ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Părintele Gherasim Iscu, aflat pe lista propunerilor de canonizare, a fost omagiat în Anul Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele comuniste și printr-o emisiune de timbre publicată de Poșta Moldovei (foto mai jos).

Agenția Basilica ne amintește, astăzi: Părintele Gherasim Iscu s-a născut în comuna Poduri, județul Bacău, în ziua de 21 ianuarie a anului 1912.
A fost tuns în monahism la Tismana. A ajuns stareț la Mănăstirea Arnota la vârsta de numai 25 de ani, apoi a fost trimis să slujească în Transnistria. La revenire, a fost numit stareț la Tismana în vremuri dificile, în timpul regimului comunist ateu.
În 26 septembrie 1948 a fost arestat pentru că ajutase Mișcarea Națională de Rezistență din Oltenia, din care făcea parte și tânărul Radu Ciuceanu. A fost dus inițial la Craiova, apoi au urmat Aiud, Pitești, Gherla și Canalul Poarta Albă. După lungi suferințe purtate cu demnitate, s-a îmbolnăvit și a fost dus la Sanatoriul din Târgu-Ocna.
A trecut la cele veșnice în data de 25 decembrie 1951, la Nașterea Domnului, de mână cu torționarul său.
În ședința din 25 februarie 2021, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 15 preoți și călugări pentru anul 2025, printre care se află și Părintele Gherasim Iscu.
Marturisitorii, Mucenicii si Sfintii Inchisorilor - Parintele Justin Parvu - Posta Moldovei 16 Iunie 2015

Redăm mai jos o serie de fotografii și mărturii valoroase despre Sfântul Gherasim Iscu:

„Să avem pilda Sfântului Nicodim și a altor mari părinți din această Mănăstire (Tismana), care și-au dat sufletul pentru credință, așa cum este și neuitatul stareț al mănăstirii, Părintele Arhimandrit Gherasim Iscu. A murit în închisorile comuniste apărând credința și dând mărturie de anii grei, de cele cinci decenii pe care le-am străbătut pentru a ne salva credința.” – Patriarhul Teoctist

Parintele martir Gherasim Iscu - staret Tismana, col Petre Grigorescu si Radu Ciuceanu la reconstituirea Securitatii 1948 - CNSAS - Marturistorii Ro via Roncea Ro

"Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morții chemând pe alți doi deținuți. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a așezat pe marginea patului ucigașului său și-l mângâia pe cap.
Nu voi uita niciodată această mișcare! Un om schinghiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea. Putea găsi o mângâiere pentru acela.
Apoi preotul zise către acel om:
– Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea.”  Richard Wurmbrand – Crăciun în temnită: Minune într-o noapte de Crăciun, comunistul schingiuitor și victima sa, Părintele Gherasim, au plecat împreună în Rai

Parintele Staret Gherasim Iscu - ACNSAS - Marturisitorii

"Arhimandritul Gherasim a fost un stâlp al rezistenței sufletești în temniță. La Canalul morții Dunăre-Marea Neagră a fost repartizat în brigada specială pentru preoți, unde tortura prin muncă, nesomn, înfometare și bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate. Batjocoriți, chinuiți, torturați, arhimandritul Gherasim și ceilalți preoți au suportat cu cinste calvarul. Mai târziu părintele s-a îmbolnăvit de T.B.C. și a fost adus la Târgu Ocna, unde a murit ca un înger în trup.” Ioan IanolideÎntoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă – PDF

Craciunul in Temnitele Comuniste - Valeriu Gafencu - P Gherasim Iscu - Ioan Ianolide

Interviu cu Ioan Iscu, nepotul Parintelui Gherasim Iscu, profesor de religie: "De când am făcut Teologia am înțeles sensul lumii și sensul existenței”

– Domnule profesor, de ce ați renunțat la profesia de avocat în favoarea celei de dascăl?

– Nu a fost o renunțare deliberată. A fost o perioadă în viața mea când mi-am căutat sensul și am vrut să dau conținut vieții mele, și ușor-ușor s-a cristalizat în mintea mea dorința de a mă apropia de Dumnezeu. Pentru a mă apropia de Dumnezeu, am găsit de cuviință să urmez Facultatea de Teologie.

In perioada imediat următoare Revoluției, ne vizitau tot felul de persoane aparținând confesiunilor neo-protestante, care încercau să ne explice Biblia. Eu am avut un sentiment de jenă, gândindu-mă că am studii superioare de Drept și că provin dintr-o familie creștină în care am primit o serioasă educație creștina, și acum eram învățat despre Dumnezeu de protestanți, dintre care unii nu-mi inspirau nici un fel de încredere. Acest lucru a stârnit în mine dorința de a cunoaște mai multe despre Dumnezeu, de a mă apropia de El. In plus, nu puteam să concep că voi ajunge la sfârșitul vieții fără a-mi cunoaște religia în care m-am născut…

– Dar care era relația dvs. cu Dumnezeu – de ati luat aceasta hotarare?

Părinții mei erau niște creștini practicanți. Erau zile în care ne sculam toată familia la 12 noaptea și făceam împreună acatiste, paraclise, catisme din Psaltire. Părinții mei mergeau în fiecare Duminică la biserică. Pe tatăl meu nu l-am auzit niciodată înjurând. Ca în orice casă de țăran, aveam țuică sau vin, dar se consumau cu măsură, cu cumpătare. Părinții mei țineau posturile cu mare rigurozitate. Țineau și ziua de luni, iar în timpul celor patru posturi, lunea, miercurea și vinerea mâneam fără ulei. Ei erau considerați habotnici de către ceilalți oameni. Aveau impresia că suntem „pocăiți”. Acest cuvânt, „pocăiți”, m-a marcat mult în tinerețea mea, dar mai târziu am înțeles că noi toți, creștinii, ar trebui să fim pocăiți. Pocăința este o condiție a creștinului adevărat, nu poți să fii creștin dacă nu te pocăiești cu adevărat de păcatele tale. Pocăința înseamnă regret pentru păcatele săvârșite și totodată dorința de a te schimba, de a pune început bun. Din păcate, termenul acesta și l-au însușit nejustificat cultele neo-protestante. Ei toți se cred „pocăiți”. Astăzi omul aleargă după minuni, după senzațional, după preoți înainte-văzători, dar uită că sufletul trebuie curățat prin căința de păcatele săvârșite. Sfinții Părinți au zis: „Mai mare decât cel ce face minuni este cel ce-și vede păcatele".

– Ce s-a întâmplat cu dvs. după ce ati parasit casa părintească?

Eu am intrat la facultate in plina perioada comunistă, când ideologia dominantă era cea atee. Aceasta, coroborat cu faptul că am urmat o facultate cu specific social-politic, m-a făcut să nu mai fiu acel creștin practicant. Din păcate, nici mediul în care am studiat nu m-a ajutat – nu am întâlnit în facultate nici măcar un coleg la care să simt că are o relație cu Dumnezeu. Nu mă mai duceam la biserică, pentru că, dacă m-aș fi dus, aș fi fost depistat și aș fi avut probleme – dar aveam în gând să reîncep să mă duc la biserică după terminarea facultății…

Parintele Gherasim Iscu ziarul Lumina - Adrian Petcu

– Ce ne puteți spune despre Părintele Gherasim, al cărui nepot sunteți?

– Eu nu l-am cunoscut, a trecut la Domnul înainte de a mă naște. Dar toți oamenii care l-au cunoscut mi-au vorbit despre el numai la superlativ. A terminat școala primară în comuna Poduri cu 10 pe linie. Am găsit în podul casei lucrări și teze de-ale sfinției sale. M-a surprins că nici una nu era corectată cu roșu. Ale mele toate aveau corecturi și tata întotdeauna îmi arăta lucrările lui. Am întâlnit un coleg de-al lui care mi-a spus că avea calități intelectuale deosebite – nu numai că era primul din clasă, dar diferența dintre el și restul clasei era foarte mare, încât era privit ca un măgar între oi. Același lucru mi l-a mărturisit mai târziu și un coleg de catedră. A intrat în monahism la o vârstă foarte fragedă – era în clasa a VI-a; acest lucru spune foarte mult.

Ce nu se știe despre Părintele este că după absolvirea Facultății de Teologie a mai făcut vreo trei facultăți și știa vreo șapte limbi străine. Bunica mea, mama lui, ne vorbea despre Părintele ca despre un om extraordinar de harnic – când venea acasă, schimba două vorbe și apoi se apuca de treabă. Bunica mea a fost o femeie simplă, fără carte. Mi se pare extraordinar cum ea, o femeie analfabetă, a reușit să crească un asemenea om. Și de noi s-a ocupat, și s-a străduit după puterile ei să ne apropie de Dumnezeu. Ne-a învățat Rugăciunile începătoare, Crezul, Tatăl nostru. Bunica mea, după ce și-a terminat obligațiile familiale, adică și-a crescut copiii, s-a călugărit. Și pentru că accesul în mănăstiri se făcea foarte greu în acea perioadă, ea și-a dus viața de călugăriță în propria casă părintească – trăia ca o pustnică în casa în care a copilărit, făcea multă rugăciune și metanii.

In anul IV de Teologie am cerut dosarul Părintelui, crezând că voi descoperi mai multe despre viața sfinției sale. Din experiența mea de avocat, primul lucru pe care l-am constatat a fost că acest dosar a fost „periat”, adică au dispărut multe aspecte din viața lui, persoane care l-au turnat, l-au torturat. Ce am reținut din dosar a fost faptul că, în vremea arestării sale, era Starețul Mănăstirii Tismana și unii membri ai „Mișcării Naționale de Rezistență” i-au cerut găzduire și hrană pentru luptătorii anticomuniști – lucru pe care Părintele Gherasim l-a făcut cu toată inima. A fost arestat și condamnat la zece ani de închisoare pentru „uneltire împotriva ordinii sociale". In perioada detenției a trecut prin mai multe închisori: Pitești, Gherla, Aiud, Canal, Târgu-Ocna. Părintele, prin jertfa sa, a ales calea care duce spre Rai. Eu, după ce am citit despre sfinții închisorilor și am aflat despre suferințele pe care le-a îndurat și Părintele Gherasim în temnițele comuniste, m-am gândit că și el a intrat în ceata Sfinților.

A fost și o întâmplare care, cumva, mi-a întărit această convingere. In anul 1993 treceam pe la o gură de metrou, când am întâlnit un călugăr despre care am aflat ulterior că ducea o viață de nevoință deosebită. Acesta, deși în jur era lume multă, a venit anume la mine și mi-a zis că am un sfânt în familie. Primul meu gând a fost că sfântul despre care vorbea părintele ar fi fratele meu, Mihăiță, care a murit la șase luni. Tata mereu ne zicea: „Nu vă întristați pentru el, nu-l plângeți, pentru că el este sfânt!” Dar părintele acela mi-a spus că sfântul la care se referă este preot…

Parintele Gherasim Iscu si obstea Manastiri Tismana, al patrulea de la st la dr, randul din spate - 13 iulie 1936 - Marturisitorii

– Simțiți că vă ocrotește?

– La câțiva ani după această întâmplare, am avut un accident de mașină. Mergeam cu 175 km/oră și am intrat pe un drum cu prundiș. Mașina s-a răsturnat și s-a făcut praf – nu s-a mai putut recupera absolut nimic din ea, au venit cu platforma să o ridice. Dar eu am scăpat teafăr! Atunci am avut sentimentul că Părintele a mijlocit la Dumnezeu ca să scap cu viață.

– Cât timp ați fost avocat?

– Am fost 10 ani avocat și 10 ani consilier juridic.

– Și cum ați ajuns profesor?

– M-am lăsat împins de val. Majoritatea colegilor mei de la Teologie, după terminarea facultății, s-au înscris la examenul național unic de intrare în învățământ, ca o alternativă pentru cazul în care nu ar fi primit preoția. M-am prezentat și eu la acest examen, în urma căruia am obținut un post la un liceu și astfel am ajuns, din avocat, profesor de religie…

– Mai aveți nostalgia anilor in care practicați meseria de avocat?

– Nu, pentru că din păcate nici unul din colegii mei nu era un creștin practicant. Majoritatea dintre noi ne declarăm ortodocși, suntem botezați, dar nu avem o credință adevărată, lucrătoare. Mergem când și când la biserică, mai aprindem câte o lumânare, poate unii ne mai și spovedim de Paști și de Crăciun — și cam atât! Mă mai întâlnesc cu foștii mei colegi, dar parcă ei nu sunt în același duh. Făcând Teologia, am descoperit oameni cu multe virtuți, de la care am învățat multe.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi un bun creștin?

– A fi un bun creștin înseamnă a fi într-o relație dreaptă cu Dumnezeu, să nu ajungi să fii prizonierul formelor. Noi, în general, ne lăsăm încorsetați de forme și de tot felul de datini care te îndepărtează de o trăire autentică. Un creștin adevărat este un creștin care se spovedește și se împărtășește regulat. Nu poți fi creștin adevărat dacă nu ai părtășie cu Hristos. Unii dintre creștini, spunând „am credința în suflet”, cred că se pot mântui fără a frecventa biserica, fără a crede în harul preoției – preotul fiind cel care dă dezlegare de păcate și cel care ne dă trupul și sângele Mântuitorului. Totodată, toți declarăm că trebuie să avem dragoste față de aproapele, dar eu nu mai văd dragostea dintre creștini!

– Cum Il putem mărturisi astăzi pe Hristos?

– Este foarte greu să-L mărturisim pe Hristos astăzi, când aproape tot ceea ce ne înconjoară nu mai are legătură cu Hristos. Mass-media nu în are pe Dumnezeu în centru, nu este interesată de promovarea valorilor și a virtuților creștine — de fapt, mass-media se leapădă de Hristos. Văd că în școli se face multă reclamă, se organizează tot felul de evenimente și manifestări cu ocazia sărbătorilor păgâne preluate de la americani, dar când este vorba despre sărbătorile noastre creștine nu se întâmplă absolut nimic, sunt trecute cu vederea pentru că „nu mai sunt de actualitate” sau „nu sunt de bun augur". Oamenii au pervertit valorile, binele îl consideră rău, iar răul îl socotesc bun. Ce citesc tinerii astăzi, ce filme vizionează, ce emisiuni sau show-uri urmăresc? Ei sunt rodul a ceea ce „consumă” din punct de vedere cultural. Dacă suntem îmbibați de false valori, atunci nu mai avem cum să ne identificăm cu Hristos și cu valorile promovate de creștinism! Eu am crescut fără radio, fără televizor, deși proveneam dintr-o familie cu posibilități. Astăzi, cum se spune și în Sfânta Scriptură, din pricina înmulțirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulți s-a răcit. Astăzi sunt prea multe fărădelegi stimulate, favorizate de către mass-media și care duc, ușor-ușor, la pervertirea oamenilor…

– Ce se poate face pentru a se menține o anumită moralitate în școli, cu atât mai mult cu cât auzim chiar de trafic de droguri?

– Eu nu știu să se facă trafic de droguri în licee, dar, după cum îi văd pe tineri că se comportă, înclin să cred că unii dintre ei consumă plante etnobotanice sau chiar droguri mai tari, stupefiante. Sunt momente în care nu poți să-i stăpânești, nu te poți înțelege în nici un fel cu ei! De vină sunt cei care au decis legalizarea etnobotanicelor – dar probabil sunt mari interese financiare, dacă s-a admis așa ceva. Singura soluție de a se menține o moralitate în licee este să revenim la creștinismul autentic. Prin ora de religie încercăm să le arătăm calea, dar o singura ora de religie este insuficientă, mai ales că nu avem și susținerea celorlalte cadre didactice în demersul nostru.

– Care sunt lucrurile pe care le regretați cel mai mult în viață?

– Regret că am stat atât de mult departe de Dumnezeu. Este cel mai minunat lucru să fii în Hristos și în Biserică. Imi pare rău de fiecare minut petrecut în afara Bisericii. De când am făcut Teologia am înțeles sensul lumii și sensul existenței. Inainte de aceasta, nu aveam repere de a aprecia oamenii, faptele.

O modalitate de a mă apropia de Dumnezeu a fost rugăciunea. Acum simt altfel rugăciunea. Inainte vreme, rugăciunea mea se limita doar la rugăciunile de dimineață și de seară. Acum mă rog mai mult împreună cu soția, facem acatiste, dacă avem o problemă de familie ne rugăm mai mult pentru a ne ajuta Dumnezeu să trecem peste ea. Și este incredibil cum răspunde Dumnezeu la rugile noastre! Spune Dumnezeu că „unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20) și că „orice veți cere întru numele Meu, aceea voi face” (Ioan 14:13). Și cred că tot rugăciunea este o soluție pentru neamul nostru! Dacă nu putem face ceva concret pentru binele neamului, măcar să trimitem rugile noastre Stăpânului ca să se milostivească de poporul acesta.

Raluca Tănăseanu / Familia Ortodoxă, Nr. 7 (30) / 2011

Preluare: MĂRTURISITORII

Mai multe articole despre Sfântul Gherasim Iscu – AICI

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews