ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Acum 75 de ani, în noaptea de 5/6 mai 1950, regimul comunist de ocupație arestează o serie de foști demnitari ai statului român din perioada interbelică, pe care îi întemnițează la Penitenciarul Sighet. Printre ei s-au aflat promotori ai Unirii Basarabiei cu Țara (Pantelimon Halippa, martirii Ioan Pelivan, Iuliu Maniu și Daniel Ciugureanu), istoricii Victor Papacostea, Ion Nistor, Constantin Giurescu și martirii Gheorghe I. Brătianu (ucis în închisoarea Sighet de ziua sa onomastică) și Mihail Manoilescu (care a murit tot la închisoarea Sighet, din cauza relelor tratamente), dar și academicienii Ioan Lupaș, Silviu Dragomir (istoric și teolog) și Alexandru Lapedatu (fost președinte al Academiei Române, omorât în închisoarea Sighet - detalii http://basarabia-bucovina.info/), luptători transilvăneni pentru Marea Unire și promotori ai reputatei școli istorice clujene, cu preocupări fundamentale de cercetare a istoriei Transilvaniei. 

Dacă despre savanții istorici ai Transilvaniei, Silviu Dragomir și Alexandru Lapedatu, am mai scris pe acest site, acum vom stărui asupra personalității Părintelui Ioan Lupaș, fost protopop ortodox la Săliștea Sibiului (unde s-a și născut în data de 9 august 1880), istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române.

În ultimul an de gimnaziu de la Sibiu a intrat în contradicție cu profesorul de istorie Tompa Arpad, din cauza atitudinii disprețuitoare față de români a profesorului respectiv. S-a transferat, alături de Octavian Goga, la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În timpul studenției a activat pentru apărarea drepturilor românilor în cadrul Societății Academice „Petru Maior”, al cărei vicepreședinte a devenit în anul 1902. A fost arestat prima data în anul 1907, în urma unui articol în care deplângea soarta țăranilor români răsculați, fiind întemnițat la Szeged, timp de 3 luni. 
Limba română, ortodoxia (legea românească) și pământul sunt Treimea vieții pământești a românilor, scria Ioan Lupaș.

În timpul primului război mondial, în august 1916, unionistul Ioan Lupaș este din nou arestat și deportat forțat la Budapesta, de unde avea să se elibereze în mai 1917. Revenit pe plaiurile natale, avea să fie unul din fruntașii sibieni participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde va vota unirea cu Țara.

După Marea Unire, devine profesor al Universității din Cluj și fondator al Institutului de Istorie Națională, al cărei director a fost până la venirea comuniștilor la putere. A scris lucrări memorabile despre istoria românilor transilvăneni, subliniind legăturile permanente ale acestora cu frații lor din celelalte provincii românești.

Ioan Lupaș a fost exclus din Academia Română în anul 1948, iar în 5 mai 1950, la vârsta de 70 de ani, a fost arestat de reprezentanții regimului antiromânesc care conducea țara. Întemnițat timp de 5 ani la penitenciarul Sighet, unde a împărțit celula cu alți mari luptători pentru cauza românească: Silviu Dragomir (secretar al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918), Ion Nistor (istoricul care a redactat Actul Unirii Bucovinei cu România) și Ștefan Meteș (preot ortodox și istoric). A fost eliberat din închisoare în 5 mai 1955.

Într-un studiu al cercetătorului Mircea Gheorghe Abrudan este descrisă parte din pătimirea Părintelui Profesor Ioan Lupaș din temuta temniță bolșevică de la Sighet: „Ioan Lupaș a făcut greva foamei în semn de protest față de tratamentul la care a fost supus, fiind prompt sancționat și bătut de gardieni, chiar dacă era septuagenar.

Nu și-a pierdut însă niciodată nădejdea în Dumnezeu, săvârșind zilnic o „scurtă slujbă bisericească - o utrenie - pentru a întreține moralul celor ce împărțeau aceeași soartă cu el” și rostind în fiecare dimineață următoarea rugăciune: „Dăruiește-mi, Doamne, o lumină-n sfeșnic/ Să-ți pot închina un suflet cucernic/ Cel ce-ai pus în mine sfânt fiorul vieții,/ Îndrumă-mi, Părinte, pașii dimineții./ Varsă roua milei, Stăpâne Ceresc,/ Scapă de primejdii neamul românesc./ Dă-ne nouă pâine, pace, bunăstare/ Păcatele noastre scaldă-le-n iertare./ Fă-ne parte, Doamne, de-un cuget senin/ Precum și-l dorește oricare creștin/ Până la sfârșitul veacului. Amin”. A rezistat în acest fel 5 ani de zile”. 

Ioan Lupaș a murit la 3 iulie 1967, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. Marea Unire a Transivaniei cu Țara Românească și Moldova, pe baza unor "legături indestructibile ale sângelui, ale tradiției, ale limbii și credinței”, a fost „sentința definitivă într-un proces istoric de veacuri”, spunea Profesorul. Amin!
 
Citiți și: Mărturisitorii.ro