Sf. Cuv. Antonina de la Tismana, lucrătoare tainică a duhului Sfânta și ”Nebună pentru Hristos” (7 martie 1923 - 23 decembrie 2011)
Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana (foto) s-a născut în 7 martie 1923, la Runcu, județul Vâlcea, din părinții Ispas și Maria Diaconu, primind la botez numele de Ilinca. A mai avut doi frați și o soră, notează Ștefana Totorocea într-un material din Basilica de azi:
„A căutat rugăciunea și credința din copilărie, asemenea mamei sale după trup. S-a hotărât foarte devreme să meargă la mănăstire, decizie binecuvântată de mamă, dar dureroasă pentru tatăl ei, care a izbucnit în plâns, împotrivindu-se.
Cuvioasa și-a împlinit dorința abia după trecerea la cele veșnice a mamei sale, Maria. A intrat în obștea Mănăstirii Tismana în 10 iunie 1950, ziua de prăznuire a Sfinților Alexandru și Antonina.
Intrarea în monahism
La călugărie a primit numele Sfintei Antonina, față de care a avut mare evlavie. Avea evlavie deosebită și față de Maica Domnului și de Sfântul Nicodim de la Tismana.
Toată viața ei a făcut ascultare în gospodăria mănăstirii, chilia ei învecinându-se cu cotețul porcilor, în afara mănăstirii. Din acest motiv, adesea nu reușea să participe la slujbele de noapte, deoarece găsea porțile mănăstirii încuiate.
Spre deosebire de altele, ea reușea să se împărtășească mai des, în ciuda numeroaselor piedici. Mărturisea că un ierarh i-a recomandat să se apropie mai frecvent de Sfintele Taine, iar ea, cu mult curaj, împlinea acest îndemn. Dumnezeu o lumina mereu cum să procedeze, astfel încât să nu rămână lipsită de Euharistie.
Nebună pentru Hristos
Viața ei duhovnicească era ascunsă sub o formă de nebunie pentru Hristos, iar unele maici o priveau ca fiind ieșită din comun.
Lucrarea ei duhovnicească era necunoscută obștii, dar se ghicea din dragostea arătată maicilor și surorilor. De multe ori, fiind bolnavă, cuvioasa se ruga Maicii Domnului s-o vindece.
La un moment dat, câțiva părinți din Sfântul Munte au venit în România pentru a căuta suflete îmbunătățite. Deși inițial nu fusese invitată la întâlnirea cu ei, a ajuns să le atragă atenția în mod providențial. După ce au cunoscut-o, părinții au fost profund impresionați de trăirea ei duhovnicească.
Daruri duhovnicești
Cu darul Duhului Sfânt, a învățat Psaltirea și multe rugăciuni pe dinafară, căci nu știa să citească. În tot acest timp, maicile din obște o socoteau prea simplă pentru asemenea binecuvântări.
Maica Antonina a primit darul smeritei cugetări și al cunoașterii tainelor viitoare. Iubea tăcerea și rugăciunea, repetând cu lacrimi numele Mântuitorului Iisus Hristos în Rugăciunea inimii, dar și în fața oamenilor.
Cuvioasa a răbdat ispite și înjosiri de la diavol și de la oameni, cerând iertare tuturor și păstrând pacea.
Mărturii de la maici
Obștea mănăstirii n-a înțeles în timpul vieții ei nevoințele și smerenia sfintei, cu toate că au rămas mărturii de la unele maici că sfânta lua pe puii de ursoaică de urechi, îi dădea la o parte și ei se gudurau pe lângă ea, împreună cu ursoaica – fapt nemaiîntâlnit în lumea celor care nu cuvântă. Ursoaica este fioroasă când cineva se apropie de pui.
Un alt episod rămas în memoria maicilor a fost cu un copac uriaș prăbușit în zăpada mare de pe versantul din fața mănăstirii. Maica a fost zărită trăgând de trunchiul lui, făcând semnul crucii necontenit.
Trei zile mai târziu, copacul era adus în vale și folosit de sfântă pentru focul cu care pregătea mâncarea porcilor. Toți au recunoscut că Dumnezeu îi ajutase să facă acest lucru care era dincolo de puterile omenești.
Sfânta s-a mutat la Domnul în 23 decembrie 2011.
Canonizarea și proclamarea sfințeniei

A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana” și cu ziua de pomenire în 23 decembrie. În aceeași ședință, Sfântul Sinod a aprobat și canonizarea altor 15 femei românce cu viață sfântă.
Proclamarea generală a canonizării acestor 16 sfinte românce a avut loc în 6 februarie 2026 la Catedrala Patriarhală. Anul 2026 a fost desemnat de Sfântul Sinod drept Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame).”, conchide autoarea.
Vezi și:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Un medic binecuvântat - Părintele Ștefan Mindea, din nou atacat. O jurnalistă cu demnitate și fermitate - Liliana Naclad: ”Sunt rari astfel de oameni și, din păcate, prea des ne îngropăm valorile” - VIDEO
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Adrian Agachi, lecție de creștinism pentru Andrei Caramitru: ”Ne vom apăra Biserica prin cuvânt și faptă, prin răbdarea oricărui chin și suferință”
Istoria teribilă a zilei: 9 aprilie 1949 - Este ucisă bestial, la Malmaison, Ecaterina Gâță
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Sf. Cuv. Antonina de la Tismana
Locații: Tismana
Subiecte: 2026 Anul comemorativ al sfintelor femei Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar Calendarul Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026 Mărturisitoare Sfinte Românce
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)