Horațiu Mălăele s-a  născut la Târgu Jiu, la 1 august 1952.
 
Actor de teatru și film, regizor, caricaturist, pictor și scriitor român, Horațiu Mălăele a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din „Pălăria florentină”, de Eugene Labiche. 

În 1975, și-a început de altfel și cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, pentru ca apoi să ajungă în București, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Național, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, excelând în numeroase roluri de dramă și comedie. 

Printre numeroasele spectacole regizate cu mare succes la public se numără: „Puricele”,„O sărbătoare princiară”, „Poiana boilor”, „Podu”, „Lecția”, „Măscăriciul”, „Revizorul”, „Carlo contra Carlo”, „S-a sfârșit cum a-nceput”. În 1975 a debutat și în film, în „Muntele ascuns”, în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule de mari regizori români, ca Alexandru Bocăneț, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu. 

De la debut și până în prezent, Horațiu Mălăele a obținut numeroase premii pentru interpretare și pentru regie, dar și premii speciale: trofeul UNITER, în 1992, pentru „Mincinosul”, trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Românești, în 1994, premiul UNITER, pentru „Unde-i revolverul”, în 1998. În august 2012, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Horațiu Mălăele primea o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală.

Într-un interviu recent, actorul a dezvăluit că este un mare patriot și că nu a vrut niciodată să-și părăsească țara, indiferent cât de greu i-a fost.

„N-am vrut să plec, pentru că sunt născut român. Părinții mei s-au născut aici, aici e casa mea. Cum să plec din casa mea? Să plece ei! De ce să plec? Ca să trăiesc puțin mai bine dincolo? Aș fi trăit foarte puțin mai bine. Poate. Depărtarea e un lucru rău. Întrebarea fiind depărtarea de ce? Nu poți să-ți explici, dar undeva, în subsolul tău, lucrurile încep să se agite și-ți dai seama că nu e bine ce faci", mărturisea actorul.

În viață sau în carieră nu are regrete majore, nimic care să poată fi consemnate. 

„A regreta înseamnă a capitula, or eu sunt, încă, în tranșee cu grenada-n mână. Îmi doresc să fiu mult mai bogat decât anul trecut și mult mai sărac decât cel care vine. Spiritualicește. Cum mă definesc? Sunt un conglomerat celular de construcție dumnezeiască ce-și propune să comunice cu lumea. Mă înfurie imbecilitatea programată, fie ea autentică sau mimată”, afirma actorul. Nu știe dacă este un bun manager, știe doar că este foarte atent. Așa a crezut el de cuviință că trebuie să se ocupe de el și așa a și făcut. „Dacă aș fi fost mai atent, m-aș fi ocupat și mai bine de mine. Mi-am fost suficient, atât cât am putut eu să mă ocup de lucrul ăsta. Și s-ar putea ca, în mod fatalist, să spun, sau nu, ca atât să fi fost rostul meu".

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews