ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În cursul zilei de 26 iulie, regizorul Toma Enache a făcut publice primele imagini ale filmului său „Între chin și Amin”. Pe pagina sa de youtube, cineastul a publicat trailerul peliculei ce are ca temă fenomenul reeducării de la Pitești.

Filmul care va fi lansat în toamna acestui an este povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din închisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, șeful penitenciarului. Prin credință, Tase Caraman supraviețuiește torturilor și, după ce scapă cu viață, compune cântecul „Odă lui Dumnezeu". Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, chinută de așteptarea bărbatului iubit. Filmările au fost realizate în satul Corbu, Constanța și la Închisoarea Jilava.

Regizorul Toma Enache a declarat că motivația acestui film a fost necesitatea de a aduce „un mic tribut” oamenilor care au trecut prin chinurile din temnițele comuniste.


„Poveștile uluitoare de viață și de rezistență ale unor oameni fantastici, povești care au luat naștere în perioada reeducării, m-au determinat să fac acest film. Am simțit că rezistență și tăria de caracter ale acestor oameni trebuiau mărturisite și într-un film. Nimic legat de acest subiect nu e ușor. Chiar și să asculți adevărul despre ce s-a întâmplat acolo e greu și dureros. Chinurile și torturile la care au fost supuși acei oameni sunt de neimaginat iar transpunerea lor într-un film artistic nu poate fi nici ea ușoară. Însă efortul meu și al echipei contează mai puțin. L-am privit cu toții că pe un mic tribut adus acestor oameni excepționali. Am considerat că este de datoria noastră să povestim lumii, atât cât putem noi, despre aceste adevăruri dureroase, despre suferințele îndurate de acești superoameni, despre puterea lor de a răbda, și în în final, de a ierta. Cred că Experimentul Pitești și rezistența anti-comunistă în general ar trebui să fie tema a multor zeci de filme. Din păcate, deși a trecut atâta timp de când avem libertatea de a face filme despre orice dorim, adică vreo 30 de ani, acesta este primul film artistic de lungmetraj cu acest subiect, care va apărea în cinematografele din România”, a afirmat el pentru Adevărul.

Persoana care l-a inspirat pe Enache este fostul deținut politic Tache Rodas, o victimă și un supraviețuitor al Experimentului Pitești.

Din distribuție fac parte: Cezara Dafinescu, Victoria Cociaș, Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu,, Petrică Moraru, Vali Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi (fiica lui Gheorghe Hagi), Csaba Ciugulitu, Kim Ciobanu, Laurențiu Stan, Dragoș Stoica, Mircea Taiss, Bogdan Sălceanu, Remus Stănescu, Teodora Calagiu Garofil. 

În peliculă apare și regretatul jurnalist George Stanca, trecut la cele veșnice între timp.