ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Astăzi ne sunt atacați Sfinții. Cu ură. Discursul urii a fost declanșat de decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a canoniza 16 Sfinți. Decizie istorică, fără îndoială, care i-a stârnit pe resentimentari. În contextul actual destul de tulbure, vom încerca să lămurim unele aspecte: 
 
1. Resentimentarii nu iubesc Biserica. Îndată ce se ivește o „temă potrivită”, ei atacă Biserica. Fățiș sau viclean. Nu-i recunosc autoritatea. Consideră că Biserica s-a compromis definitiv după Sinodul din Creta și că ierarhii nu mai au autoritatea de a sfinți, de a canoniza – lucru absolut fals, de altminteri. Atitudinea pe care o au îi situează în afara comuniunii Bisericii.

2. Fiind plini de ură împotriva Sfântului Arsenie de la Prislop și a altor Sfinți, a poporului credincios și a Sfântului Sinod, resentimentarii acuză Biserica de lipsă de transparență. Fie pe un ton viclean-mustrător, fie pe un registru de-a dreptul lătrător, ei trag la răspundere Biserica pentru decizia canonizării. Vor documente, vor argumente, susțin ei. Adevărul este că nu vor nici documente, nici argumente, ci vor scandal. Sunt toxici, prin minciuna și ura pe care le răspândesc, dar pretind că sunt apărătorii Adevărului. 

3. Iată una dintre minciuni. A tot circulat prin mediul virtual o așa-zisă mărturisire de taină a Mitropolitului Antonie Plămădeală în legătură cu un presupus păcat trupesc al Sfântului Arsenie de la Prislop. Textul, golănesc de altfel, nu are câtuși de puțin stilul Mitropolitului Antonie. Este încropit de o minte săracă și atașat apoi lângă o frază, chipurile citată dintr-un volum. Am verificat atent în „Dicționarul teologilor români” și în alte surse. Un asemenea volum nu există. De aceea nu sunt date nici referințele obișnuite ale citării unui text. Se vede treaba că este o făcătură aruncată ca momeală pentru naivi.

4. Atenție la atitudinile extremiste! Sunt foarte periculoase îngustimile acestea sectare. Ele au tot circulat și până acum, fiindcă în privința Sfântului Arsenie de la Prislop s-a dus o campanie de dezinformare după scenariu securist. Atât vechii, cât și actualii agenți de influență în mediul bisericesc se înscriu pe această direcție a denunțului mincinos. De asemenea, este foarte periculoasă atitudinea iconoclastă, de defăimare a unui Sfânt, în condițiile în care Biserica a luat deja o poziție oficială și a validat sfințenia Cuviosului Mărturisitor Arsenie de la Prislop.

5. Ținta discursului urii sunt Sfinții. Sunt multe minciuni răspândite în privința vieții curate și sfinte a Sfinților Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea și Ilie Lăcătușu. Lucrurile trebuie lămurite. 

Toți acești Sfinți au pecetluit cu ani grei de suferință lucrarea lor duhovnicească. Purtarea lor în temnițele comuniste a fost model de mărturisire a credinței în fața prigonitorilor atei. Sfântul Ilarion Felea a murit ca martir la Aiud, fiindcă nu i s-a acordat asistență medicală. Așa cum a povestit Părintele Ioan Bărdaș, tot Aiudul l-a prohodit în ascuns pe Sfântul mucenic Ilarion. Cei 5 mii de prizonieri, asistați de 400 de preoți ortodocși, au ținut rânduiala înmormântării Sfântului. Toți au cântat pe sub pături „Cu sfinții odihnește, Doamne, sufletul adormitului robului Tău…” și celelalte cântări ale slujbei, în timp ce carul funebru trecea prin curtea închisorii. 

Sfântul Dumitru Stăniloae a pătimit la Aiud, iar Ilie Tudor a mărturisit despre răbdarea lui sfântă: „Cel mai strălucit reprezentant al Ortodoxiei își ducea și el crucea întru slava lui Hristos. Era ca un sfânt bizantin rătăcit printre atâția osândiți, și ei apărători ai bisericii străbune și ai neamului răstignit de atei. În condițiile acelea, vorba lui era balsam, un neașteptat dar pentru mulțimea de martiri ce aveau să umple cimitirul fără cruci din marginea Aiudului, unde locuitorii orașului aruncau gunoaiele. Dragostea, ce se revărsa din prelegerile sale, ne ținea de foame, ne încălzea”. 

Sfântul Ilie Lăcătușu a pătimit la Canal, la Târgu-Ocna și la Periprava. Așa cum mărturisește Părintele Justin Pârvu, a îndurat chinuri de mucenic. Mintea lui era doar la Dumnezeu. Vorbea rar, iar atunci când o făcea avea deplină autoritate duhovnicească. A viețuit în smerenie desăvârșită și a primit de la Dumnezeu darul neputrezirii. Sfintele sale Moaște întregi sunt mila lui Dumnezeu cu neamul nostru.

6. Speculațiile care se fac pe seama Sfinților s-au ivit din zone controlate ideologic. Adevărul este că Părintele Dumitru Stăniloae nu a făcut parte nici o grupare politică. Acuzațiile care i se aduc acum, după decizia luată de Sfântul Sinod de a-l canoniza, sunt biete speculații. Cercetările istoriografice dovedesc, în mod argumentat, că Sfântul Dumitru Stăniloae avea o gândire apolitică.  

De asemenea, afirmațiile compromițătoare care circulă în prezent despre Sfântul Ilie Lăcătușu sunt vechi denunțuri securiste. Cercetătorii recunosc, de altfel, că documentele referitoare la Sfântul Mărturisitor Ilie, care se găsesc în dosarele întocmite de fosta Securitate, sunt în mare parte contradictorii. În aceste ape tulburi au pescuit și resentimentarii, scoțând la lumină „adevărul”. Așa cum au procedat în epocă anchetatorii Securității, supradimensionând „activitatea legionară” a Sfântului Ilie Lăcătușu, tot astfel și acum, cei care servesc unor interese antiromânești, vântură prin diferite medii scenariul „sfinților extremiști”. Astfel de minciuni nu sunt greu de vădit. Sfântul Ilie Lăcătușu nu a fost un militant politic, ci a slujit Biserica și neamul românesc. Iată ce spune Sfântul: „Fiind preocupat și pătruns de conștiința misiunii hainei și prestigiului preoțesc, n-am făcut loc faptei de ocară și prilej de poticnire celor buni, deoarece eram înarmat nu cu munițiuni și arme ucigătoare pe care nu le-am avut niciodată, nici promise, nici în posesie, ci am avut, în ciuda tuturor vrăjmașilor , credință în Dumnezeu și respectul față de tot omul (…). Biserica a fost și este locașul unde inimile creștine și-au plecat simțămintele topite în calde rugăminți. Din fața Sfântului Altar am binevestit prin predici voia Domnului Hristos, nicidecum aluziuni și apologii politice”. 

În cazul Sfântului Ilarion Felea, lucrurile stau în felul următor. Numele său a fost folosit pentru corectarea unor erori politice. Sfântul Mucenic Ilarion nu a activat politic în nici un fel. „Nu am depus nici o activitate legionară. Speram să-mi spun cuvântul în privința intrărilor și a jafurilor de prin case, dar n-am avut nici un prilej, nici cui să vorbesc”.  S-a delimitat, din conștiință preoțească, de toate faptele reprobabile. El nu poate fi acuzat, fiindcă nu există argumente în acest sens.

Rechizitoriul „sfinților extremiști” este unul fabricat și pus în circulație de agenții afiliați unor interese antiromânești și antibisericești. Atacurile la adresa „sfinților extremiști” sunt, în fond, atacuri la temelia Bisericii și a Sfântului Sinod, orchestrate fie pe filieră rusesească, fie pe alte filiere.

7. Sfinții Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea și Ilie Lăcătușu au viețuit în permanentă dragoste jertfelnică față de semeni. Faptele lor grăiesc mai tare decât cuvintele lor. Iată un episod din jertfelnicia Sfântului Dumitru Stăniloae relatat de Ilie Tudor: „Am încercat să-i dau cojocelul să-l pună sub dânsul și m-a refuzat cu o hotărâre a mâinii.

– Nu! Dragul meu! Ai pedeapsă mare! Nu te voinici! Păstrează-te cât poți! Nu se știe cât vom sta aici; eu... voia Domnului! Peste câteva zile ne vom întoarce în celular, acolo nu e așa frig ca aici, suntem mai apărați.

Am insistat, nu l-am putut convinge. Noaptea ne apăram reciproc. Ba-l mai înveleam, ba simțeam cum încearcă să mă ocrotească. Așa făceau toți. Grija pentru celălalt era trăsătura caracteristică a atitudinii ce o impunea dragostea creștină. Spiritul de sacrificiu nu era doar vorbă, în temnița cea mai blestemată în care ne topeam. Am stat acolo în izolările dintre Zarcă și celular cam 10 zile, cât a durat curățenia generală”. 

Sfântul Ilie Lăcătușu a salvat la Periprava, în ianuarie 1962, un lot întreg de oameni. Părintele Justin Pârvu a povestit cum, povățuiți de Sfântul Mărturisitor Ilie, au scăpat toți cu viață, deși fuseseră băgați în lacul de 4-5 hectare în care creștea stuful la - 300. „Și atunci am spus – mărturisește Părintele Justin – că Părintele Lăcătușu este un om deosebit”. 

Sfântul Ilarion Felea a viețuit încredințat de cuvintele pe care i le spunea lui Octavian Gherman la Aiud: „Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești”.  În zilele de dinaintea morții sale, a stat în aceeași celulă cu marele poet Vasile Voiculescu. Poetul era bolnav. Iar Sfântul Ilarion Felea nu mai putea să mănânce din cauza suferinței pe care o avea. Cu toate acestea, acești uriași pătimitori ai neamului românesc se sprijineau unul pe altul, se îngrijeau, își dădeau întâietate. Fiecare voia ca celălalt să trăiască, iar el să se jertfească.

Resentimentarii vorbesc fără argumente despre „lipsa de empatie” a Sfinților față de cei aflați în nevoi. E o minciună sfruntată. Acești Sfinți au fost pătrunși de dragostea cea adevărată și s-au jertfit pentru aproapele. Din fapte, nu din vorbe, reiese chipul lor jertfelnic care va rămâne în memoria neamului românesc.

8. Cei înrăiți, care cunosc toate dedesubturile discursului urii, lovesc în Sfântul Dumitru Stăniloae, contestându-i titulatura de Mărturisitor. Sfântul Dumitru a mărturisit credința cea adevărată atât ca profesor universitar, cât și atunci când a fost întemnițat. 

Ca profesor universitar, Sfântul Dumitru Stăniloae a redescoperit o teologie raportată la experiența ascetică a Sfinților, delimitându-se de teologia scolastică care pătrunsese în școlile teologice ortodoxe la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost insuflat de Duhul Sfânt. O astfel de lucrare duhovnicească vie, o asemenea restaurare la nivelul teologiei academice nu putea fi făcută decât de un om cu viață sfântă. El s-a arătat un mărturisitor al Vieții și al Iubirii prin Teologie.

În temnițele comuniste fiind, Sfântul Dumitru Stăniloae s-a arătat de-Dumnezeu-cuvântător, îmbărbătându-i pe mulți pentru a rezista și a-și mărturisi credința ortodoxă în fața prigonitorilor atei. Iată ce-i spunea Părintelui Liviu Brânzaș (pe atunci doar un tânăr ce năzuia să urmeze Teologia) în temnița Aiudului: „Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla și acum. Cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat”.  Acesta a fost testamentul unui Mărturisitor în temnițele comuniste. De altfel, Părintele Liviu Brânzaș a reușit cu 10 la Teologie, după eliberarea din închisoare, datorită cursurilor de Teologie ținute de Sfântul Dumitru Stăniloae în celulă, unde asistau și alți tineri. Aceasta e mărturisirea adevărată a dreptei-credințe. Sfântul Dumitru Stăniloae nu a cedat în fața prigonitorilor atei. Și-a păstrat până la sfârșit credința și verticalitatea.

9. Atacurile resentimentarilor vizează îndeaproape Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Se plâng că e „o societate închisă”. Ar dori open society? Bineînțeles că nu se poate și că decizia de a nu consulta pe nimeni în decizia canonizării este o ipoteză falsă menită să adâncească în mintea cititorilor legenda faliei dintre ierarhie și popor. Nici nu se pune problema. Canonizarea celor 16 Sfinți s-a făcut prin consultarea poporului. Evlavia poporului român față de Sfinții aceștia a reprezentat un argument hotărâtor. Cum să se afirme asemenea inepție că nu a fost consultat poporul? Cine mai mult decât Sfântul Sinod, atunci când se pune problema atât de importantă a unor canonizări, să fie atent la evlavia poporului? Ceea ce insinuează resentimentarii nu are fundament real, atâta vreme cât există un cult al acestor Sfinți. Nefiind atenți la manifestările de evlavie ale poporului sau chiar acuzând poporul de înșelare atunci când își cinstește Sfinții, agenții propagandei scot din mânecă diferite urâciuni pe care le manipulează cu meșteșugul iluzioniștilor versați ca „argumente” ale „extremismului”, „filetismului” etc. Minciuni!
   
În concluzie, mulțumim Domnului și ierarhilor noștri pentru darul sfințitor pe care ni l-au pus înainte în vremuri acestea de mare încercare. Sfinții sunt comoara Bisericii. Și nu ne uităm nepăsători atunci când comoara e jefuită. Ne rugăm cu evlavie acestor Sfinți și-i apărăm cum putem cu bietele noastre cuvinte, fiind conștienți că, în realitate, Sfinții sunt cei care ne ocrotesc pe noi.

Sergiu Ciocârlan