ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea ….
Da, Maestre nepereche, din femeie naște fierea
Și din ea dulceața toată, toat-a vieții biruință
Sub un cer spuzit cu stele, reci și fără de priință.

Cerul însă e departe și n-aduce vreun folos
Să-l privești, să cazi pe gânduri de-ntrebări deșarte ros,
Căci deajuns e să-nalți ochii ca să înțelegi pustiul 
Și adânca-nsingurare ce-nsotește omul viul,

Și-i destul să smulgi greu vălul care-mbracă aste oase
Cu-ademenitoare basme, vanități, visări fricoase.

Ia aminte dar, Samsoane, că nu-i loc de amândouă !
Coaja dacă-ți place-ntreagă, n-ai să guști nicicând din ouă
Dar vei face, oh, vei face bani pentru a ta himeră
Loc să-ți afli și respectul pe-o Franceză Rivieră.

Întrebări n-or fi prea multe : Cum e vremea ?!…Ce mai zici ?!…,
Bine îți va fi întruna, vei trăi acum și-aici
Fără griji, fără de teamă că nu e precum îți pare,
Lumea-ntreagă a ta fi-va așternută la picioare.

Iar din ea îți vei alege frumuseți pe-a ta măsură,
Una azi și mâine alta, fiindcă toate au o gură
De hrănit cu haine scumpe, cu parfume, briliante
Și-alte-asemeni mărunțișuri mult gustate de amante.

Intră deci și tu în horă, timpul nu-l lăsa să treacă
Și, convins de-a tale rosturi, uită că ți-i viața seacă!
Umple-o cu alergătură și cu foamea de a face
Și-ai vedea că, dup-o vreme, vei avea cu tine pace!

Cerul n-a mai fi o taină care-apasă precum plumbul 
Și te-i vindeca de-angoase. În adânc, al tău Columbul
Ce-ar fi vrut să vadă lumea, tâlcul să i-l înțeleagă,
S-a topi, iar tu Samsoane, făptui-vei plin de vlagă.

Oamenii te-or recunoaște după ranguri și avere
Ce-mpreună cu puterea sunt supreme giuvaere
Și, măcar că vei rămîne nămolit în aparențe,
Suspina-vor toți de ciudă, doritori de-a tale zdrențe.

La sfârșit, sătul de toate, vei voi să spargi cea coajă
Spre-a pricepe ce se-ascunde sub sclipiciul plin de vrajă.

Cu puteri sleite-n fapte și-n smintită alergare
Vei lovi de toți pereții oul cel cu coaja tare.
Lumea s-a surpa în juru-ți și cu ea a ta viață,
Oul însă nu s-a sparge și încet, încet, de gheață,


Un fior te va cuprinde și te-a ține strâns în brațe
Pîn’ ce ochii tăi vedea-vor teatrul ăsta de paiațe.

Vei afla abia la urmă că-n zadar îți fuse graba
Și răpus vei fi de gândul că ai fost trăind degeaba,
Că în van ai strîns avere jupuindu-i pe calici,
Căci dator e cu o moarte chiar și scumpul tău șorici.

Alb de spaimă și regrete, te vei scutura de tină,
Cioturi de uscate aripi vei întinde spre lumină,
Dar va fi târziu, Samsoane, iar părerile de rău
Nu te-or curăța de vină. Pe cuvîntul meu și zău!

¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  

Dacă însă te încumeți coaja să încerci a sparge,
Din a tale visuri grele se vor înălța catarge.
Sufletul cu care pipăi, orb, al lumii înțeles,
Aripi va rodi și doruri clocotinde de eres.

Tu vei fi a ta corabie, dar și vântul ce-o va duce
Pe a mărilor întinsuri făr-un țărm, fără răscruce.
Vei trăi o viață-ntreagă atârnat în neputință
Însă viu precum e focul ce mocnește-n a ta ființă.

Și vei arde, da, vei arde ca o candelă în noapte
Iscodind cu mintea semne ce deasupra sunt de fapte.

Că nu vei pricepe-o iotă din a lumii întocmire
E-un truism care te-o scoate când și când din a ta fire.
Dar nu-i bai și-apoi e bine să te lași purtat de gânduri,
Pe cînd alții strîng o viață și se-aleg cu patru scânduri.

Vei fi rând pe rând pustiul și-apoi ploaie de iubire
Și-ntre ele, adunată, nesfârșita amăgire. 
Te-i mira de toate cele, dar nimic nu-ți va fi nou,
Căci vei fi gustat din miezul dulce-amar ascuns în ou.

Însă mai presus de toate, vei fi singur, măi Samsoane,
Într-o lume de fantoșe gătite cu sulimane,
Pline de-a lor importanță ca păunul de-a sa coadă
Și-ncercînd cu vorbe goale sufletul să-ți prindă-n nadă.

Ei dreptatea-și țin în număr și în zisa apăsată,
Soma ți-o arată mândri ca să nu mai zici vreodată 
Că e doar închipuire, formă luată de cuvînt,
O idee din înalturi învelită cu pămînt.

Tu să stai în a ta barcă și să taci, să taci molcum
Aur de ți-ar da și luna și-un palat în Erzerum!
Să n-asculți a lor chemare de sirenă mincinoasă
Drumul dacă vrei să-l afli către singurul acasă!

Va fi greu pe drumul ăsta rătăcind printre nebuni.
Spaim-adîncă, deznădejdea te vor trage spre genuni.
Te-or chema cu albe trupuri știme lacome de sînge.
Tu să râzi de al lor cîntec chiar de ți-a veni a plînge
Și să crezi în al tău suflet ce-i scînteie dumnezee,
Iară nu vreo tîrîtoare cu cap de galinacee.

Și-ntr-o zi ca nici o alta, focul care-ți curge-n vine
Va ieși din a sa matcă și cu-mbrățișări feline
Îți va arde carnea toată pân’ din tine, măi Samsoane,
O rămîne doar cenușă și o mână de ciolane.

Ușurat de-a ta povară, vei păși-ntr-o lume nouă
Unde toate-s la vedere și-unde coaja n-are ouă,
Căci acolo e izvorul de-unde toate începură
Și de-acolo naște vorba ce rostită-i fără gură.

Asta fi-va a ta soartă de-i alege drumul greu,
Măcinat vei fi de doruri și de gândul teleleu.
Vei umbla fără odihnă și cu talpa bășicată,
Dar la urmă, ah, la urmă vei închipui o roată.

¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  ¤  

O, Maestre nepereche, vocea ta cea neștiută
Sună tare în auzu-mi, limpede și făr-o cută!

Ea rostește peste vremuri gânduri care mult te dor,
Dorul de trecuta-ți viată, de-al tău grai și-al tău popor,
Visul tău de-o lume dreaptă întocmită cu firesc
Și în care tot norodul să trăiască omenesc.

Tu știi bine că-i zadarnic să te lupți cu mori de vânt
Și că numai Domnul Sfântul ar putea cu-al Său Cuvânt
Să ne vindece de rele, pace-n suflet să ne-aducă
Și să spele de păcate lumea noastră-n veci năucă.

Dar cum asta nu se poate și cum răul crește, crește,
Tu, din lumea ta de stele dai poruncă ăstor dește
Și o lacrimă de sânge pe-al meu ochi o lași să curgă,
Să mă spele, să mă ducă pe-unde paște iapa-ți murgă. 


V.R. Zancu