Minunile curg la Mormântul Părintelui Justin Pârvu de la Petru Vodă - FOTO/VIDEO de la aniversarea a 107 ani, cu participanți din toate colțurile lumii
Duminică, 8 februarie 2026, la Mănăstirea Paltin Petru Vodă, s-a desfășurat Simpozionul național dedicat memoriei Arhimandritului Justin Pârvu, un Sfânt al Închisorilor bolșevice, organizat la împlinirea a 107 ani de la nașterea sa. Manifestările au reunit ierarhi, clerici, invitați și pelerini din întreaga țară, informează Doxologia. Astăzi, chiar de ziua Arhimandritului Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului, numeroși credincioși și fii duhovnicești l-au sărbătorit la Petru Vodă, în jurul mormântului său, unde au loc minuni la fel ca și în timpul vieții vrednicului de pomenire părinte-mărturisitor cinstit în toate colțurile lumii.
La Paltin-Petru Vodă, manifestările au debutat sâmbătă seara, cu săvârșirea slujbei Vecerniei Duminicii Fiului Risipitor, oficiată de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, împreună cu obștea monahală a Mănăstirii Paltin. Duminică dimineața, începând cu ora 8.00, au fost săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, oficiate de Preasfințitul Părinte Sebastian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul psaltic Byzantion. După agapa frățească, a avut loc sesiunea simpozionului, având ca temă: „Părintele Justin Pârvu, îndrumător al familiei creștine: rolul sfințitor al mamelor creștine în zidirea neamului și a societății românești”.
În cadrul lucrărilor, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a evidențiat lucrarea pastoral-duhovnicească a arhimandritului Justin Pârvu, subliniind importanța relației dintre duhovnic și ucenic în viața Bisericii. Părinții arhimandriți Hariton Negrea și Justin Dănilă, starețul Mănăstirii Văcăreștii Noi, au prezentat mărturii din viața și activitatea Părintelui Justin Pârvu, făcând referire la rolul acestuia de povățuitor duhovnicesc. La finalul simpozionului, maica stareță, stavrofora Justina Bujor, a adresat mulțumiri participanților și invitaților, în mod special Preasfințitului Părinte Sebastian, pentru prezență și implicare în cadrul manifestărilor comemorative apoi s-a ținut o slujbă la mormântul Părintelui (GALERIE FOTO la final - Fotografii din viața marelui duhovnic la ParinteleJustinParvu.ro).
Pentru ziua de azi, Antena 3 Suceava a oferit o frumoasă relatare de la mormântului marelui duhovnic, însoțită de filmarea de mai sus care cuprinde cuprinde și un interviu cu Părintele Stereț, Arhimandritul Hariton Negrea, în care acesta relatează cum fostul director economic al Băncii Naționale a Germaniei a fost prezent azi la prăznuirea de la Petru Vodă deoarece socotește că rugăciunile Părintelui Justin l-au salvat de cancer. O redăm integral:
10 FEBRUARIE – ZI DE POMENIRE ȘI RECUNOȘTINȚĂ PENTRU PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU
„Astăzi, 10 februarie, se împlinesc 107 ani de la nașterea Părintelui Iustin Pârvu, una dintre cele mai luminoase și puternice conștiințe duhovnicești ale României contemporane. O zi cu semnificație aparte, cu atât mai mult cu cât tot într-un 10 februarie s-a născut și marele duhovnic Părintele Ioanichie Bălan, legând această dată de o dublă binecuvântare pentru Ortodoxia românească.
Născut în anul 1919, în satul Petru Vodă, într-o familie de creștini evlavioși, viitorul părinte a primit la Botez numele Iosif. De tânăr a ales calea monahismului, iubind frumusețea credinței și rânduiala Bisericii. Studiile teologice, viața de nevoință și slujirea aproapelui i-au fost temelie pentru o existență trăită integral în Hristos.
Viața Părintelui Iustin a fost profund marcată de anii grei de detenție politică, petrecuți în temnițele comuniste, unde a îndurat foame, frig, umilințe și suferințe greu de cuprins în cuvinte. A rămas însă neclintit în credință, slujind în taină, rugându-se și întărindu-i pe ceilalți, devenind pentru mulți un sprijin și o lumină în întunericul acelor vremuri.
După eliberare, Părintele Iustin a continuat să slujească Biserica și neamul românesc cu aceeași dăruire. În anii de libertate, a devenit unul dintre cei mai căutați duhovnici ai țării, cunoscut pentru dragostea sa fără margini, discernământul duhovnicesc și cuvântul limpede. A ctitorit mănăstiri, a sprijinit opere filantropice, a format conștiințe și a mângâiat mii de suflete.
Mănăstirea Petru Vodă, întemeiată în satul său natal, rămâne până astăzi un loc de rugăciune, memorie și mărturisire, închinat jertfei celor care au pătimit pentru credință și adevăr. Aici, Părintele Iustin a dorit ca iubirea de Dumnezeu și de oameni să fie trăită concret, prin rugăciune, slujire și milostenie.
La peste un deceniu de la trecerea sa la Domnul, chipul Părintelui Iustin Pârvu rămâne viu în inimile credincioșilor. Un părinte al răbdării, al dragostei și al jertfei, un om care a arătat, prin viața sa, că sfințenia este posibilă și astăzi.
Astăzi nu este doar o zi de aniversare, ci o zi de aducere-aminte și de mulțumire pentru un dar pe care Dumnezeu l-a făcut acestui neam.”
Amin!
FOTO-GALERIE:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ce scria un informator al Securității despre Părintele Teofil Părăian, orbul care L-a văzut pe Dumnezeu. Note din Dosarul de Securitate al vrednicului de pomenire Duhovnic al Bucuriei, fiu de legionar (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009)
Doi martiri-mărturisitori ai României, la pomenire: Părintele Atanasie Ștefănescu de la Petru Vodă și Părintele Marcu Dumitru - Fachirul, ”cel mai sfânt dintre sfinții Sihăstriei” (+ 29 februarie și + 26 februarie). Mărturia Părintelui Arsenie Papacioc
26 februarie 1950: Prima victimă a Experimentului Pitești. In Memoriam Academician Radu Ciuceanu: Cum a fost asasinat bestial studentul ”cu față de copil”, Corneliu Niță
RADU GYR - POETUL ÎNCHISORILOR (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975). CREZUL LUI CÂNTAT DE TRONOS ȘI POEZIA MANIFEST - VIDEO
Sfântul Cleopa Ilie despre Cuviosul Mărturisitor Marcu Dumitru: Arcul cel mai încordat al lumii (+26 Februarie 1999)
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte! 2025 - 121 de ani de la naștere
Recomandările noastre
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
A fost descoperit locul exact al martirajului lui Horea și Cloșca, sfârtecați bestial în bucăți acum 241 de ani, pe 28 februarie. Se cere un monument creștin
Locații: județul Neamț Mănăstirea Petru-Vodă România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)