.

⁕⁕⁕

Conferințele mișcării duhovnicești ”Rugul Aprins” se desfășurau la Mănăstirea Antim, având următoarea tematică: Isihasmul, Iisus Logosul Întrupat, Păcatul originar, Scena și altarul, Rugăciunea inimii, Exegeza smochinului blestemat, Medalioane ale unor mari isihaști 46 ș.a. Odată cu instalarea puterii comuniste în România, organizația va intra în vizorul Securității, apoi au urmat și arestările. În viziunea autorităților comuniste, ”Rugul Aprins” era etichetat ca o organizație „subversivă și contrarevoluționară”. 

 Note:

1. Lucrare prezentată la Conferința științifică națională cu participare internațională: "Biserica Ortodoxă și implicațiile sale în procesele educativ-culturale din spațiul românesc în secolul al XIX-lea – secolul al XXI-lea”, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filosofie, Agenția Națională a Arhivelor, Centrul de Studii Interdiscipliare ”Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea, Capela ”Întâmpinarea Domnului” USM, 19-21 octombrie 2023.

2. Mitropolit Hierotheos Vlachos. Psihoterapia ortodoxă – știința Sfinților Părinți. Editura „Învierea”. Timișoara,1998.

3. N. Mladin. Prelegeri de mistică ortodoxă. Editura „Veritas”. Târgu-Mureș, 1996.

4. Pr. prof. Ioan Bria. Dicționar de teologie ortodoxă. Editura Institutului Biblic și de Misiune a BOR, 1994.

5. Protoiereu Ioan Lisnic. Păvîțuiri de învățătură ortodoxă. Editura „Labirint”. Chișinău, 2011, p. 92, 111-113.

6. Pr. Ciprian Florin Apetrei. Cuviosul Paisie de la Neamț, reînnoitorul isihasmului. Ziarul „Lumina”, 15 noiembrie 2020.

7. Acad. o. Dr. Antionie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului, Rugul Aprins, Ed. Arhiepiscopiei  Sibiului, Sibiu, 2002, p. 22.

8. Ibidem.

9. Calendarul creștin pe anul bisect 1944. Editura Mitropoliei Bucovinei. Cernăuți, 1943, p.109-110.

10. Protoiereu Ioan Lisnic. Episcopia Hotinului cu reședința la Bălți (1923-1944). Editura „Labirint”. Chișinău, 2014, p. 135.

11. Acad. o. Dr. Antionie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului, op. cit., p. 55, 89-91, 98.

12. Ibidem, p. 30, 103-104.

13. Arhid. drd. Visarion Balțat. La împlinirea a cincisprezece ani de slujire arhierească la Sibiu. În: revista „Luminătorul”, nr. 1, ianuarie–februarie 1997, p. 34.

14. Revista „Luminătorul”, nr. 7-8, 1939, p. 402.

15. Dr. Stelian Gomboș. In Memoriam: Zece ani de la trecerea la Iisus Hristos Domnul – Arhiereul cel veșnic a Înalt Preasfințitului dr. Antonie Plămădeală – Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului... În: revista „Armonii Culturale”, Adjud, Vrancea, 29 iulie 2015.

16. Antonie Plămădeală. Basabaia. Tipografia Eparhială Sibiu, 2003,  p. 30-31.

17. 85 de ani de la nașterea Î.P.S. Antonie Plămădeală: "Deținut politic” și Mitropolit al Ardealului. În: ziarul „Timpul de dimineață”, 20 noiembrie 2011.

18. Ibidem.

19. Dr. Stelian Gomboș, op. cit.

20. Antonie Plămădeală, op. cit., p. 33-35.

21. Dr. Stelian Gomboș, op. cit.

22. Arhid. drd. Visarion Balțat, op. cit., p. 37-38.

23. Un iconar de suflete. Mărturii despre Părintele Sofian. Vol. I. București: Editura „Basilica”, Sfânta Mănăstire „Antim”, 2009, p. 40.

24. Stelian Gomboș. Apostolul Bucureștilor. Duhovnicul rugător, propovăduitor și mărturisitor, precum și iconarul sufletelor noastre... În: ziarul „Națiunea”, 3 septembrie 2017.

25. Arhimandrit Sofian Boghiu, Starețul Mănăstirii „Antim” din București. Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, București, 2002, p. 5, Scurte repere biografice.

26. Nicolae Toscanu. Părintele Sofian Boghiu, apostolul Bucureștilor. În: „Rost. Revistă de cultură creștină și politică”, nr. 56, octombrie 2007, p. 13.

27. Colecția Cicerone Ionițoiu, p. 19.

28. Nicolae Toscanu, op. cit.

29. Ibidem.

30. Stelian Gomboș. Reperele unei vieți de jertvă. În: „Rost. Revistă de cultură creștină și politică”, nr. 80-81, octombrie-noimbrie 2009, p. 34.

31. Colecția Ciceroni Ionițoiu, Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989). Biserica Ortodoxă. Contact, contribuții@procesulcomunismului.com., 2004, p. 20.

32. Ibidem.

33. Arhimandritul Roman Braga, călugărul din temnițe. Sursa: https://proortodoxia.wordpress.com/2008/12/17/arhimandrit-roman-bragacalugarul-din-temnite/

34. Stelian Gomboș, op. cit., p. 35.

35. Părintele Roman Braga: in memoriam. Cuvinte moștenite despre familie și neam. Român Ortodox în Franța. Sursa: http://corortodox.blogspot.md/2015/04/parintele-roman-braga-in-memoriam.html

36. Arhimandrit Felix Dubneac. Mărturisitorii Sfintei Treimi. USA, 1997; Revista „Luminătorul”, nr. 3, mai–iunie 2002, p. 52.

37. Alexandru Tomescu. In Memoriam: Părintele Arhimandrit Felix Dubneac a plecat spre împărăția cerurilor. Alternativa. Sursa: http://www.alternativaonline.ca/InMemoriam0812.html

38. Un iconar de suflete. Mărturii despre Părintele Sofian, p. 17.

39. Alexandru Tomescu, op. cit.

40. Ibidem.

41. Vasile I. Schipor, op. cit., p. 532.

42. Părintele Adrian Făgețeanu. Viața mea, mărturia mea. București: Editura „Areopag”, Editura „Meditații”, 2011, p. 28-34

43. Vasile I. Schipor, op. cit., p. 533.

44. Colecția Cicerone Ionițoiu, p. 42.

45. Protoiereu Ioan Lisnic, Clerici  ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste. Centenarul Marii Uniri, 1918–2018. Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 11-13, 56-57, 61-63, 131-132, 137-138.

46. Acad. o. Dr. Antionie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului, op. cit., p. 15.