România: „O căruță de țărani a ținut în șah imperii” și „Doi moșnegi au strâns atâta omenire”

MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA

7 august 2025

Câtai sărmălăraie, câtai omenire, câtai mașinăraie!!!

Cap. 1. Câtai mâncare

Un kilometru jumate de tarabe cu di tăti: porum fiert, chiurtoș cu precizări dogmatice în paranteză (de post), gogoși, covrigi, biscuiți, struguri la doozeci și prune la zece (dacă aveam echipament înșfăcam o ladă), zahar roz pe băț de lemn, floricele de porumb, plăcinte, langoși cu precizări dogmatice, cozonaci, prăjituri, sucuri, apă, cafele, piersici turtite, cu puf/fără, roșii, ardei gras, zacuscă, ghiveci, dulceață, șerbet, peltea, magiun, ghebe marinate, eugenii, napolitane, spirale cu cremă roz, ciubuc bicolor, pepeni și/și... Tarabele plasate de o parte și de asta a străzii, bineînțeles că erau și unele cu  chițibușării: iconițe, metanii, cruciulițe, acatiste, baticuri etc., nu insist.

La intersecția către Sihla, gata cu tarabele! M-am uitat lung în sus dupa ciorile Sfintei Teodora. Ei, acu' ce ziceți? Că ele trăiesc cu sutele de ani, de nu fac confuzie cu altă specie... Apoi văd un tir, prin asta înțeleg un camion de mare capacitate plin până-n tavan cu pachețele de mâncare, dar care nu se distribuiau efectiv la tir pentru consumatorul direct, ci coteai spre dreapta într-o lărgime oarecare de-a dreptul uriașă pentru funcțiunea ei: aici erau mese infinit de lungi încărcate de lăzi cu pachețelele din tir. Și Voluntarii Cuvioasei Parascheva care împărțeau. Aici am avut eu o pilă. Că eu pile nu prea cultiv, dar uite că neașteptat m-a lovit situația asta. Aici unde nu se bătea nimeni pentru trofeu. Că de te vedeau singur te întrebau dacă nu mai ai și pe alții în grup și puteai profita să pleci încărcat ca la Crăciun de pachețele albe. Voluntarii Sfintei Parascheva se ocupau. Și tocmai aici unde nu era nevoie, aveam eu relații.

Pe un platou mai jos de cimitir era c o r  t u l. Nu știu sigur, dar poate avea o mie de metri pătrați? Aici erau agapa centrală. Nu coadă, nu bătaie, nu scandal, liniște și pace, mâncare câtai și apă.

Închei capitolul, care în ordinea fireasca a logicii trebuia să fie ultimul, dar ca să isprăvesc cu acest aspect l-am trecut întâi.

Cap. 2. Câtai omenire

Șuvoaie mari de oameni, conducte, practic, mergeau în sus și în jos, ba chiar și oblic. Unii veneau, unii plecau, unii căutau. Alții ședeau la coadă într-o conductă groasă de tot, pe multe rânduri, străjuită cuminte de gardurile din fier aduse probabil de la sărbătoarea Cuvioasei. Conducta asta groasă se despărțea în două undeva, dar, paradox: se despărțea fără să se subțieze. Se despărțea în două fluxuri la fel de groase cu ea însăși de dinainte de divizare, care, undeva lângă biserica mare intrau la moaște prin subsol și se slobozeau pe ușa principală aflată la parter.

Câtai omenirea se referă și la câtai jandarmerie, câtai preoțime care aveau grijă de pelerini. Montați în dispozitiv de la 4. Ora 4:00 a.m.

Cap. 3. Câtai mașinăraia.

Ăsta era de fapt primul capitol, dar am explicat că trebuia să scap de uimirea cu mâncarea.

Situația cu mașinăraia a început de cum am dat colțul la Gura Secului. La mașini ne exprimăm simbolic amintind de fluvii. La început a curs fâră viteză, dar a curs. Apoi nu a mai curs. S-a colmatat. De dinainte de Mănăstirea Secu. Aici am tras la sorți: abandonăm mașina pe marginea drumului și plecăm pe jos, sau încercăm să ne mai apropiem de țel. Să ne apropiem de țel au hotărât sorții. Nu am avut căciulă, nu bilete scrise, am folosit soluții ad-hoc: poala rochiei, un disc cu etichetă. Am mai înaintat puțin apoi am renunțat: viteza pietonilor întrecea cu mult posibilitățile de înaintare auto. Nici nu mai aveam curajul înaintarii pentru a nu cădea în capcana apropierii periculoase de obiectiv. Că anul trecut la praznicul Cuvioasei Teodora am pățit-o: am înaintat până la intersecția cu drumul către Sihla, jandarmeria ne-a oprit și ne-a trimis la stânga pentru că nu mai era niciun loc de parcare. Vreo 7-8 km spre Mănăstirea Sihla drumul era chisat de mașini pe stânga si pe dreapta, așa că nu am putut opri. Ajunși la Sihla am fost dirijati spre Agapia, încă tot pe atâția kilometri. Așadar am mers fără posibilitate de oprire peste 20 kilometri. Unde mai pui că prin pădure în mod deloc liniștitor erau afișe din loc în loc: atenție! zimbri! Au fost atenți cu noi: nu au ieșit la iveală! Astăzi, parcări organizate în natură de o parte și de alta a drumului. Deși practic, șoseaua are  capacitatea a doar două fluxuri: dus/întors,  desfășura patru fluxuri: două statice si două în dinamică.

Cap. 4. Doi moșnegi

Acest capitol nu îl mai scriu. Este deja pe rețele, în filme, mărturii, cărți.  Transmis, întipărit în aerul respirat, în structurile minții si ale inimii. Acest capitol ține mai ales de Adevăr, există în mod obiectiv și ne împărtășește felii din El, fie că știm, fie că nu știm, fie că vrem, fie că nu.

Doi moșnegi, da, Împărate...

Doi moșnegi au strâns atâta amar de lume! Pentru ei Dumnezeu a comutat temperatura zilei la maxima de 27 de grade Celsius, a trimis ploaia și vântul peste munți și văi, a hrănit mulțimea cu pachețele albe, a umplut Sihastria de jandarmi, preoți și voluntari, a organizat circuite, pază, parcări, prim ajutor, ca în final să ne trimită pe toți cu pace acasă, tot o inimă și o speranță.

Marina Bejenaru

VIDEO: