În timp ce monumentul eroilor români e lăsat în paragină, Primăria Dumbrăveni a renovat prin înlocuire obeliscul ostașilor sovietici, pe care va trebui să-l readucă la forma inițială

În loc să investească în renovarea cimitirului eroilor români luptători pentru Reîntregirea Patriei, Primăria Dumbrăveni (județul Sibiu) a reabilitat prin înlocuire monumentul ostașilor sovietici căzuți în al Doilea Război Mondial - 9 dintre ei, înhumați în același loc. Modificările substanțiale, care au schimbat obeliscul și simbolurile, fără avizele necesare de la Ministerul Culturii și fără consultarea Asociației Naționale „Cultul Eroilor”. Fiind constatate și recunoscute aceste erori, ele vor trebui remediate printr-o nouă lucrare, apelând încă o dată la banii contribuabililor.
Potrivit Colonelului (r) Petru Bejenaru, reprezentantul A.N.C.E. „Regina Maria” - filiala Sibiu, Primăria Dumbrăveni a făcut aceste intervenții nefericite fără să ceară sfatul Asociației „Cultul Eroilor” și fără să răspundă, ulterior, încercărilor de a fi contactată din partea acesteia. La rigoare, intervențiile neconforme, chiar dacă bine intenționate, ar putea fi catalogate drept profanare de morminte sau monumente funerare.
Reprezentanții Primăriei și-au recunoscut post-factum greșeala, au un întreg dosar pe tema monumentului amplasat peste drum de sediul instituției și promit să readucă edificiul la starea corectă, însă nu vor mai face intervenții până când nu obțin toate avizele necesare. Primarul din Dumbrăveni, Emil Dârloșan, nu a fost de găsit la serviciu într-o zi de lucru, la ora 15, pe motiv că stă la birou în primele ore ale dimineții, după care se află „pe teren”.
În teren ne-am dus și noi, pentru a vedea care este starea unui alt monument, cel al ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial. Pe dealul din marginea localității am găsit o poartă ruginită și o alee cu pavajul jumătate furat, fără nici o inscripție care să atragă atenția asupra importanței acestui loc îngrădit între mai multe parcele din cimitirul orașului. Urcând un șir de trepte din beton, abia vizibil printre ierburile crescute pe margini și cojile de semințe aruncate de cheflii, am dat peste un fel de obelisc văruit, pe frontispiciul căruia era desenată cu vopsea, cam stângaci, o scenă de război. Pe partea din spate erau scrijelite inscripții de amor în toate limbile cunoscute în zonă. La stânga și la dreapta monumentului, mai multe cruci văruite, aflate la căpătâiul tot atâtor eroi de război, abia se ghiceau prin iarba deasă care le acoperea. Până și gardul împrejmuitor era pe jumătate căzut. În schimb, monumentul din fața primăriei fusese placat cu marmură, o parte deja căzută, care va trebui dată jos integral atunci când se va decide repararea reabilitării greșite a ansamblului memorial. Oare acești bani n-ar fi putut fi investiți mai cu folos la monumentul românesc din deal? Probabil că nu, deoarece acela nu se află în buricul târgului, să fie vizibil și să atragă simpatia electoratului, dumirit că aleșii chiar sunt puși pe fapte în folosul comunității!
Am plecat din Dumbrăveni cu asigurări din partea unui funcționar conștiincios că Primăria regretă greșeala făcută și că se va strădui să o îndrepte.
Conform convențiilor internaționale, morții de război au parte de cinstirea memoriei sacrificiului făcut, indiferent de naționalitatea lor, pe teritoriul tuturor statelor semnatare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

”Aveam 30 ani când viața s-a oprit. Când s-a lăsat cortina și ziduri au început să fie înălțate” - Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, martir anticomunist și mărturisitor ortodox al secolulul XX

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa

O, țara mea, mâncată de jivine,/ Pe drumurile-ți albe-n triste sate,/ Cu traistă de cerșetor în spate,/ Azi iar colindă Dumnezeu prin tine - Vasile Voiculescu, poetul coborât din icoană (13 octombrie / 27 noiembrie 1884 - 26 aprilie 1963)

RADU GYR din MANUSCRISE: Vasile Voiculescu avea o figură de sfânt bizantin cu mâinile subțiri cu degete lungi, desprinse parcă dintr-o icoană. MĂRTURISIRI la 62 de ani de la plecarea la Domnul - 26 aprilie 1963

29 aprilie: nașterea la Ceruri a ziaristului, scriitorului și Poetului Închisorilor Radu Gyr - Românul care L-a coborât pe IISUS ÎN CELULĂ

Sinaxarul demnității românești: 27 aprilie, TRAIAN TRIFAN. ”Lupta noastră nu este limitată în timp, ci permanentă”
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Locale Sfinții închisorilor
Persoane: Emil Dârloșan Petru Bejenaru
Locații: Dumbrăveni județul Sibiu
Subiecte: bani publici cultul eroilor Profanare de morminte
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)