Regele Iordaniei donează Bisericii Ortodoxe Sârbe terenul cu locul unde a fost botezat Hristos
Locul Botezului lui Iisus Hristos în râul Iordan a fost vizitat de Patriarhul Serbiei, Porfirie, însoțit de Prințul Ghazi Bin Muhammad, consilier al Regelui Abdullah al II-lea
Patriarhul sârb se află în Iordania pentru a participa la o Conferință Internațională privind Dialogul Interreligios în Balcani, la care participă și alți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe.
Potrivit agenției greceștiOrthodoxia, Prințul Ghazi i-a condus personal pe Primatul Sârb și însoțitorii săi de-a lungul „Cărării lui Ioan Botezătorul”, arătându-le Dealul Profetului Ilie și izvorul Sfântului Ioan Botezătorul, locurile Înălțării Profetului Ilie și ale propovăduirii Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, precum și cinci biserici, construite între secolele al V-lea și al XII-lea, cu un baptisteriu cruciform pe locul Mântuitorului.
În timpul acestei vizite, Prințul Ghazi i-a exprimat Patriarhului Serbiei dorința Regelui Abdullah al II-lea de a dona Bisericii Ortodoxe Sârbe un teren anume din apropierea locului unde Sfântul Ioan l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos.
Patriarhul Porfirie a acceptat darul cu mare bucurie și recunoștință, subliniind că prin acest gest, Regele Abdullah al II-lea și-a scris cu litere de aur numele în istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul și teologul Răzvan Ionescu, fost colaborator ActiveNews, a trecut la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
PUSTNICA GIUMALĂULUI în Calendarul ActiveNews. Comandor Ștefan Popa, ucenic al Sfintei Elisabeta: ”Animalele ei de companie erau doi lupi”. Moaștele Sfintei, deshumate și mutate în Biserica Mănăstirii Pasărea
Moscova atacă Biserica Ortodoxă Română și drepturile românești în Basarabia: Derapaj fără precedent
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
PUSTNICA. Comandorul Ștefan Popa și întâlnirea extraordinară cu tânara Sfântă Elisabeta trecută la Domnul la 44 de ani: ”Dimineața, când a venit pustnica, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: Ai primit Duhul Sfânt?”
Ateii vor să dea jos icoanele din sălile de judecată. Grecia își apără icoanele în instanță: Este un act ostil de „epurare seculară”
Recomandările noastre
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat
Secțiuni: Biserica Prima pagină Știri
Subiecte: Botezul Domnului
Organizații: Biserica Ortodoxă din Serbia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)