„Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această binecuvântată zi în care prăznuim bisericește pe Sfântul Siluan Athonitul și pe Sfânta Întâia Muceniță Tecla, întocmai cu apostolii, și instalarea primului episcop al Episcopiei nou înființate în 1994, în martie, a primului episcop în persoana Preasfințitului Părinte Ioan Selejan, actualmente mitropolitul Banatului.

Dăm slavă bunului Dumnezeu pentru această lucrare sfântă și sfințitoare a bisericii noastre în această parte de țară, în care Eparhia Covasnei și Harghitei își îmbrățișează pe toți românii de pe aceste meleaguri cu multă căldură sufletească și simt că au un părinte duhovnicesc pe calea mântuirii”, spunea Preasfințitul Părinte Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei.

Ierarhul amintea că „pentru zona noastră, Episcopia este instituția făcătoare de pace. «Fericiți sunt făcătorii de pace că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema», ne îndeamnă Mântuitorul. Or, Episcopia întotdeauna a fost făcătoare de pace, s-a rugat pentru tot neamul creștinesc cel întristat și necăjit. Nu numai pentru românii ortodocși, ci pentru toți credincioșii care calcă pragurile bisericilor noastre ortodoxe, care se roagă lui Dumnezeu în duh și în adevăr.

De aceea, Episcopia are un mare rol în societatea românească din zonă, pentru că ea este instituția divină umană care iartă păcatele pe pământ, dar în același timp îndeamnă toate instituțiile din zonă la pace, la colaborare duhovnicească, frățească și la pacea socială”.

Întrebat ce sentiment l-a cuprins în această zi, Preasfințitul Părinte Andrei spunea că „ne bucurăm tare mult și ne veselim pentru că, așa cum spuneam, sărbătorim 30 de ani de episcopat în zonă, sărbătorim 30 de ani în care părinții slujitori ai sfintelor altare vin la Sfânta Episcopie ca la un părinte iubit, nu ca la un șef temut”.

La sfârșitul Liturghiei, părintele vicar administrativ Teodor a vorbit despre momentul înființării Episcopiei Covasnei și Harghitei, precum și despre cele trei decenii scurse de atunci.

„Trebuie să nu uităm faptul că Episcopia noastră s-a înființat prin înțeleapta hotărâre a Sfântului Sinod, în ședința din 23 și 24 martie a acelui an ’94, însă, datorită nevoii de pregătire administrativă de atribuirea sediului Episcopiei, de alegere a ierarhului, în cazul nostru, și de hirotonie a sa, în persoana Preasfințitului Părinte Ioan, actualmente mitropolitul Banatului, iată, a necesitat un timp de câteva luni. Așa se face că, de-abia la 25 septembrie 1994 a avut loc Sfânta Liturghie solemn-arhierească de instalare a primului ierarh. Au fost atunci la noi doi mari patriarhi: patriarhul nostru, de vrednică pomenire, Părintele Patriarh Teoctist, la invitația căruia a fost de față și Preafericitul Părinte Patriarh Partenie al III-lea al Alexandriei și întregii Africi, și el de vrednică pomenire, Înalt Preasfințitul Părinte arhiepiscop și mitropolit de la Sibiu, Antonie, și el trecut în viața veșnică, și un sobor sporit, care, iată, au marcat debutul acestei binecuvântate Eparhii a Covasnei și Harghitei.

După un vechi dicton al Părinților Ustiei și al Părinților Patristici, ora et labora, a urmat ca pentru omul bun de aici, începând de la vlădică și până la credincioșii din parohiile noastre, conduși de către vrednicii preoți de parohii, la care s-au alăturat și părinții care au luminat atâta popor, părinții din mănăstiri, din puținele mănăstiri existente atunci în Eparhie, să înceapă o muncă asiduă care, iată, s-a derulat până astăzi și probabil că va mai dura mult, pentru că și-au adus fiecare generație și cu puterea sa contribuția la propășirea acestei binecuvântate Eparhii”.

Părintele Teodor a amintit că la înființarea Eparhiei în cele două județe erau 99 de parohii constituite în două protopopiate, la Sfântu Gheorghe și la Miercurea-Ciuc, cu doar 66 de preoți deservenți, existau doar 3 mănăstiri și un schit, cu 24 de viețuitori. Acum, la 30 de ani distanță, sunt 10 mănăstiri (în cele trei decenii înființându-se și două schituri, respectiv 5 mănăstiri și un schit în timpul Înaltului Ioan și două mănăstiri și un schit în cei 9 ani și jumătate, până acum, sub arhipăstoria Preasfințitului Părinte Andrei). Au fost înființate 25 de noi parohii pentru dinamizarea activității pastoral-misionare în Eparhie. Au fost hirotoniți peste 100 de preoți, dintre care 102 au rămas pe aceste meleaguri.

A crescut și numărul călugărilor, de la 24 la „150 de viețuitori în sfintele mănăstiri, care mănăstiri au devenit vetre de spiritualitate, cum au fost dintotdeauna, cu organizarea unor hramuri reprezentative, nu doar pentru zona și episcopia noastră, ci și pentru mitropolii și chiar pentru Patriarhia Română” – spunea părintele Teodor.

Cu ocazia aniversării celor 30 de ani de existență, Preasfințitul Părinte Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei, a primit, cu smerenie și cu multă dragoste, din partea preoților, Sfânta Cruce pentru a-i binecuvânta.

„Acum, la ceas aniversar – spunea preotul Teodor – din partea tuturor părinților care sunt astăzi de față vă oferim semnul în lumina căruia am trudit și până acum, sub omoforul Preasfinției Voastre.

Sub omoforul episcopului, de acolo pleacă puterea în slujirea noastră pastorală și pentru că ea, Sfânta Cruce, este pentru noi toți și mai ales pentru cei care trăim în zona aceasta stindardul care ne ține creștini și români aici, înfipți în rădăcina pământului, dar o rădăcină mai pe sus de cea a pământului, rădăcina de Cer în Hristos Mântuitorul, să vă oferim cu smerenie, dar cu multă dragoste de fii duhovnicești ai Preasfinției Voastre, această Sfântă Cruce, pentru a ne binecuvânta și pentru a rămâne sub ascultarea Preasfinției Voastre, mărturisind Crucea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos”.

Și Preasfințitul Părinte Andrei a retrăit momentul înființării Episcopiei, spunând că „bucurie mare a fost atunci, părinții mai în vârstă își aduc aminte, ne-am bucurat și ne-am veselit pentru că Patriarhul Teoctist, de vrednică pomenire, a venit cu atâta drag să-l instaleze pe cel care avea barba ca și pana corbului, Înalt Preasfințitul Părinte Ioan, actualmente mitropolitul Banatului.

(…) Sigur, lucrurile s-au așezat în timp, dar atunci nu au fost chiar atât de bine pecetluite. Nu aș vrea să-mi deschid cutia cu amintiri, că parcă-l văd pe părintele stareț Emilian că plânge. Doar atât trebuie să știm, orice început este foarte greu. A fost foarte greu în 1994, în prag de iarnă, instalarea unui episcop într-un centru eparhial în care nu era nici lumină electrică”.

Între timp, lucrurile s-au așezat, iar acum Eparhia este una ca toate celelalte din țară.

„M-am tot gândit azi noapte ce să le spun eu clericilor și am găsit un cuvânt la Sfântul Siluan Athonitul pe care astăzi îl pomenim, care spune așa: Păstorii bisericii – zice cuviosul Siluan – poartă în ei un har atât de mare că dacă oamenii i-ar vedea strălucirea, lumea întreagă ar fi în uimire, dar Domnul a ascuns-o ca slujitorii lui să nu se trufească, ci să se mântuiască prin smerenie.

Acuma, părinții au vorbit foarte frumos, părintele profesor, referitor la episcopat, a urmat părintele vicar. Ceea ce țin eu să vă pun la sufletele frățiilor voastre este următorul îndemn: Episcopul singur nu poate face nimic fără cler, fără cin monahal și fără păstoriți, credincioși și credincioase.

Și dau slavă Bunului Dumnezeu, părinte profesor, fără să mă mândresc, să știți că avem cler așezat, călugării rugători și credincioși, oameni cumsecade și de omenie, cum îmi place mie să le spun.

(…) Aș mai dori să vă pun la suflet câteva gânduri din Gramata de instalare a episcopului. În primul rând, rolul episcopului într-o Eparhie este de părinte duhovnicesc, de învățător și slujitor al dreptei credințe și al unității bisericii pe care arhipăstorul îl are în Eparhia încredințată spre păstorire.

Canonul 34 Apostolic spune așa, îndeamnă episcopul: Să aibă cinste și ascultare față de mitropolitul locului și față de patriarhul României, să continue și să sporească lucrarea înaintașilor în scaunul episcopal, să lucreze în comuniune cu ceilalți ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Să arate iubire de neam, grijă părintească pentru parohii și mănăstiri, pentru valorile credinței ortodoxe, pentru învățământul teologic și religios, precum și dragoste părintească față de clerul și poporul binecredincios, făcându-se călăuză întru păstrarea neștirbită a dreptei credințe și a rânduielilor Bisericii străbune. Să se consulte și să coopereze cu autoritățile de stat pentru binele Bisericii și al poporului român, să cultive relații de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute pentru păstrarea păcii sociale.

Precum credem așa și trăim, așa gândim, așa ne rugăm, așa îl propovăduim pe Dumnezeu și pe Sfinții Lui, pentru că noi suntem rânduiți a fi iconomi ai tainelor Lui Dumnezeu”.

Două momente speciale în timpul liturghiei au fost hirotonisirea în diacon a lui Ciprian Ilie, respectiv în arhidiacon a diaconului Alexandru.