Se spune că orice creație artistică are un mesaj ascuns și chiar așa și este. Dar, nu întotdeauna ideea de a descoperi un secret a adus peliculei succesul de casă, ci o reclamă bine cumpănită. Nu despre aceste genuri de realizări vă voi vorbi, ci despre cele care nu poartă amprenta comercialului.

Să fim bine înțeleși. Eu nu condamn ideea de business, dar de multe ori genul acesta de filme falsifică realitatea, prezintă un trecut inexistent și promovează un viitor cel puțin dubios. Ați ghicit, este vorba despre Hollywood, dar, chiar și așa nu voi ocoli excepțiile. Oricum, va fi vorba despre filme nu neapărat noi, nici măcar obligatoriu anglofone, dar trebuie ca respectiva creație cinematografică să fi rămas în conștiința publicului pentru ceva. Un CEVA de care nu toată lumea a fost conștientă, deoarece mesajul subliminal este cel mai greu de identificat ca atare, cu toate că vei acționa în viață după aceea exact după schema filmului american "Inception".

A doua categorie de filme despre care vă voi vorbi va fi reprezentată de cele care au în centrul lor omul. Omul simplu, cu problemele sale existențiale, cu ceea ce face bine în viață sau cu ceea ce lasă moștenire spirituală. Dar, o introducere prea lungă este în dezavantajul mesajului articolului, așa că să purcedem la prezentarea filmelor. Repet, într-o ordine total aleatorie, fie ele alb-negru, color, mute sau 3 D, americane, daneze sau japoneze. 

Evident, cum ii spune si numele, filmul nu poate fi decat american. L-am selecționat deoarece este regizat de către Clint Eastwood care, pe cât de penibil si jenant a fost ca actor, pe atât este de bun și de obiectiv ca regizor. Și totuși, vedeți boieri Dvs, cum sunt acești americani? Nu pot fi obiectivi până la capăt, inclusiv cei care dăduseră semne de îndreptare și chiar de frondă anti-sistem, ca Eastwood. Povestea în sine nu e rea deloc. Dar, mă rog, să zicem că este foarte bine regizată. Un lunetist american care salvează vieți omenești, elimină adversari în mod profesionist, trăiește viața to its full, în fine, toate clișeele americane care fac, până la urmă, rețeta de succes a unei producții de Hollywood. 

Dar, știți ce are genial acest film? Finalul, frate! Imaginați-vă că acest mare bărbat american, în fața căruia au tremurat armate întregi de talibani, la picioarele căruia au căzut toate femeile posibile și imposibile, un om care a schimbat, cică, soarta războiului și care a știut, atenție mare, să rămână în viață și să se întoarcă acasă pentru a da lumii lecții despre eroism și supraviețuire, este executat de aproape, cu un pistolet, de un veteran american, un retardat condamnat la a-și petrece viața în alcool și într-un scaun cu rotile. Da, dar acest moment nici măcar nu ne este prezentat. Doar acolo, două rânduri aruncate pe ecran, pe un fond negru... 

Deci, un final atipic al unui erou fals făcut de o propagandă bine organizată și care întruchipează esența acestei națiuni cu un guvern de învingători și cu o populație de loseri cretinoizi. Efectiv, am râs cu lacrimi când am citit ce soartă a avut bietul pușcas marin din această superbă uniune a statelor americane. Și am verificat și pe Wikipedia!

Un film care poate fi trecut la categoria excepțional, dar care are un singur "defect". Nu este american. Și, cu toate că este australian, deci, tot anglofon și provine dintr-o țară-continent, este o peliculă absolut necunoscută în Europa. Mai mult decât atât, deși filmul a bătut toate recordurile în materie de premii primite, a fost un "financial flop". Adică, un faliment financiar. Și totuși, deși pare simplu și că se referă la o vârstă critică, cea a adolescenței, nu este chiar așa. 

Personajul Heidi, o fată cam prostuță și care cedează atât de ușor bărbaților, nu este deloc ceea ce pare a fi. Este vorba despre un caracter complex și de un om perfect rațional și care are un suflet extraordinar de bun, dar care are nevoie de dragoste și de omenie. Pentru că toți vor s-o înșele și să profite de ea, cu toate că ea dă dovadă de demnitate și nu cere nimănui nici măcar un colțișor de pâine. Vrea doar un mic job și un loc unde să pună capul ca să poată să se odihnească. Cu toate acestea, dă atât de mult și primește atât de puțin! 

Este primul mare film al acestei Abbie Cornish, de care, spre rușinea mea, habar n-aveam și care a jucat magistral în toate filmele în care și-a făcut apariția. Din păcate sau poate că din fericire, ea își câștigă existența din teatru și din muzică, rareori iese din Australia și, deci, și producțiile cinematografice în care apare sunt atât de rare. Deh, așa e când ești ușurică doar pe ecran! La Hollywood ești ușurică în viață și ți se încredințează roluri de mamă de familie iubitoare și cu credință în Dumnezeu. Noroc că mai există și alte școli de film pe lumea asta și care promovează pe cei cu adevărat buni fără a avea în cap doar cifre cu multe zerouri. În concluzie, Somersault este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată! Și am văzut mii, poate zeci de mii!

Film de avangardă al marelui regizor danez Lars von Trier. Acesta a înțeles, iată, că dacă vrei să faci bani și să ieși din Scandinavia, trebuie să faci filme în limba engleză. Și pe cine vrei în rolul principal dacă nu pe australianca Nicole Kidman? De fapt, pelicula este originală prin prezentarea sa în plan. Va aduceți aminte de șotronul pe care l-am jucat cu toții în copilărie? Cam așa este Orașul Javrelor Umane, Dogville... Adică, totul este desenat pe asfalt cu creta. De exemplu, mergi la John. John este acasă, simulezi că bați la ușă, dar el nu răspunde. Asta, deși îl vezi, este la o palmă de nasul tău, atâta doar că vă desparte un zid imaginar. 

Și așa se ascund secretele în Dogville. Noi, telespectatorii suntem omniscienți, sțim și vedem totul, așa și personajele văd totul doar prin ochii noștri, pentru că la ei există zidurile și ferestrele imaginare acoperite de care ei trebuie să țină cont. Deci, o femeie are nevoie de ajutor, este frumoasă și este singură. Un oraș întreg este la picioarele ei. Cu toții vor s-o ajute... Cel puțin la nivel declarativ. 

Un film fabulos despre natura schimbătoare umană, ca și despre două sentimente mereu în antiteză: bunătatea și răutatea. Dar, se va vedea că bunătate nu există, ci cel mult mai puțină răutate decât la celălalt. Dar, tot răutate. O adevărată competiție între niște oameni cuprinși de ură și de invidie atunci când constată că au dus o viață mizerabilă, dar care poate fi schimbată prin venirea acestui oaspete neprevăzut. E un fel de Mesia? Nu prea...

 

În primul rând, să spunem că acesta este un film de animație. Fiind o fabulă modernă, are mai multe fațete care trebuie văzute sub lupă și, de multe ori, este greu să precizezi care anume este cea mai importantă. Precizez că este vorba despre o poveste despre muzică, ciclism, dopaj și... amores perros. Nu râdeți, dar undeva este și trebuie să existe o legătură. Oricum, este clar că între Lumea Veche și Lumea Nouă există conexiuni, iar mafioții cu gulere albe chiar asta reprezintă. Realitatea. 

Oricum, nu vă gândiți la ceva gen Walt Disney, mesajul este mult mai complex și, de ce nu?, mult mai dur. Iar cele trei băbuțe gemene (mi-e peste mână să le numesc triplete) sunt senzația cazinourilor și a Montmartre. Nu de alta, dar este o atmosferă franțuzească noir, cam în stilul filmelor cu Jean Gabin și Michelle Morgan. Eu atât am avut de spus.

Și acum, o recomandare... Hai, să zicem, Sicario. Deci, un film a cărui acțiune se petrece la frontiera dintre SUA și Mexic și în care joacă Benicio del Toro. Frumoasă prezentare, nu-i așa? E o copie nereușită a filmului Traffic al lui Soderbergh. Totuși, are suspans, iar ideea de hitman atrage întotdeauna. Plus niscai efecte speciale. Până la urmă, chiar și eu trebuie să admit că-mi plac efectele speciale asistate de calculator. Dar, vreau mai mult decât atât de la un film. Mult mai mult. Oricum, recomandările vor fi mereu inspirate din reclame. Deci, este vorba de filme comerciale. Digerabile, dar nu neapărat de referință pentru istoria celei de-a șaptea arte.