Aceasta este o poveste adevărată. Evenimentele descrise au avut loc în Minnesota în anul 2006. La cererea supraviețuitorilor, numele au fost modificate. Din respect pentru morți, restul a fost spus exact așa cum s-a întâmplat. Din respect pentru victime, nu le vom da numele reale.

Așa începe un serial american din 2014, inspirat de filmul Fargo (1996), scris și regizat de frații Coen.
Pentru cei care n-au văzut serialul(1) țin să-i avertizez: nimic din motto nu corespunde realității: evenimentele nu sunt o poveste ci un coșmar de comedie neagră care nu are niciun respect pentru victime sau pentru oamenii legii.
Am simțit nevoia de a reveni la acest serial (nu atât de facil cum greșit le-ar părea unor privitori superficiali) privind înmărmurită, ca o țară întreagă, la tragicele evenimente de la Caracal.

În Fargo este foarte greu să ții cu poliția. Așa cum ne-au obișnuit frații Cohen încă de la No country for old men, societatea pe care o prezintă este profund bolnavă. Atributele unei ființe pozitive și vii, adică voința, hotărârea, scopul sau implicarea, le vedem în Fargo transferate în planul Răului. Nu ne mai putem împotrivi Răului, însă, fiindcă nu mai credem în Bine. Nu mai avem idealuri. O armată de polițiști urmează în film, ca și în viața noastră de fiecare zi, protocoale, își dau cu părerea la modul general și tratează superficial orice situație. Pentru ei, apărători vocaționali ai legii și ai Binelui comun, apar mereu alte lucruri mai importante. 

Șeful poliției din Bemidji așteaptă, de pildă, un copil. Poate am fi, cumva, tentați să îl privim cu simpatie și înțelegere, mai ales că el va fi împușcat și va deceda, însă preocupările lui sunt, de cele mai multe ori, imbecile: o lungă serie de discuții sterile cu soția asupra alegerii camerei copilului îi ocupă o mare parte a timpului, în vreme ce sub ochii lui se derulează crime îngrozitoare. O minimă rațiune și aplecare asupra situației l-ar fi putut face, cu siguranță, să tragă concluzii corecte. Nu o va face, însă. Neimplicat și incompetent se află într-o acută imposibilitate de a înțelege prezența Răului. 

Ucigașul plătit din Fargo nu este doar un om bolnav, un dezechilibrat psihic, un nefericit cu un trecut încărcat sau cu o copilărie dramatică, așa cum ne învață, astăzi, psihologii atunci când încearcă să îmblânzească personajele negative și să le mânjească pe cele bune. El reprezintă însăși Răul, cu toată metafizica sa. Și aici se declanșează drama din Fargo, drama noastră totodată: împotriva Răului nu poți lupta cu jumătăți de măsură, nu te poți eschiva, nu poți spune mereu că ai alte priorități. Niciunul din polițiștii din Fargo nu iau în vizor Răul și nu caută să-l descopere și să îl oprească și de aceea eșuează lamentabil. Toți caută să se achite de niște îndatoriri de serviciu și apoi să plece acasă. Mesajul din Fargo este de o gravitate extremă și mă îndoiesc că spectatorii l-au perceput la întreaga sa greutate: contra Răului nu poți lupta cu regulamente, cu presupoziții, trăgând de timp, căutând mereu soluția cea mai ușoară sau împingându-i pe alții în față. Atunci când vezi urmele unei răpiri sau ale unei crime știi că în spate se găsește și criminalul. Și atunci tu trebuie să te găsești la înălțimea misiunii, să te implici cu toată ființa ta, să știi că te afli într-o luptă și că adversarul e puternic. Cine a făcut o crimă nu poate fi ignorat. Este nevoie de forță cel puțin egală ca intensitate și de sens contrar pentru a-l opri! 

În Fargo oamenii legii au o viziune idilică, dacă nu cretină, asupra realității, căutând scenariul cel mai puțin vătămător, care să nu le implice responsabilități. Când găsesc, de pildă, prima victimă înghețată în pădure, lângă mașina derapată care lovise un căprior, vor spune că șoferul a ieșit din mașină dezbrăcat. O acțiune cel puțin imprudentă. 

Tânăra proaspăt angajată este singurul personaj din poliție care face raționamente de bun simț. Personajul este edificator pentru boala societății aflate în descompunere pe care o oglindește din plin serialul. Venită din afara cercului vicios, din afara putregaiului datoriei împlinite fără har, al mecanismului ruginit și obtuz, femeia acționează spontan. Lipsa sa de genialitate nu deranjează, însă, iar faptul că eșuează în încercările ei de a ajunge la criminal pare a se datora aproape exclusiv lipsei sprijinului dat de ceilalți, faptului că acționează din afara sistemului.
Avem în Fargo și polițiști care descoperă criminalul pe stradă, în mașina proprie, și care dau înapoi fiindcă simt că le e pusă în pericol viața. Putem să îi condamnăm? Unul dintre ei își crește singur fiica adolescentă acasă care tocmai îl sună. Altul este un polițist în vârstă care nu s-a confruntat niciodată cu situații exterme și crede că toți oamenii sunt buni. Este atât de inabil încât atunci când îl interoghează pe principalul suspect, altfel un biet agent de asigurări, îi oferă acestuia toate informațiile. Avem o anchetă sui generis în care anchetatul ocolește răspunsurile și polițistul spune tot ca o țață de mahala.

Polițiștii din Fargo sunt slabi, umani, cu griji de zi cu zi care-i apasă într-o așa măsură încât nu mai pot ridica ochii din pământ. În timpul ăsta criminalul, Răul adică, e inteligent, decis și nu precupețește niciun efort pentru a-și atinge scopurile. Nu mai avem nici noi, și nici ei nu mai au oameni ai legii idealiști care să se jertfească pentru binele comunității. Ne lovim peste tot astăzi de bieți funcționari aflați departe de acele caractere sacre, intangibile ale autorității căreia cetățenii i se supun și față de care au deplină încredere că îi apără. 

Pierre Manent observa că Statul se naște atunci când cetățeanul îi încredințează rolul de a pedepsi și de a trage la răspundere pe cei care comit crime. În plus, susținea că abolirea pedepsei cu moartea este gravă nu atât din perspectiva încurajării criminalilor ci din faptul că se pierde funcția originară a Statului. În Fargo Statul nu-și mai realizează funcția de a urmări și pedepsi criminalii. De ce asta? Fiindcă slujbașii Statului nu mai sunt depozitarii unei funcțiuni deasupra celorlalți cetățeni și nici a unei autorități care să implice puterea de stat: sunt lipsiți de prestanță și disipați. Individualismul și viața privată prevalează în fața misiunii de reprezentanți ai autorității statului. Aici trebuie căutată cheia. 

Regizorii sunt necruțători nu doar cu polițiștii locali (a nu se înțelege că ar avea ceva cu electoratul lui Trump) ci și cu agenții FBI. Spre deosebire de filmele cu superpolițiști și agenți care au invadat ecranele, în Fargo doi agenți FBI stau liniștiți într-o mașină, își beau cafeaua și supraveghează clădirea. Este momentul în care ucigașul nostru trece cu neobrăzare pe lângă mașina lor, își ține automatul imens sub haină, intră în clădirea supravegheată și împușcă tot ce prinde. Până la urmă, scenaristul din Fargo are dreptate: nu există sisteme infailibile și nici superagenți care știu totul și pot totul. Degeaba trăim în secolul XXI cu sutele de sateliți geostaționari și toată rețeaua electronică la picioarele noastre fiindcă întotdeauna esențial va fi altceva: interacțiunea dintre oameni. Mijloacele tehnice sunt doar instrumente care pot fi redutabile, diabolice, dar fără determinarea oamenilor din spatele lor ele nu valorează doi bani. 

Dacă n-ar fi așteptat să dea STS-ul localizarea (pe care, de altfel, nu a dat-o!) le-ar fi fost mult mai ușor polițiștilor din Caracal să găsească prin mijloacele de rutină locul unde era violată și ucisă tânăra. Trăim într-o lume controlată, plină de camere de luat vederi, o lume iluminată electric și care se ascultă, se vede în permanență pe sine printr-o rețea sofisticată de unde. Stăm în fotoliu și credem că suntem omniprezenți și atotvăzători precum Creatorul fără să înțelegem că totul este o iluzie. E doar o stare de bine a noastră care nu ne va păzi niciodată nici de pivnița austriacului Fritzl și nici de îngrozitoarea casă cu câini și nuc a criminalului din Caracal. Și știți de ce? Pentru că Răul este cât se poate de concret și întrupat. Iar pentru a fi oprit e nevoie de o lumină a Binelui care să aibă în spate voința și dăruirea umană. Fără ele, tehnologia este neputincioasă. 

Tot ceea ce vedem aparține ochiului unei camere de televiziune mânuită de niște oameni care ne arată doar ceea ce consideră ei că ar fi important. La fel și pe facebook: fiecare fotografie este selectată de cel care o postează. La radio auzim doar ce vrea realizatorul să ne transmită. Lumea de imagini și sunete în care trăim zi de zi nu se confundă cu realitatea și, din păcate, de multe ori o acoperă și o falsifică. 

Fargo este o lume a tembelismelor funny. Cumplita ironie – afaceristul grec se simte ca Faraon care înfruntă răzbunarea Domnului. Își pierde chiar primul născut, ca în Exodul. Asemănarea se oprește aici: primul născut al grecului nu întrunește nici pe departe calitățile necesare. Un tânăr imatur, care se hlizește permanent la glumițele auzite în stânga și în dreapta. Tot efortul tatălui este tragic, cade în derizoriu și inutilitate privind fiul. Tânărul instructor de fitness al soției, care-l șantajează, își lasă amprentele îmbibate în loțiunea de piele de pe spatele depeșei amenințătoare. Face strânsă pereche cu fiul afaceristului. Iar alături de ei stă garda sa de corp, inutil, vorbind prostii, depășit de situație în pofida figurii impunătoare. Hess, victimă a ucigașului, are, la rându-i, doi copii complet imbecili. Copilul fratelui agentului de asigurări, pasionat de filme porno, este incapabil să comunice. Degenerarea morală a societății capătă aspecte hidoase. Instituțiile se descompun iar criminalii în serie își fac de cap.

Există și deosebiri între Fargo și Caracal.

Fargo este o comedie neagră iar nu o parodie. Regizorii nu-și permit să trimită polițiștii pe teren, la percheziții, însoțiți de rudele celor răpiți care sunt puși să spargă ușile și amenințați că vor plăti pagubele, așa cum se aude că s-ar fi întâmplat la Caracal. 

Personajele din Fargo se mișcă lent și în orb. Nu pricep nimic dar sunt mereu prin preajma crimelor. Nu ne putem imagina că ar asista pasivi după gardul locuinței în care se presupune că are loc un asasinat. Intră prietenoși peste oameni în case fără a ști ce caută.

Încă din 2006 România a aderat la Uniunea Europeană. Corul schimbătorilor de mentalități și vajnicilor luptărori antimioritici ne-au cântat vreo două decenii opera legalității. Nimic nu trebuie făcut dacă nu scrie la Regulament. Să lăsăm neorânduiala valahă și improvizația deoparte! Nu avem nevoie de genii sau de eroi, avem nevoie de oameni disciplinați care să execute nemțește regulamentele. Și apoi ne așteaptă, după colț, fericirea din noua Kakanie a Imperiului European. 

Ceea ce nici prin cap nu le dădea regizorilor din Fargo am văzut la Caracal: să aștepți cu ochii pe ceas ora din mandatul inutil în timp ce dincolo de gard victima țipă, e ucisă, apoi criminalul șterge urmele. Este monumentul suprem al prostiei birocratice românești. Și totul sub supravegherea procurorului rezistent care a avut griă de drepturile prezumtivului criminal în dauna dreptului la viață al unei copile. 

Finii psihologi postdecembriști, ca să rămânem în limbajul din Fargo, se temeau de atavismele abisalului suflet românesc, de primitivismul balcanic, de obscurantisme, fără să întrevadă apariția unui flagel infinit mai periculos: prăbușirea în formalism și birocrație. Gândiți-vă puțin: cât din pregătirea procurorilor și polițiștilor este dedicată cunoașterii regulamentelor și cât dezvoltării libertății și autonomiei personalității acestora în strânsă legătură cu misiunea lor socială?

La nivelul școlii este dramatic: au fost evacuate din programele de limba și literatura română de gimnaziu toate aspectele ce țineau de înțelegerea mesajului operei literare. Se pune accentul pe clasificare (cărui gen aparține etc.), pe tehnicile de scriere dar se evită sistematic a se asimila valorile operelor clasice.
 Același lucru este valabil și pentru istorie: cunoașterea generală a evenimentelor, dobândirea unor deprinderi și noțiuni, dar evitarea strictă a oricărei implicări morale, formative a elevului. Historia magistra vitae nu (mai) are corespondent în școala românească.

Polițiștii, profesorii, medicii au fost integrați unui sistem monstruos și inuman care funcționează defectuos, greoi și previzibil. Un sistem care ucide zi de zi orice manifestare a libertății și creativității. Procedurile cuprinse în regulamente sunt menite să asigure doar cadrul în care să te manifești pentru a evita acțiunile dezlânate și lipsa coordonării, dar în centrul oricărei profesii trebuie să fie grija față de om, iar NU grija față de funcționarea sistemului. Mandatul de percheziție are scopul de a proteja omul de abuzuri, iar nu de a opri realizarea misiunii unui polițist, care este tocmai salvarea celui aflat în suferință. 

Din păcate, trăim în Imperiul Birocratic al Kakaniei, unde victimele se trezesc într-un univers kafkian, un coșmar din care nu mai pot ieși. Puneți-vă în locul tatălui acelei fete care anunța că este sunat de indivizi dubioși în legătură cu răpirea fiicei sale, telefoane disperate se primeau și de la aceasta, iar în tot acest timp poliția asista indiferentă, apoi pleca în miezul nopții pe la locații greșite unde invita victima - tată să spargă uși și eventual să le plătească! Și, culmea, când au ajuns la locația bună, au refuzat să mai intre fără mandat!

Pe fondul unei mentalități postmoderne de prăbușire a autorității, pe care o regăsim în Fargo, criza instituțiilor a fost amplificată la noi de faptul că acestea au devenit teren de înfruntare politică. Jandarmeria, instituția cu foarte ridicată cotă de încredere a populației, a fost prinsă în războiul politic începând cu 10 august anul trecut, iar activitatea cadrelor sale analizată, ridiculizată, contestată zilnic și judecată prin lupa îngustă a regulamentelor. Se uită sau nu se vrea a se înțelege că nedreptatea și abuzul se pot înfăptui foarte ușor inclusiv cu respectarea la literă a procedurilor dar cu nesocotirea tocmai a spiritului legii.
 
Nota:
 
1) Sezonul 1 este cel de referință din prezentul text

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews