Cronică de film: ”Dimineața care nu se va sfârși”: când preotul și cineastul își dau mâna

Miercuri, pe 21 decembrie, la cinematograful Victoria din Cluj-Napoca, în prezența actorului Ovidiu Crișan și a criticului de film Elena Dulgheru, a avut loc premiera națională a filmului românesc ”Dimineața care nu se va sfârși”, debutul în lung-metraj al preotului-cineast Ciprian Mega. Pelicula este una independentă, realizată fără sprijinul C.N.C., și a câștigat premiul Istess per il Giubileo della Misericordia la Festivalul Internațional de Film "Popoli e religioni" de la Terni (12-20 noiembrie 2016, Italia). Distincția a fost acordată de un juriu prezidat de marele cineast polonez Krzysztof Zanussi, și este atribuită de Institutul de Studii Teologice și Istorico-Sociale din Terni (ISTESS).
Începând din ianuarie 2017, aflăm de la pr. Ciprian Mega, care este și producător al peliculei, aceasta va putea fi văzută în București, Iași, Timișoara și în alte mari orașe ale țării.
De mult nu m-a impresionat un film românesc atât de tare, ca „Dimineața care nu se va sfârși”, debutul în lung-metraj al preotului ortodox Ciprian Mega. Și nu datorită formației profesionale neobișnuite a realizatorului – ceea ce (ca și altora) mi-a incitat curiozitatea, dar mi-a infuzat inițial și o doză de scepticism. Ci datorită poveștii puternice, pline de adevăr, durere și speranță, cum rar mai vezi pe ecranele românești, spuse cu o măiestrie rară chiar pentru debutul unui absolvent de Regie, dar cu totul excepțională pentru un cineast fără o formație de specialitate.

E adevărat că tânărul preot român din Cipru are câteva (puține, dar ferme) antecedente în cinema și literatură. În 2015, scurt-metrajul său ”Nunta lui Iov”, la care a semnat, ca și acum, și scenariul, a fost selecționat – ceea ce nu e puțin lucru! - la Festivalul Internațional de la Cannes. Iar în 2006, foarte tânărul teolog publica la Editura Aldine „Pântecul desfrânatei”, o incursiune fictivă în istoria subterană a Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX, roman remarcat apreciativ în epocă, chiar republicat, influențat ca scriitură de proza lui Virgil Gheorghiu.
.png)
Talentul de povestitor al lui Ciprian Mega vine dintr-o observație atentă a vieții și a oamenilor, dublată de sensibilitate, credință bine ancorată în Dumnezeu și curaj. Personajele și situațiile din filmul lansat pe 21 decembrie la cinematograful Victoria din Cluj-Napoca sunt extrase din mediul actual de viață al regizorului, al emigranților români din Cipru. Cu o maturitate rară pentru generația sa, tânărul teolog, scriitor și cineast urmărește în destinele personajelor sale semnele proniei lui Dumnezeu, pe care o pune în valoare discret, din faptele și sentimentele oamenilor, iar nu dintr-un sertar de idei preconcepute. Calitatea de preot și duhovnic îi îmbogățește imens materialul faptic, din care scenaristul extrage povești impresionante, cu pragmatismul necesar pentru a le readuce la viață într-o formă solid structurată narativ, care îți dă fiori. Toate acestea, la un loc, configurează ceea ce se cheamă talent, chiar vocație. Un talent cinematografic și scriitoricesc, care merge mână în mână cu vocația pastorală, cele două potențându-se una pe cealaltă, într-un mod pe care doar Dumnezeu îl poate rândui. Rareori vezi la un teolog, chiar cu harisma scrisului, o asemenea propensiune pentru exprimarea prin imagine!
Filmul este o tragedie, amintind de „Maria”, debutul lui Călin Peter Netzer, tot o tragedie centrată în jurul unei femei abuzate fragile, o mamă eșuată în lupta cu o societate brutală.

Povestea din „Dimineața care nu se va sfârși” izvorăște, cum mărturisește autorul, dintr-o mare durere: o durere preoțească, a duhovnicului pentru suferințele altora. La prima spovedanie pe care a asistat-o ca duhovnic, preotul-cineast a aflat o poveste similară cu a eroinei din film, o româncă fugită dintr-o familie dezorganizată, ajunsă să se prostitueze în Cipru. Au urmat la scaunul spovedaniei nu mai puțin de două sute (!) de mărturisiri de aceeași factură, povestește regizorul. O dramă socială a cărei amplitudine nu ne-o imaginăm, despre care nimeni nu vorbește, mușamalizată de ambasadă, de presă și de justiție. E vorba de tragedia româncelor sosite în Cipru prin firme de recrutare-fantomă, obligate ani de zile să se prostitueze, devenite prizoniere în mafia acestei ilegale industrii, cu complicitatea tacită a autorităților locale și a diplomației române.
Eva, eroina filmului, este una din ele. Violată de tatăl-vitreg în România, emigrată în Cipru, unde ajunge victimă a traficului de carne vie, devine mamă în urma unei căsătorii forțate care, însă, o elibera de sclavia sexuală. Rămasă singură ca urmare a morții soțului narcoman, Eva revine la fatidica profesie ca să-și întrețină copilul. Află că are SIDA, dar nu are puterea să o rupă cu trecutul. Banii câștigați îi trimite în țară mamei sale, care îi crește fetița, singura ființă pe care Eva o iubește. Abia când se simte la capătul puterilor, ajunge la parohia românească pentru a cere sprijin moral, cu toate că nu crede în Dumnezeu. Acesta e momentul crucial al întâlnirii cu preotul, care îi va schimba destinul; nu pe cel exterior, deja pecetluit, ci pe cel interior. În urma discuțiilor cu parohul român, Eva „Îl iartă” pe Dumnezeu, pe care până atunci Îl învinovățise de nenorocirile ei, deblocându-și ea însăși drumul către iertarea divină, pe care abia acum îndrăznește să spere că o va putea primi. Pe patul de spital, eroina muribundă, abandonată de falșii săi prieteni și vegheată doar de preotul român, are în sfârșit curajul să-și încredințeze sufletul lui Dumnezeu, după ce mai întâi imaginează un ceai cu Cel pe care-L considerase dispărut din viața ei. Dramaturgia viguroasă și realismul acut salvează filmul de patetism, păstrându-i însă căldura, emoția și omenia, capabile să cucerească și publicul și critica.

Interpretarea sincerită și de mare acuratețe a actriței protagoniste, Ela Ionescu, în tandem cu Valeriu Andriuță (preotul), Ovidiu Crișan (ambasadorul, clientul favorit al Evei), Florentina Țilea (prietena și complicea ei „profesională”) și Mihai Stănescu (tânărul inocent, de care Eva se îndrăgostește), creează momentele de mare dramatism și emoție ale filmului.
Directorul de imagine Liviu Mărghidan, atent la portrete și ambianțe, conferă adâncime psihologică și o atmosferă vibrantă poveștii – susținute și de coloana sonoră, în care recunoaștem, pe lângă fragmente de muzică populară românească și mediteraneană, acordurile sublime ale lui Arvo Part.

Dacă pelicula propune o „Traviată” atașantă, aparținând unei specii sociale (emigrația în derivă morală), reprezentate abundent în cinematografia română recentă (vezi, de pildă, „Periferic”), imaginea monumentală și realistă a preotului, ca erou de prim-plan, este prima de acest fel din cinematografia autohtonă și una din foarte rarele din cea universală. Alături de acesta, portretul ambasadorului blazat și iresponsabil față de problemele conațioalilor săi, și cel al mitropolitului „de ieri și de azi” (figură complexă, creionată cu mare putere de sinteză de Valer Dellakeza), precum și cele ale eroilor secundari (radiofonistul de ocazie, promotor al concertelor de manele), alcătuiesc o galerie de tipologii realiste, vaste în cuprindere socială, nuanțate, atent surprinse și corelate între ele, cum de mult cinematograful autohton nu a mai produs.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

VIDEO: Patimile lui Hristos, filmul INTEGRAL subtitrat în română. Regia: Mel Gibson

A murit Adnana – Echipajul Speranței s-a reîntregit!

AUR solicită demisia conducerii Teatrului Național și retragerea urgentă a piesei blasfemiatoare ”Proorocul Ilie”: E inadmisibil ca o instituție culturală, cu atât mai mult una cu prestigiul TNB, să permită profanări grosolane ale simbolurilor religioase

Directorul TNB, George Călin, fostul Miss Piggy, explică lumii că ”opera” regizorului Botond Nagy ”Proorocul Ilie” nu e blasfemie ci că românii și Patriarhia nu înțeleg actul artistic rafinat, o pastișă a spectacolului satanist al Olimpiadei de la Paris

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

A murit Mircea Diaconu. Cancer. Se vaccinase Covid în urmă cu trei ani
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Teatru / Film
Persoane: Ciprian Mega
Locații: Cipru
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)