Primul Sfânt al Închisorilor canonizat! ”Sfântul Cuvios Sofian de la Antim, mărturisitor al credinței într-un regim ateu, duhovnic isihast și pictor de biserici” - Cuvântul Patriarhului Daniel
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj cu ocazia proclamării locale a Sfântului Sofian de la Antim.
Părintele Patriarh Daniel a prezentat trei mari lucrări ale Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim.
„În viața sa sfântă putem observa trei lucrări principale care dezvăluie viața duhovnicească pe care acest sfânt cuvios a avut-o. El a fost un mărturisitor al credinței într-un regim ateu, un duhovnic isihast și un pictor de biserici”, a menționat Preafericirea Sa.
Mesajul a fost prezentat de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul la momentul solemn de la Mănăstirea Antim din Capitală.
Mesajul integral:
Sfântul Cuvios Sofian de la Antim, mărturisitor al credinței într-un regim ateu, duhovnic isihast și pictor de biserici
În secolul al XX-lea, Dumnezeu le-a dăruit românilor mari luminători duhovnicești care au întărit în credință poporul prin rugăciunile, faptele și învățăturile lor. Printre acești mari nevoitori se numără și Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cel care a strălucit în Capitala României prin dragostea și blândețea sa.
Născut în Basarabia, în familia unor țărani credincioși, Sfântul Sofian avea să devină unul dintre cei mai iubiți duhovnici, fiind numit de Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria „Apostolul Bucureștilor”. În viața sa sfântă putem observa trei lucrări principale care dezvăluie viața duhovnicească pe care acest sfânt cuvios a avut-o. El a fost un mărturisitor al credinței într-un regim ateu, un duhovnic isihast și un pictor de biserici.
- Mărturisitor al credinței într-un regim ateu
Hirotesit duhovnic în Vinerea Mare a anului 1947, Sfântul Sofian și-a început activitatea duhovnicească cu puțin timp înainte de instaurarea regimului comunist în România.
Înaintea arestării sale din anul 1958, Sfântul Sofian a desfășurat o intensă activitate duhovnicească la Mănăstirea Antim, având mulți fii și fiice duhovnicești din toate categoriile sociale. Participarea sa la întâlnirile mișcării „Rugul Aprins” l-a format și ca duhovnic înțelept, capabil să călăuzească sufletele pe calea desăvârșirii duhovnicești. Scaunul de spovedanie devenise pentru el locul în care, cu răbdare și tact duhovnicesc, vindeca și lumina sufletele ucenicilor săi. Acolo, el lucra cu toată ființa sa pentru a-și ajuta fiii săi duhovnicești, purtându-i permanent în rugăciunile sale.
Trecând prin închisorile de la Jilava, Aiud și Balta Brăilei, Sfântul Sofian a devenit un mărturisitor al lui Hristos. În loc să se revolte împotriva nedreptăților la care era supus de anchetatorii săi, el și-a asumat suferința din dragoste de Dumnezeu și a ajuns să își ierte călăii și să se roage pentru ei. Chiar și gardienii închisorilor ajunseseră să-l respecte și să-l considere un om sfânt, astfel încât la eliberarea sa din anul 1964 unii dintre ei mărturiseau că „pleacă Sfântul din închisoare”.
Reîntors la Mănăstirea Antim, Sfântul Sofian și-a reluat activitatea de duhovnic și slujitor al Sfântului Altar, lucrare continuată până aproape de sfârșitul vieții sale. Pragul mănăstirii era trecut zilnic de sute de credincioși. Toți găseau în el un părinte duhovnicesc care îi înconjura cu dragostea sa, neținând seama de neputințele sale, jertfindu-se pentru fiii săi duhovnicești.
- Duhovnic isihast
Sfântul Sofian a făcut parte din mișcarea duhovnicească „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim. În biblioteca mănăstirii, monahi, clerici și oameni de cultură, încercau să aprofundeze diverse teme teologice, punându-se un accent deosebit pe lucrarea rugăciunii neîncetate. Mișcarea duhovnicească „Rugul Aprins” a căutat să se desprindă de expunerile intelectuale academice și să transforme aceste întâlniri spirituale într-o școală duhovnicească, în care toți căutau să își însușească învățăturile filocalice ale marilor isihaști spre a putea să deprindă lucrarea rugăciunii inimii.
Cel care a influențat decisiv întâlnirile din cadrul „Rugului Aprins” a fost preotul Ioan Kulâghin, duhovnicul mitropolitului Nicolae al Rostovului, refugiat din Rusia sovietică, care a adus cu el la Mănăstirea Antim predania isihastă paisiană de la Mănăstirea Optina în care viețuise. Acest om al lui Dumnezeu, care avea harisma rugăciunii neîncetate, a fost povățuitorul Sfântului Sofian, care îi era ucenic de chilie.
De la el, Sfântul Cuvios Sofian a învățat tainele rugăciunii inimii, adică rostirea neîncetată a numelui lui Iisus care îl curăță pe om de păcate și îl ajută să ajungă, când Dumnezeu voiește, la vederea luminii necreate a slavei lui Dumnezeu, potrivit cuvintelor lui Iisus: „fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Sfântul Sofian mărturisea despre părintele său duhovnicesc că rugăciunea devenise pentru el o stare permanentă, care continua chiar și în somn. Rugăciunea pentru el era ca și respirația, având permanent gândul la Dumnezeu.
Această școală a rugăciunii avea să-l însoțească pe Sfântul Sofian de-a lungul întregii vieți, mai ales în momentele cele mai grele ale persecuției comuniste, atunci când el era întemnițat, umilit și batjocorit de oamenii fără de Dumnezeu. Rugăciunea era pentru el o lucrare neîncetată, care l-a făcut să simtă prezența lui Dumnezeu aproape de el în temniță și să îi dăruiască putere să rabde toate chinurile la care a fost supus.
Prin această lucrare, el și-a sfințit viața și s-a făcut vas ales al harului Duhului Sfânt, revărsând asupra tuturor celor care îl întâlneau pace și bucurie. Caracterul său blând și răbdător, zâmbetul care îi strălucea pe obraz, tăcerea sa înțeleaptă, vorbele cumpătate, erau roadele rugăciunii sale, care se revărsau generos asupra ucenicilor săi.
Dăruirea de sine în slujirea de duhovnic se împletea adesea cu milostenia sau grija față de nevoiași. Avea întocmite liste cu oameni săraci, bolnavi sau văduve din București, pe care îi vizita periodic și pentru care căuta sprijin material de la credincioșii mai înstăriți. Era profund preocupat să aline suferințele celor care se aflau în grea încercare.
- Pictor de biserici
A treia lucrare majoră a vieții Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Mănăstirea Antim a fost vocația sa artistică, manifestată prin activitatea de pictor bisericesc și iconar. De timpuriu, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul picturii, pe care tânărul monah l-a cultivat prin studii de specialitate la Academia de Arte Frumoase din București.
Activitatea artistică, îmbinată cu pregătirea teologică și cu trăirea sa duhovnicească, l-au transformat într-un pictor bisericesc misionar, care înțelegea că predica de la amvon se continuă prin iconografie, fiind o formă continuă de propovăduire a Evangheliei lui Hristos și de susținere a rugăciunii personale și comunitare.
Pe parcursul vieții sale, Sfântul Sofian a pictat și restaurat peste 25 de biserici, atât în țară cât și în străinătate, în Siria și Liban. Fiecare dintre aceste lucrări poartă amprenta trăirii sale duhovnicești. Pictorii, care s-au format pe lângă el și i-au devenit ucenici, au învățat de la el nu doar tehnica picturii iconografice, ci și înțelegerea profundă a misiunii pictorului bisericesc și responsabilitatea covârșitoare pe care acesta o are în a prezenta corect adevărurile de credință ortodoxă prin intermediul frescelor.
În iconografia sa, Sfântul Cuvios Sofian a realizat o sinteză duhovnicească între frumusețea artei bizantine și lucrarea misionară de propovăduire vizuală tăcută a Evangheliei lui Hristos. În acest sens, el a fost cu adevărat și un „iconar de suflete”, așa cum l-au numit contemporanii săi, deoarece el nu picta doar pereții bisericilor, ci și zugrăvea în inimile oamenilor chipul sfințeniei sau al frumuseții dumnezeiești.
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, împreună cu alți 15 sfinți părinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din secolul al XX-lea, în contextul împlinirii anul acesta, 2025, a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie arată modul minunat în care a lucrat Dumnezeu în acest răstimp, poporul român drept-credincios primind prin acești părinți duhovnicești o moștenire spirituală profundă pe care suntem datori să o ducem mai departe către generațiile următoare, ca pe o icoană și o făclie de Înviere.
Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii și credincioșii care, cu multă dragoste, au venit să îl cinstească pe acest mare sfânt contemporan.
Ne rugăm Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
De Ziua Americii, Nicușor Dan i-a omagiat pentru americani pe luptătorii anticomuniști din MIȘCAREA LEGIONARĂ parașutați de SUA și NATO în Munții României
Soluție istorică a Curții de Apel. A fost RESPINSĂ CA NEFONDATĂ cererea Institutului ”Elie Wiesel” de a obliga Primăria Capitalei să schimbe numele străzii ”Mircea Vulcănescu”. Victoria normalității, un cadou de ziua de naștere a fiicei filosofului martir
Ioan Aurel Pop: Aud cu mare bucurie că o instanță din România i-a dat câștig de cauză lui Mircea Vulcănescu, chemat la bară, deși acesta nu a avut posibilitatea să se apere, pentru că a fost ucis de comuniști, în închisoarea de la Aiud, la 48 de ani
Ioan Aurel Pop despre marile personalități interbelice puse la zid: Războiul cu istoria și cu cei morți este o formă perversă de distragere a atenției de la problemele stringente actuale și de creare a unor sentimente de ură față de anumite grupuri române
Pomenirea de 51 de ani a unui mare Apostol al Ortodoxiei: Părintele Nicodim Măndiță, autor a numeroase broșuri creștine, deținut politic în temnițele comuniste - trecut la Domnul pe 6 iulie 1975. Eliberat la cererea unui fiu al lui Ceaușescu? VIDEO
Vasile Boroneanț - Arheolog al suferinței neamului premiat de Academia Română pentru descoperirile sale fabuloase, cum ar fi Sfinții și scrierea nedescifrată pe oase de la Chitila. 12 ani de la adormire (3 iulie 2014)
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Persoane: Părintele Sofian Boghiu Patriarhul Daniel
Locații: București
Subiecte: canonizare proclamare sfinți Sfinții închisorilor
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Mănăstirea Antim Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)