Se spune că orice creație artistică are un mesaj ascuns și chiar așa și este. Dar, nu întotdeauna ideea de a descoperi un secret a adus peliculei succesul de casă, ci o reclamă bine cumpănită. Nu despre aceste genuri de realizări vă voi vorbi, ci despre cele care nu poartă amprenta comercialului.

Să fim bine înțeleși. Eu nu condamn ideea de business, dar de multe ori genul acesta de filme falsifică realitatea, prezintă un trecut inexistent și promovează un viitor cel puțin dubios. Ați ghicit, este vorba despre Hollywood, dar, chiar și așa nu voi ocoli excepțiile. Oricum, va fi vorba despre filme nu neapărat noi, nici măcar obligatoriu anglofone, dar trebuie ca respectiva creație cinematografică să fi rămas în conștiința publicului pentru ceva. Un CEVA de care nu toată lumea a fost conștientă, deoarece mesajul subliminal este cel mai greu de identificat ca atare, cu toate că vei acționa în viață după aceea exact după schema filmului american "Inception".

A doua categorie de filme despre care vă voi vorbi va fi reprezentată de cele care au în centrul lor omul. Omul simplu, cu problemele sale existențiale, cu ceea ce face bine în viață sau cu ceea ce lasă moștenire spirituală. Dar, o introducere prea lungă este în dezavantajul mesajului articolului, așa că să purcedem la prezentarea filmelor. Repet, într-o ordine total aleatorie, fie ele alb-negru, color, mute sau 3 D, americane, daneze sau japoneze. 

Astăzi, in mod excepțional, ma voi abate de la ideea de aleatoriu și vă voi prezenta patru filme care tratează problema terorismului. Unu, pentru că este un subiect la modă și, doi, pentru că există destule filme bune și obiective din acest punct de vedere.

Pelicula belgiană produsă în Flandra nu tratează explicit un moment dramatic, ci se învârte în jurul cartierului bruxellez Molenbeek, locul din care au plecat teroriștii arabi care au însângerat Parisul. Totul este explicat prin percepția negativă a publicului, care consideră că orice arab este, automat, și un infractor potențial. Bineînțeles, acest lucru este perfecționat de totala subiectivitate a posturilor TV care ar face totul pentru a falsifica realitatea și a-și crește audiența. O poveste de dragoste imposibilă, dar care devine posibilă tocmai prin asocierea reporteriței flamande la cauza arabă și la nedreptățile de care se lovesc mereu imigranții. Deși ideea este nobilă, lucrurile vor începe să se precipite atunci când femeia comite un act necugetat față de șeful ei direct și fuge pentru a scăpa de poliție în lumea second hand a magrebienilor. Un film excelent și, iată, atât de actual prin ceea ce se întâmplă în Franța și prin faptul că originea tuturor acestor lucruri este în Molenbeek, la periferia Bruxelles-ului.

"Stare de asediu", amerikanski film, ca să zic așa, are marele merit de a ne prezenta o lume aproape apocaliptică, în care atentatele teroriste din New York duc la declararea stării de necesitate și la suspendarea drepturilor civile. Probabil că nu știți, dar exact acest lucru se întâmplă acum în Franța. De fapt, ba da, cunoașteți acest lucru, dar nu sunteți informați despre faptul că populația Parisului a ieșit în stradă și a manifestat împotriva stării de urgență și a transformării Franței într-un stat polițienesc în care orice colonel cretin este în drept să te împuște sau să comită orice alt act de barbarie sub masca luptei anti-teroriste. La fel ca in "Image", teroriștii arabi au fost înrăiți de politica duplicitară și stupidă a Occidentului, iar filmul admite în mod clar acest lucru. Deși, ca de obicei, regizorul împarte lumea în băieți buni și băieți răi, veți descoperi că cei buni nu sunt chiar atât de buni, iar cei răi au, chiar și ei, destulă dragoste față de oameni rămasă în suflete. Un erou care ucide cu sânge rece și un terorist care, deși ucide la rândul lui, o face cu inima strânsă și nu ezită să se adauge și pe sine pe lista celor sacrificați pentru o cauză care nouă, europenilor, ne este atât de străină. În treacăt fie spus, Bruce Willis rămâne același actor stupid pe care-l știm cu toții, iar Anette Bening, o mare actriță, chiar dacă nu a atins și nu va ajunge niciodată la faima celebrei sale compatrioate, suedeza Greta Garbo. 

Aici este vorba despre o poveste reală, și anume despre aplicarea Legii Talionului de către comando-urile Mossad în ceea ce-i privește pe teroriștii palestinieni care au asasinat mai mulți sportivi israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen. Ideea regizorului Steven Spielberg se bazează pe îndoiala că cei urmăriți și lichidați erau ucigașii, ci doar niște ținte politice care urmăreau să se remarce în OEP, dar a căror ascensiune era periculoasă pentru liderul Arafat. Nici Legea Talionului nu este cea corectă, nici faptul că nu este clar asupra cui se aplică. Oricum, după premiera acestui film, lui Spielberg i s-a dat interzis în Israel, acolo unde opinia publică l-a criticat dur pentru... anti-semitismul său. Ca idee generală, un mare film pe care nu aveți dreptul să-l scăpați. Nici în Mossad lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Nici măcar ceea ce ar trebui să fie. 

Terorism basc. De fapt, poate că e doar o mișcare de rezistență națională. Pentru un activist ETA prins în capcană într-un cartier madrilen, problema existențială se rezumă doar la părerea de rău că până în acel moment a ucis doar din motive politice și niciodată pentru bani. Acum, deși are posibilitatea să o facă pentru bani, se hotărăște să-și aleagă singur soarta și să lase, crede el, o impresie bună urmașilor, presei și posterității. Și, cum cartierul nu este prea curat, sunt multe lucruri de îndreptat, iar pistolul este o chestie la îndemână care poate să ajute în anumite momente. Deci, pești, prostituate, polițiști corupți, asasini de doi lei, traficanți de droguri, feriți-vă! În cartier se află un terorist basc care s-a gândit să-și schimbe complet obiectul activității. Din păcate, deși Javier Bardem este un mare actor, acest film este complet necunoscut publicului din România. 

Și acum, după cum v-am promis, vă fac o recomandare. Atenție, e vorba de filme în curs de apariție, ca să zic așa, deci nu le-am văzut nici eu, drept pentru care atenție mare, ușor cu pianul pe scări! M-am gândit, în context, la filmul american "Sicario". Mai pe scurt, hitman în argoul mexican. Drogul, frontiera și sexul. Cele trei teme care definesc lumea de la frontiera dintre două așa-zise civilizații. Una mexicană, a violenței, și alta americană, a kitsch-ului și a prostului gust. Dar, dacă aceste două lumi se întrepătrund, iese un bulion de calitate. Adică, un film comercial de urmărit.