Părintele Gheorghe Cotenescu, preot militar, secretar al marelui istoric Nicolae Iorga și profesor al Patriarhilor Teoctist Arăpașu și Iustin Moisescu dar și al unor mari duhovnici ai Ortodoxiei românești, cum sunt Părinții Justin Pârvu, Sofian Boghiu, Grigorie Băbuș, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa și alții, are o personalitate atât de complexă încât ne obligă să publicăm materialul comemorativ pe care ni l-am propus în mai multe episoade, începând cu acest articol introductiv. O mare parte din documentare ne-a fost pusă la dispoziție de nepotul său, dl. Radu Petrescu-Muscel (pseudonimul literar al lui Ion-Gheorghe Petrescu), membru al Asociației Române de Istorie a Presei (ARIP), căruia îi mulțumim în mod deosebit (foto mai jos și video mai sus).

Părintele Justin Pârvu: "Îmi amintesc cu drag de frumoasele vremuri pe când eram elev la seminarul de la Cernica, și printre mulți profesori deosebiți, una dintre cele mai interesante figuri a fost și îmi rămâne în memorie Părintele Profesor Gheorghe Cotenescu. Eu am îndrăgit mult muzica psaltică și de aceea Părintele Profesor prezenta pentru mine un interes aparte, dar nu numai prin talentul său muzical, cât și prin dăruirea sa față de elevi, sacrificiul pe care îl depunea în munca sa pedagogică. Era un om bun ca pâinea lui Dumnezeu, încât noi stăteam foarte relaxați și nestresați la ora Părintelui. Sărmanul Părinte venea așa de obosit, deoarece făcea naveta de la Târgoviște la Cernica, pornindu-se cu noaptea în cap de acasă și bucuria noastră era când drumurile erau înzăpezite și mașinile nu străbăteau de la Pantelimon până la Cernica, fiind astfel scutiți de oră. Așa năstrușnici cum eram noi, Părintele Cotenescu ne iubea pe toți, și în memoria mea rămâne ca o adevărata vioară a ortodoxiei românești, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale, dar și sufletești..”

Părintele Gheorghe Cotenescu s-a născut în data de 4 iulie 1886 in localitatea Izvoarele din judetul Dambovita (pe atunci comuna, azi sat in componenta comunei Voinesti-Dambovita) și a trecut la Domnul la 12 februarie 1965, la Campulung-Muscel. A fost inmormantat in cavoul familiei, aflat in curtea bisericii noi din comuna Stoenesti-Muscel, ctitoria sa si a prezbiterei Elisabeta, nascuta Rautzoiu (portretele lor in fresca, in calitate de prim-ctitori, sunt prezente in interiorul bisericii, in timp ce chipurile ctitorilor simbolici, Patriarhul Miron Cristea si Mitropolitul Irineu Mihalcescu, fostul sau profesor din facultate, apar in partea opusa). Neamul Cotenestilor – care se trage din zona Stoenesti-Cetateni, pe Valea superioara a Dambovitei a ctitorit intre secolele XVIII si XX in total 4 biserici rurale, impartite frateste intre cele doua judete vecine, Muscel (doua) si Dambovita (doua).

Anul trecut, în iulie 2013, reprezentanții Consiliului Local al orașului Câmpulung Muscel, Argeș, au aprobat acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem preotului profesor Gheorghe Cotenescu, după cum informa și Ziarul Lumina la Patriarhiei Române.

Preotul profesor Gheorghe Cotenescu a fost o personalitate marcantă pentru istoria și cultura noastră. A fost primul secretar personal al lui Nicolae Iorga, cofondator al Partidului Naționalist Democratic și a fost implicat în organizarea primelor ediții ale cursurilor de vară de la Vălenii de Munte.

Absolvent al Seminarului Central din București, al Facultății de Teologie și al Conservatorului de Muzică din București, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Conțești, județul Muscel, ulterior fiind mutat la Parohia Stoenești, unde a păstorit până în 1965. De asemenea, a fost profesor la seminariile teologice din Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș și Cernica, Ilfov, și a desfășurat ample activități de apărare a valorilor religioase și culturale românești, contribuind astfel la realizarea Marii Uniri.

Pentru faptul că a ajutat membrii Rezistenței anticomuniste din munți Muscelului, preotul profesor Gheorghe Cotenescu a fost reținut de Securitate în anii 1949 și 1950.

La ceremonia conferirii titlului de Cetățean de Onoare post-mortem al Municipiului Câmpulung Muscel, în calitate de nepot de fiică al preotului profesor Gheorghe I. Cotenescu, dl. Ion-Gheorghe Petrescu a prezentat succint o parte a vieții luminoase și bogate în fapte a acestuia (1886-1965) în ogorul Domnului și al Neamului, spre binele Bisericii și al enoriașilor, al Școlii și al Cetății, amintind că preotul căpitan în rezervă Gheorghe I. Cotenescu a luat parte la întreaga campanie a Războiului de Reîntregire (1916-1919), la început în spitale militare de evacuare a răniților, ulterior fiind atașat eroicului Regiment 9 Vânători condus de viitorul general Gheorghe Rasoviceanu, parcurgând împreună drumul "de la Nistru până la Tisa” și fiind decorat cu ordinul "Coroana României”, așa cum amintește RGN Press.

Fiu de preot de țară, viitorul Părinte profesor și-a petrecut o treime din viață în județul Dâmbovița, se scrie în publicația locala Râul Alb. A terminat primele patru clase primare în comuna natală, iar alte două la Școala de băieți nr. 2 din Târgoviște (printre profesori, I. Condurățeanu). A absolvit Seminarul inferior "Neagoe Basarab” de la Curtea de Argeș și Seminarul Central din București (1898-1906). Aici se se remarcă în special la studiul ambelor muzici, avându-l ca mentor pe ilustrul profesor Ion Popescu-Pasărea. Este absolvent al Facultății de Teologie din cadrul Universității București (1911) și al Conservatorului din București (1912).

În perioada studenției sale tumultoase, a fost primul secretar personal al profesorului universitar Nicolae Iorga (1907-1912), fiind implicat direct în organizarea primelor ediții ale cursurilor de vară de la Vălenii de Munte (1908-1912) și a festivalurilor organizate de centrala Ligii Culturale în scopul colectării fondurilor necesare ridicării Palatului Ligii de pe Splaiul Dâmboviței. De asemenea, a fost funcționar al centralei Ligii Culturale și membru al secției Ligii din București, participând la numeroase șezători cultural-artistice organizate în Vechiul Regat și în diasporă, în compania unor mari artiști români (Aristizza Romanescu, Petre Liciu, Olimpia și Zaharia Bârsan, Lucreția și Iancu Brezeanu, Lucia Calomeri, Elena Locusteanu-Bonciu, ș.a.).

Este cofondator al Partidului Naționalist-Democratic condus de N. Iorga și A. C. Cuza, participând la primul congres al acestuia (aprilie 1910), se arată în Gazeta de Dâmbovița.

Cu venituri precare, Cotenescu lucrează în București, în perioada 1908-1913, ca pedagog la Seminarul "Nifon” și cântăreț la strana unor biserici importante. Îl găsim și membru fondator al "Asociației Generale a Cântăreților Bisericești” și secretar de redacție al revistei "Cultura”, alături de Ion Popescu-Pasărea, profesorul său din seminar și din facultate. Adept al preceptelor îmbrățișate de Spiru Haret și Nicolae Iorga, fiul de preot rural acceptă apostolatul rural pe viață (53 de ani de preoție) în județul strămoșilor săi pe linie paternă, Muscel. După căsătorie (aprilie 1912), este hirotonit și numit preot paroh în satul Conțești, iar în 1913 transferat într-o parohie nouă, Stoenești, unde își va îndeplini menirea până la sfârșitul vieții.

Biserica Stoenesti proiectata de musceleanul Dumitru Ionescu-Berechet, arhitectul-sef al Patriarhiei; in stanga se afla cavoul familiei Cotenescu

Prezentăm în continuare o relatare despre viața profesorului de Patriarhi, alcătuită de nepotul său, dl. Radu Petrescu-Muscel, însoțită în final de amintirile Patriarhului Teoctist despre profesorul său, Părintele Gheorghe Cotenescu:

A fost profesor secundar la seminariile teologice din Câmpulung-Muscel și Curtea de Argeș, respectiv la seminarul monahal Cernica-Ilfov (1922-1940). Este cofondator și președinte al P.N.D. – secția Muscel (1922-1923), iar în 1925 a fost ales membru al primei Camere Agricole din județul Muscel, condusă de prof. țărănist Alexandru Mușatescu, tatăl dramaturgului Tudor Mușatescu.

Deputat iorghist din partea județului Muscel în cadrul Uniunii Naționale (1931-1932), reprezintă județul în Parlament alături de Constantin (Dinu) I. C. Brătianu (P.N.L.) și Ion Mihalache (P.N.Ț). Recunoscându-i-se meritele, fostul parlamentar devine membru în conducerea centrală a partidului (1931-1946), făcând parte din echipa angajată în tratativele de fuzionare cu P.N.L. – aripa Tătărăscu din februarie 1946.

S-a remarcat ca animator al vieții culturale din Câmpulung și din județul Muscel, ca dirijor strălucit al corului parohial și al Seminarului Orfanilor de Război „Patriarhul Miron”, dar și prin concertele de binefacere susținute alături de tenorul Nae Leonard, retras la Câmpulung.

Este ctitorul principal, cu mari jertfe, în perioada 1929-1939, al celei mai frumoase biserici rurale de pe cursul superior al Dâmboviței, selectată ulterior pe post de copertă de carte. La realizarea așezământul religios a contribuit un colectiv valoros, compus din arh. Dumitru Ionescu-Berechet, sculptorul în lemn Dumitru Iliescu-Călinești și pictorii Octav Angheluță, Vasile Blendea, Gheorghe Vânătoru și Ion Fleșariu.

Meritele sale deosebite l-au îndreptățit să fie ales președinte al "Asociației Preoților Musceleni” (cu 2 mandate) și membru în consiliul de administrație al "Casei de Economie, Ajutor și Credit a Asociației Generale a Clerului Ortodox Român din România” (1930-1933), primind dreptul de a purta pe viața crucea patriarhală de aur și brâul roșu.

A fost compozitor și publicist, secretar de redacție al revistei "Cultura”, organul "Asociației Generale a Cântăreților Bisericești din România”, fiind invitat în repetate rânduri de Nicolae Iorga la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte ca profesor specializat pe probleme muzicale (muzică psaltică, folclor și bizantinologie muzicală). Remarcabil este faptul că preotul-profesor Gheorghe Cotenescu a avut un număr egal de conferințe (13) cu toți ceilalți specialiști în materie la un loc, clerici sau laici, care au fost de asemenea invitați (mitropolitul Tit Simedrea, preotul-profesor universitar și academician Nicolae M. Popescu, profesorii universitari Gh. Moisescu și Mihail Vulpescu; Emil Riegler-Dinu, unicul doctor în muzicologie până în anul 1938).Comparativ, cei cinci conferențiari cu nume grele ce se trăgeau din județele Muscel și Argeș (Ion Chelcea, Radu Gyr-Demetrescu, Florian Ștefănescu-Goangă, Costin Petrescu și Victor Slăvescu), au însumat tot 13 conferințe.

Bun orator și stăpân pe sine în situații dificile, a făcut față cu brio provocării pe care a constituit-o prezența în Parlamentul țării, contracarând inteligent și cu umor fin ostilitatea manifestată virulent pe durata mandatului său (1931-1932 – foto dr. din acea perioadă) de opoziția constituită în acel moment din reprezentanții P.N.Ț., fiind desemnat în unanimitate de deputații-preoți să țină discursul de omagiere a semicentenarului poetului și omului politic Octavian Goga.

Susținerea pe plan logistic a partizanilor din munții Muscelului (nucleul de pe Muntele Roșu) conduși de colonelul martir Gheorghe Arsenescu l-a transformat în deținut politic (1949-1950). Anchetat inițial la Câmpulung de maiorul Mihail Chicoș și ulterior în celulele-depozit ale Securității din Pitești de către sadicul căpitan de Securitate Ion Cârnu, timp de 14 luni, va fi condamnat retroactiv în mai 1950 în cadrul primul lot format din 36 de musceleni, în frunte cu elevul său Pimen Bărbieru, starețul schitului Cetățuia-Negru Vodă și avocații liberali tătărăscieni Nicolae Enescu (fost deputat) și Ion Constantinescu-Mărăcineanu.

Din același lot trebuia să facă parte și nepotul său din Izvoarele, studentul Traian Marinescu-Geagu (foto), fiind arestați amândoi în aceeași lună (martie 1949). La alegerile din 19 noiembrie 1946, acesta îl făcuse de râs pe învățătorul Gogu Popescu, impus cu forța de comuniști în funcția de prefect încă din noiembrie 1944, dând foc urnelor umplute din timp cu voturi ștampilate în favoarea "soarelui” dogoritor al Blocului Partidelor Democratice. Alegerile au trebuit repetate, iar Siguranța și apoi Securitatea l-au hăituit neîncetat pe Geagu prin țară. În vara anului 1948, Geagu a apelat la unchiul său din Stoenești-Muscel, iar acesta a garantat pentru el în fața colonelului Gheorghe Arsenescu, organizatorul rezistenței anticomuniste din munții Muscelului și Făgărașilor sudici. Arsenescu l-a protejat cât a putut, dar mult-prea tânărul Geagu, indisciplinat, s-a întors în mai multe rânduri la Izvoarele, fiind capturat viu la 19 martie 1949, fiind rănit în urma unui incident armat. La mai puțin de un an (4 februarie 1950), acesta a fost executat demonstrativ – fără judecată și condamnare – la intersecția drumului național Câmpulung-Târgoviște cu drumul comunal spre Izvoarele. Pentru așa-zisa lui "fugă de sub escortă” – în realitate pentru intimidarea localnicilor – cadavrul a fost păzit în permanență, iar rudele l-au putut înmormânta creștinește abia după două zile, conform certificatului de deces și crucii ridicate după 1990 (detalii aici).

Înaintea judecării și condamnării retroactive (mai 1950), preotului Gheorghe I. Cotnescu i-a fost dat să se întâlnească în închisoare și cu viitorul protopop Vasile Chițu, fostul său elev de la Seminarul din Curtea de Argeș. Mărturia scrisă a acestuia este pilduitoare.

"În luna februarie a anului 1950 am fost arestat. Și pentru că fusesem condamnat în lipsă de Tribunalul Militar București, am fost depus la închisoarea militară din București – Uranus – până la rejudecare. Acolo l-am întâlnit pe părintele Cotenescu. Același om: optimist, plin de haz și de umor. Optimismul său radia împrejur, făcându-i pe ceilalți deținuți să fie mai încrezători în libertate și o viață mai bună. Fusese și el „amestecat în saramura penală” – cum obișnuia el să zică – pentru că adăpostise de ploaie pe niște fugari în casa sa. Era vorba de grupul de rezistență din Făgăraș (colonelul Arsenescu, Arnăuțoiu, etc.). Aștepta și el să fie judecat de Tribunalul Militar București”.

„Cadavrul viu” ce părăsise penitenciarul Pitești, condus de căpitanul-dansator Alexandru Dumitrescu, a primit instantaneu stigmatul social de "paria”, purtându-l demn până la moartea care ni l-a răpit în februarie 1965. Alături de el au suferit Paraschiva Răuțoiu (soacra sa, unica persoană din Stoenești expropriată de două ori, în 1945 și în 1949), prezbitera Elisabeta Cotenescu (pe care o alinta Veruța), precum și cei trei copii ai lor, o fată și doi băieți.

În cadrul Memorialului Rezistenței Anticomuniste de la Sighet, cei doi membri ai aceleiași familii dâmbovițene – preotul Gheorghe I. Cotenescu și Traian Marinescu-Geagu -, figurează la loc de cinste.

Pe lângă apostolatul său întru credință, preotul-profesor Gheorghe I. Cotenescu a iubit școala și copiii, pe care i-a îndrumat și ajutat, iar aceștia l-au îndrăgit și respectat. Printre ei se numără valori perene ale ortodoxiei românești, precum patriarhii Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu, arhiepiscopii Gherasim Cristea și Eftimie Luca, episcopul-vicar Roman Stanciu, vicarul patriarhal Atanasie Glatcovschi, arhimandriții mari duhovnici Sofian Boghiu, Grigorie Băbuș, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa și recent dispărutul Iustin Pârvu, profesorii Ioan Rămureanu, Anton Uncu, Ioasaf Ganea, învățatul preot Ilie Băciou, originar din Rucăr și transferat ulterior la Biserica Icoanei din București (viitorul protector al poetului Adrian Păunescu) ș.a.

Prin energia, entuziasmul și dăruirea de care a dat în permanență dovadă în extraordinara sa viață, preotul Gheorghe I. Cotenescu se înscrie la loc de seamă în galeria personalităților Bisericii strămoșești și neamului românesc.