ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Părintele Dimitrie Bejan s-a născut la Hârlau, în 26 octombrie 1909. A urmat cursurile Institutului Teologic „Veniamin Costachi” din Iași și, ulterior, cursurile Facultătii de Istorie. Biografia sa comportă puține evenimente în libertate: o călătorie de studii la Ierusalim și participarea în echipele de cercetare ale lui Dimitrie Gusti. Hirotonit preot în 1938, ia parte la campania de eliberare a Basarabiei. Cade prizonier la sovietici, de unde reușește să se întoarcă abia în 1948. Reîntors în țară, a urmat martirajul românesc: Jilava, Aiud, Canal (1949-1956), deportarea în Bărăgan (1956-1958), din nou Aiud (1958-1964).” (Hotarul cu cetăți  via Blog In Memoriam Dimitrie Behan)

Părintele Bejan sau fericirea închisorii

de Daniela Cârlea Șontică

Ultimul din familia sa de răzeși, Părintele Dimitrie Bejan din Hârlău a dus la Academia Română pergamentul pe care Ștefan cel Mare semnase libertatea înaintașilor săi. Poate din acel document de preț el și-a luat puterea de a fi liber chiar și în temnițe. Nu doar liber, ci de-a dreptul fericit.

Dimitrie Bejan (1909-1995) a fost singurul băiat al unei familii cu șase copii. Își amintea că tatăl său chema străini de pe drum și îi punea la masă, iar mama lui se ruga foarte frumos. După ce a absolvit cursurile Seminarului Teologic din Iași a făcut Facultățile de Teologie și Istorie din București, unde l-a avut profesor pe Nicolae Iorga. După ce a trecut prin război, prizonierat și pușcăriile comuniste, a fost preot la Ghindăoani. Veneau și câte o mie de oameni la slujbele lui. Pentru că nu era voie să facă propagandă religioasă, iar el predica liber în Biserică, a fost judecat de un consiliu bisericesc, luându-i-se dreptul de a sluji.

A avut domiciliu forțat până la căderea regimului comunist. Deși era urmărit permanent de un securist, oamenii veneau la el în continuare.

RĂZBOI, LAGĂR, TEMNIȚĂ

Din 1940 a fost hirotonit, dar pentru că era război a fost trimis pe front ca preot militar. A ajuns cu frontul până la Stalingrad. Acolo a căzut prizonier în 1942 împreună cu alți 17.000 de români, unde a rămas până în 1948. În cartea de mărturii "Bucuriile suferinței”, Părintele povestește lucruri înfricoșătoare despre viața în prizonierat. De foame, prizonierii își puneau pe foc centurile și bocancii și le mâncau.

Pe unde ajungeau, rușii îi primeau bine, deși erau foarte săraci. Erau dornici să vadă un preot, îl rugau pe Părinte să îi boteze. Mergeau la râu și se botezau în grupuri mari. "În spatele frontului în fiecare Duminică se făcea slujbă, Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă. (…) Eram dotați cu Altar portabil, o măsuță cu vasele de slujbă, antimis, o pâine soldățească și cărți de strană. (…) Odată, la un Paști, într-o zi am împărtășit un regiment întreg în Basarabia, într-un sat răzeșesc.

Erau 3.600 de oameni. Toți, cu colonelul în frunte, până la ultimul soldat.” Despre chinurile din Siberia a povestit Părintele în volumul "Vifornița cea mare”: "Noi am fost puși la sănii. Patru înainte, la oiște, alți patru la țepușe; o sută, două sute de sănii – poate mai multe și-n jur escorta și câinii lupi. Legați cu odgoane încrucișate pe piept, trăgeam sania după noi încărcată până sus, un kilometru, zece, douăzeci de kilometri. Și asta în fieacre zi fără repaos. (…) și asta în fiecare iarnă; un an, doi, trei, patru…”.

Paradoxal, Părintele Bejan nu a considerat acei ani din viața sa un iad: "Aceasta a fost crucea bucuriei! Asta vreau să scriu. Cine primește bucuria ca din mâna lui Dumnezeu, crucea vieții se transformă în bucurie. Bucuria mântuirii! Simți o bucurie, mai ales când suferi pe nedrept”. Dar anul 1948, după întoarcerea în România, nu a însemnat libertatea Părintelui Dimitrie Bejan. I se făcuse dosar în Rusia, pentru că susținuse cauza Basarabiei, iar românii, considerându-l luptător anticomunist, l-au trimis în temniță.

A fost la Jilava, apoi la Văcărești, pe urmă la Aiud, apoi la Canal, iarăși la Jilava, pe urmă la Cavnic, și iar la Aiud. În 1964 a fost eliberat prin decretul de grațiere colectivă. Vecin de celulă la Aiud cu Părintele Benedict Ghiuș, față de care avea mare respect, Părintele Bejan își aduce aminte de perioada pușcăriei: "Făceam toți rugăciuni comune, agheasmă mică, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completă, cu formula ei spusă corect, cu punerea mâinilor pe capul penitentului, credeam că Raiul ne este deschis. Eu cred și acum același lucru. (…) Iată, eu aveam Împărtășanie. O țineam ascunsă în gulerul cămășii și, când mă pregăteam, mă împărtășeam. Iar dacă vreunul dintre deținuți era bolnav sau era pe moarte, îl spovedeam și-l împărtășeam pe ascuns și așa pleca la Hristos”.

Împărtășania i-o aducea un milițian (culmea!), care nu a bătut niciodată pe nimeni, scria Părintele. Nu ar fi putut să-i răsplătească vreodată binele de a-i aduce Împărtășania, așa încât bătăile, umilințele pe care le primea de la gardienii care își făceau treaba apăreau drept lucruri minore. "Cei mai persecutați am fost noi, preoții ortodocși”.

Pare incredibilă mărturisirea aceasta și totuși este adevărată: "Mie niciodată nu mi-a fost foame la pușcărie. Nu mi-a fost foame nici în lagăr. Am plutit pe deasupra acestor greutăți din lagăr sau pușcărie cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un învățător care nu se sătura niciodată. Îi dădeam o jumătate din porția mea și eu mă simțeam sătul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine să suplinească lipsurile astea! (..) Și am ieșit din pușcărie perfect sănătos. Și din lagăr din Rusia am venit tot perfect sănătos. N-am avut nicio boală.” Lipsurile din închisoare le împlinea Hristos în Care a crezut, Care i-a trasformat chinurile în Eai, iar gratiile în zări de infinită libertate. (Jurnalul Național)

"Ne băteau cu ciomege pe toți la rând, ca barbarii, (…) și la a treia bătaie am simțit pe cineva, ca o mână nevăzută pe umăr. Era un Înger. Îngerul meu de pază pe care l-am primit la botez. Da. Bătăi, păduchi, râie, munci supraomenești, dar eu eram fericit”

Părintele Dimitrie Bejan

Surse: Marturisitorii.ro și Mărturie Athonită

Citiți și CARTE PDF: „ORANKI – Amintiri din captivitate” – de Părintele Dimitrie Bejan (21 de ani de temniță + 21 septembrie 1995)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews