ascultă articolul

Se spune că orice creație artistică are un mesaj ascuns și chiar așa și este. Dar, nu întotdeauna ideea de a descoperi un secret a adus peliculei succesul de casă, ci o reclamă bine cumpănită. Nu despre aceste genuri de realizări vă voi vorbi, ci despre cele care nu poartă amprenta comercialului.

Să fim bine înțeleși. Eu nu condamn ideea de business, dar de multe ori genul acesta de filme falsifică realitatea, prezintă un trecut inexistent și promovează un viitor cel puțin dubios. Ați ghicit, este vorba despre Hollywood, dar, chiar și așa nu voi ocoli excepțiile. Oricum, va fi vorba despre filme nu neapărat noi, nici măcar obligatoriu anglofone, dar trebuie ca respectiva creație cinematografică să fi rămas în conștiința publicului pentru ceva. Un CEVA de care nu toată lumea a fost conștientă, deoarece mesajul subliminal este cel mai greu de identificat ca atare, cu toate că vei acționa în viață după aceea exact după schema filmului american "Inception".

A doua categorie de filme despre care vă voi vorbi va fi reprezentată de cele care au în centrul lor omul. Omul simplu, cu problemele sale existențiale, cu ceea ce face bine în viață sau cu ceea ce lasă moștenire spirituală. Dar, o introducere prea lungă este în dezavantajul mesajului articolului, așa că să purcedem la prezentarea filmelor. Repet, într-o ordine total aleatorie, fie ele alb-negru, color, mute sau 3 D, americane, daneze sau japoneze.

Pentru episodul X am ales în mod exclusiv filme rusești sau din spațiul cultural rus, depinde cum vreți s-o luați. Trei sunt rusești, unul e ucrainean, dar tot cu regizor și actori rusofoni, din câte se pare. Sau gândire în limba rusă. Am ales niște pelicule din partea aceea de lume nu numai pentru că este vorba de una dintre cele mai mari școli de film din lume. Am făcut-o mai ales pentru curajul abordării unor teme care nu prea sunt pe lista producătorilor de film din România, să zicem: de la corupție extremă la violența din căminele de handicapați, și de la nostalgia față de Imperiul Rus al țarilor până la colaboraționismul și micile trădări în familie din timpul comunismului din perioada sa cea mai abjectă, stalinismul.

37. Leviathan, Rusia (2014)

Pur și simplu, o capodoperă a post-modernismului rusesc. Filmul începe cu prezentarea verdictului Curții într-un caz oarecare de confiscare a proprietății unui biet cetățean de către rapacele stat rus. Omul ascultă uimit timp de cinci minute interminabile toate paragrafele din legile, cu articole cu tot, care ar fi justificat, chipurile, pierderea procesului și alungarea sa din casa părintească și de pe pământurile strămoșilor săi. Acțiunea se petrece undeva în Nordul Extrem, unde un procuror venit de la Moscova încearcă să se ia la trântă cu sistemul. Alcool, sex, religie, sărăcie, izolare și un lait-motiv reprezentat de uriașul sechelet al unei balene eșuate, tot atâtea unghiuri diferite pentru a prezenta Rusia lui Putin, o țară aflată la cheremul huliganilor politici abjecți locali și în care oamenii de-abia mai au dreptul să respire sau să traverseze pe culoarea verde a semaforului. Oare are rost să te lupți într-o bătălie pierdută dinainte? De ce ai face-o? Pentru onoare? Nimeni nu are onoare în acel loc și în acele timpuri. Pentru femeia iubită? Ce-i aia dragoste unde nu există decât împerechere animalică? Un film înspăimântător prin duritatea scenelor și prezentarea vieții de zi cu zi din Maica Rusia.

38. Oligarh, Rusia (2003)

O poveste care ne este destul de cunoscută nouă, românilor. Felul în care poți face bani într-o societate debusolată și abandonată de liderii ei după căderea regimului comunist. Trebuie să păstrăm niște proporții, totuși. La noi au apărut miliardari de carton, la ei noii îmbogățiți chiar aveau bani și se jucau cu ei, schimbau amante, teritorii de luptă, dar și zone locuite pe care le tranzacționau de parcă erau stăpâni de sclavi. Aceasta este povestea unui miliardar rus care a vrut TOTUL. Deși este sprijinit de siloviki, foști agenți KGB revopsiți în oameni de afaceri, bossul ex-sovietic nu poate trece peste mafia politică de la Moscova. S-ar zice că nu trebuie să te întinzi mai mult decât este plapuma, dar nu este numai asta. De remarcat comportamentul grobian, tipic acestor gunoaie ale tranziției, dar care sunt atât de necesare unora care vor să pară curați... În orice caz, în Rusia post-comunistă, doar sărăntocii se mănâncă între ei. Cei din sferele înalte au o ierarhie bine stabilită și ea vine din trecut. Pentru că trecutul îi bântuie încă pe principalii protagoniști ai unei povești cu mafioți în stil american, dar cu un umor negru rusesc...

39. Bărbierul din Siberia, Rusia (1998)

Un film considerat propagandistic de criticii americani de film, dar cărora regizorul rus al acestui film, Nikita Mikhalkov, le-a replicat cu umor că "da, este un pic propagandistic, dar este mai degrabă o nostalgie față de Rusia țarilor, nu față de Uniunea Sovietică. Și după părerea mea, mai degrabă filmul vostru, Saving Private Ryan, poate fi considerat propagandistic și bănuit că speculează un moment istoric în care au fost și alții pe acolo, nu numai voi, yankeii". În opinia mea, un film original prin subiectul său, respectiv o poveste de dragoste între un ofițer rus de familie bună și o aventurieră americancă, dar pe fundalul perioadei zisă Belle Epoque, cu puțin înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Deși are, admit, niște clișee americane, Mikhalkov mizează mult mai mult și foarte convingător pe motivele etern rusești: zăpada veșnică, imensitatea Siberiei, celebrul tren Transsiberian și dragostea împărtășită numai pe jumătate. Pentru că așa sunt poveștile rusești. Nothings lasts forever.

40. Tribul, Ucraina (2015)

Film de debut pentru regizorul ucrainean Myroslav Slaboshpytskiy, care a realizat o peliculă în care joacă exclusiv actori surdo-muți. Acțiunea este centrată pe violența juvenilă din căminele-școli pentru copiii cu dizabilități, iar personajele principale trăiesc o poveste de dragoste de tip Romeo și Julieta. Sincer, deși știam că mă uit la un film mai special, dacă nu chiar original de-a binelea, din când în când eram surprins că se poate petrece o scenă violentă în timp ce în patul celălalt doarme liniștit altcineva. Nu înțelegeam de ce nu există o reacție la crima violentă în curs de desfășurare la mai puțin de un metru distanță. Pur și simplu, uitasem că oamenii aceia nu numai că vorbesc prin semne, dar nici nu aud absolut nimic. Un singur cuvânt despre acest film: șocant! Iar ceea ce este cu adevărat important ca element de decor, este faptul că nefericiții actori mergeau în Piața Centrală din Kiev în pauzele de filmare, pentru a cere plecarea de la putere a lui Viktor Ianukovici. Și spun nefericiți pentru că este înspăimântător să mă gândesc că unii oamenii s-au născut cu și vor muri cu acest defect. Și totuși, iată o demonstrație de iubire în limbajul semnelor. Curat original! Ucraineni surdo-muți care comunică în limba rusă, dar nu prin cuvinte, ci prin gestică...

Despre cel mai bun film al lui Mikita Mikhalkov, "Burnt by the Sun", ceva de genul "Arși de Soarele Revoluției", într-o ediție viitoare.

Cam atât pentru azi. Vă aștept cu episodul următor.