Toader Popescu, avocat din Iași, a fost șeful studenților legionari din Iași, motiv pentru care a fost arestat și condamnat la închisoare pe viață, pe care a făcut-o cu bărbăție, fără să cîrtească vreodată, deși a trecut prin cele mai grele încercări – schingiuri, tortură, bătăi, batjocuri, izolare, și alte multe mizerii ale regimului marxist adus de hoarde cotropitoare în România. Foarte asemănător ca fire cu Părintele Justin Pârvu, și aproape de o vîrstă (era născut la Darabani, în 1920, cu un an mai tînăr decît duhovnicul nostru), a fost printre cei mai tăcuți și mai neștiuți, atît în închisoare, cît și după eliberarea din 22 August 1964 de la Aiud. Toader Popescu a fost unul dintre cei cinci care au fost eliberați ultimii din Aiud, deoarece nu li s-a putut îndoi șira spinării, n-au cedat la nici un fel de presiune și la nici un fel de compromis. Despre temnița cumplită prin care a trecut, despre faptul că a fost printre cei mai demni și mai neînduplecați în fața compromisului și a trădării, a vorbit foarte frumos Părintele Dimitrie Bejan, intervievat de Părintele Ioanichie Bălan:

"Două sute [eram în Zarca Aiudului]. Iar, în total, la Aiud erau până la zece mii de deținuti. Noi nu am acceptat reeducarea la Aiud. Le-am spus că rămânem așa cum suntem. Ne-au pedepsit, dar nu sunt supărat. Ne dădeau câte o jumătate de porție de mâncare. Eram învățati cu mizeriile acestea. Noi am fost cinci oameni care am ieșit ultimii din pușcărie, la 22 august, 1964. Cred că cel mai bun om care a ieșit de la Aiud este un țăran, Toader Popescu, dintr-un sat de pe lângă Iași, un adevărat sfânt, părinte. Nu știu dacă mai trăiește sau nu, dar era realizat, părinte. A suferit mult și nu a protestat niciodată! Eu mai protestam, mai căutam încă dreptate.” În smerenia sa, Toader Popescu a ascuns faptul că era, de fapt, avocat… (din Bucuriile suferinței, de Preot Dimitrie Bejan)

Despre marea iubire de oameni ce îl anima pe Toader Popescu a scris și marele poet al temnițelor Nichifor Crainic, care l-a întîlnit pe acesta în infirmieria Aiudului:

"Mi-aduc aminte de o criză nocturnă tragică în spital. Urinasem decuseară o jumătate de litru de lapte gros în borcan. Era puroi. Durerea a fost în noaptea aceea maximă. Mă supraveghea benevol un tînăr avocat din Iași, Teodor Popescu, internat în același salon. Cînd, la miezul nopții, i-am șuerat în aiurare că mor, a bătut violent în ușă și a venit medicul de gardă, care și el era un deținut, Constantinescu. Ar fi putut să deslușească după borcan și după durerile de șale ce boală aveam, dar era somnoros la ora aceea. Mi-a făcut o injecție fără să spună cu ce și a plecat. După o jumătate de oră efectul ei m-a ridicat din infern în paradis. În locul agoniei de pînă adineauri, o stare de euforie și exuberanță că toată lumea era a mea. M-am ridicat pe marginea patului, alături de Teodor Popescu. Nici umbră de durere, nici somnul nu mai venea. În această stare exuberantă, i-am spus partenerului meu poezii pînă la ziuă. Atunci mi-a spus el secretul euforiei: mi se făcuse o injecție cu morfină!” (Șoim peste prăpastie, ed. Roza vînturilor, 1990, p. 165)

După acei ani cumpliți, l-a căutat pe Părintele Justin și i-a fost printre cei mai apropiați prieteni și sfetnici. Cei care i-au cunoscut pe amîndoi, pot spune despre Toader Popescu că a fost cel mai bun prieten al Părintelui Justin. De o smerenie uriașă, a trecut neobservat și nevăzut, cu simplitatea sa cucerind pe toți cei ce l-au cunoscut și au dorit să se folosească de viața sa de sfințenie.

Părintele Nicolae Grebenea, un alt mărturisitor al temnițelor antihriste, era bun prieten cu Toader Popescu și cu soția sa. De multe ori își făcea vreme să-i cerceteze și să-i mai vadă, și, deoarece îi erau foarte dragi și deoarece era mai în vîrstă decît cei doi, zicea întotdeauna: "Mă duc la copii”.

Părintele Grebenea și-a făcut obicei să aștearnă pe hîrtie multele întîmplări din viața sa, iar pe unele dintre ele ni le-a dat și nouă, în 1999, ca să le edităm și să le prelucrăm. Au apărut în volum, sub titlul "Amintiri din întuneric”. Cînd s-a apropiat de o formă finală a manuscrisului său, i l-a dat lui Toader Popescu să îi facă o lectură. Și pentru că în mai multe locuri a pomenit de prietenul său mai tînăr, acesta din urmă, oriunde a găsit scris despre sine, sau vreun episod în care era menționat și numele de Toader Popescu, a tăiat tot. Cu greu a acceptat să fie menționat o singură dată în carte, cu referire la muncile silnice de la mina Baia Sprie, în acest pasaj:

"Am lucrat și cu un admirabil tânăr avocat ieșean, Tudor Popescu, bărbat de înalte convingeri, înțelept și optimist, calm, prevăzător, blând, caracter ferm, orizont cultural deosebit, memorie excepțională, un profund creștin ortodox, un spirit ales, modest, prea modest, fost șef al Centrului studențesc legionar din Iași, stimat de toți cei care l-au cunoscut, un mare prieten și un talent poetic. Tot pe galerie lucram cu el. Duceam materialele sus pentru lucru: sfredele, motorină. Cu Tudorică stătusem în celulă în anul 1949. Era talentat, fire meditativă; făcuse câteva cântece frumoase ce se cântau peste tot în temniță. El conducea sania la întoarcerea de sus cu o viteză ce mă înspăimânta. Era plăcut și munca ne-a apropiat sufletește. Despărțindu-ne, am rămas prieteni de suflet și de suferință.”

Soția lui Toader Popescu, astăzi maica Varvara de la Mănăstirea Paltin, ne-a povestit cîte ceva despre soțul ei, între care faptul că îi plăceau mult lucrurile făcute cu mîinile sale, și că îi plăcea mult să se ostenească pentru a se putea bucura de propria sa muncă, preferînd osteneala în detrimentul lucrurilor cumpărate.

O familie de tineri, care se atașaseră de Toader Popescu și de soția sa, își făcuseră obicei să vină cît de des puteau ca să-i cerceteze pe bătrîni. Pentru că tînăra soție se plîngea de dureri de cap care o cuprindeau foarte des, bătrînul Toader i-a zis: "Lasă-mă să-ți pun mîna pe cap, poate te vei simți mai bine”. Și într-adevăr, așa a și fost: fără să-și dea seama cînd, au lăsat-o durerile. Și aceasta nu numai o dată, ci de cîteva ori. După săvîrșirea sa în anul 2006, tînăra femeie a mers la cimitirul unde era îngropat ori de cîte ori era cuprinsă de migrene și la atingerea cu capul de crucea bătrînului, o lăsau durerile.

În anul 2006 s-a săvîrșit cu pace, în ziua de 28 Iunie, și a fost îngropat într-un cimitir din Iași. Soția a venit la Părintele Justin, care i-a propus să vină și să-și petreacă ultimele zile alături de obștea de maici. În anul 2012, cu acordul soției, Mărturisitorul Toader Popescu a fost adus la Mănăstirea Petru Vodă și îngropat în cimitirul de obște. Pentru buna mireasmă și culoarea de sfinte moaște, de netăgăduit, a capului său, acesta a fost păstrat spre închinare în mănăstire, la hotărîrea Părintelui Justin.

În ziua de 11 Noiembrie 2012, la pomenirea Sfîntului Theodor Studitul, o mică părticică din sfintele moaște ce se afla în Mănăstirea Paltin a început să răspîndească o bună mireasmă atît de puternică, încît toată mănăstirea s-a umplut de această bună mirosire. Din acea zi, părticica respectivă a fost așezată pe Sfînta Masă, în altarul bisericii mănăstirii de maici, unde se află pînă astăzi și dă mărturie de sfințenie tuturor sfințiților slujitori ce vin acolo să slujească Sfînta Liturghie.

Darul facerii de minuni îl lucrează și astăzi, și pacea inimii o dăruiește mărturisitorul lui Hristos Toader tuturor celor cei ce vin să se închine cu credință la moaștele sale, puse la închinat în biserica Mănăstirii Petru Vodă. Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi.